27 de ani
de presa libera
Luni, Iunie 26, 2017 06:49 AM

Sanatate

Focar de toxiinfecţie alimentară cu 29 de copii bolnavi la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere Buzău

de Monica BĂNICĂ
Sanatate  |
22.03.2017, 00:00
2753

   Săptămâna trecută, la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere Buzău a fost semnalat un focar de toxiinfecţie alimentară. În total, 29 de copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 19 ani, au fost diagnosticaţi cu toxiinfecţie alimentară, aceştia fiind izolaţi şi trataţi corespunzător.

   Potrivit precizărilor făcute de dr. Carmen Scântei, medic epidemiolog în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Buzău, „au fost făcute teste de sanitaţie, s-au luat probe de apă, s-au făcut verificările necesare la blocul alimentar. Se pare că aceşti copii au fost afectaţi după ce au consumat la masa de seară piure de cartofi cu carne,  iar contaminarea cu stafilococi s-ar fi produs la momentul distribuirii acestor alimente. Boala a debutat pe data de 13 martie”.

   Cei 29 de copii depistaţi cu toxiinfecţie alimentară au dezvoltat forme uşoare ale acestei infecţii şi nu a fost necesară internarea şi tratarea lor în spital. În toată perioada de la declanşarea focarului de toxiinfecţie alimentară, situaţia a fost permanent monitorizată de reprezentanţii DSP Buzău, care ieri, 21 martie, având în vedere că nu au mai fost semnalate alte îmbolnăviri în rândul elevilor de la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere au fost declarat închis focarul.

 

Comentarii

Acest articol nu are comentarii! Fii primul care comenteaza in legatura cu acest articol!

Stiri Agerpres

Liberalii se reunesc pentru a stabili delegația și mandatul cu care merg la Palatul Cotroceni
Luni, Iunie 26, 2017 06:02 AM

Liberalii vor stabili luni delegația care va merge la consultările de la Palatul Cotroceni în vederea desemnării noului premier și mandatul acesteia, a declarat săptămâna trecută președintele PNL, Ludovic Orban.

Consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou premier
Luni, Iunie 26, 2017 05:52 AM

Partidele parlamentare sunt invitate luni, la Palatul Cotroceni, pentru consultări cu președintele Klaus Iohannis în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru.

Rezultatele la Evaluarea Națională vor fi afișate luni
Luni, Iunie 26, 2017 05:48 AM

Rezultatele la Evaluarea Națională vor fi afișate luni până la ora 16,00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.

Fostul ambasador al României în Italia va fi audiat la Comisia de anchetă privind alegerile din 2009
Luni, Iunie 26, 2017 05:46 AM

Fostul ambasador al României la Roma în timpul alegerilor prezidențiale din anul 2009 Răzvan Rusu va fi audiat luni de către Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, a anunțat săptămâna trecută președintele comisiei, Mihai Fifor.

Social-democrații vor anunța luni numele noului premier; va fi validat la Comitetul Executiv
Luni, Iunie 26, 2017 05:30 AM

Social-democrații vor anunța luni numele noului premier, acesta urmând a fi validat de Comitetul Executiv Național care se va reuni la Palatul Parlamentului, după ce moțiunea de cenzură "România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor" a fost adoptată miercuri în plenul reunit al Parlamentului.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
25 Jun, 21:06 Adevarata drama
mihalcea florina a comentat pentru articolul UPDATE Cardiologul Adrian Negoiță, găsit decedat, sâmbătă dimineață, la locuința de la munte:
Dumnezeu sa-l odihneasca in PACE!
25 Jun, 21:02 Romania intre doi "ticalosi "
Chiriac Cristina a comentat pentru articolul România, între doi „ticăloși“ *):
Sunt de acord ca amandoi sunt niste ticalosi ,ca Romania nu va deveni un stat de drept atata timp cat cei doi o vor conduce.....e pacat de romanii care nu sunt informati si voteaza cu ei in speranta ca va fi mai bine.
25 Jun, 16:25 funcția de dr
ilie a comentat pentru articolul Peste 70 de posturi de directori de școli, scoase la concurs la Buzău:
La mine la scoală directorul nu stie sa trimită un mail, sa facă un tabel, mereu e reclamat....si nimic..nimic ..si multe alte simplitati si incapacitatidin partea lui...colegii, nimic si ei..nu spun, bineînțeles . NIMIC!de teama răzbunării acestuia.Dar ei nu intelleg ca nu are ce sa le facă.Cât sa fii de indiferent?!
Google PageRank Checker