27 de ani
de presa libera
Miercuri, Mai 24, 2017 05:19 AM
dragaica

Economic

Finanțele buzoiene, din nou în grevă spontană

de Călin BOSTAN
Economic  |
15.05.2017, 09:48
833

Angajații Direcției Generale a Finanțelor Publice Buzău au ieșit, din noi, luni dimineață, în fața instituției, pentru a protesta - împreună cu cei 22.000 de salariaţi ai sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor Publice - față de proiectul legii salarizării, care, spun sindicaliștii din ramură, „duce la tăieri de salarii.

La protestul spontan de luni dimineață participă - conform reprezentanților Sindicatului „Finanțe Publice” Buzău - salariaţi din toate judeţele ţării, inclusiv municipiul Bucureşti, aceştia solicitând Ministerului Finanţelor Publice şi Guvernului revizuirea grilelor de salarizare din proiectul legii, astfel încât să fie reflectată complexitatea şi importanţa activităţii Ministerului Finanţelor Publice şi unităţilor subordonate (ANAF, direcţii generale regionale ale finanţelor publice etc).

„Acţiunile de protest generate de tăierea salariilor au fost declanşate de salariaţi şi se pot întinde pe o perioadă nedetarminată de timp, ceea ce poate duce la blocarea activităţii de colectare şi a activităţilor de relaţii cu publicul. Salariaţii Ministerului Finanţelor Publice şi unităţilor subordonate nu beneficiază de sporuri, bonusuri sau alte venituri suplimentare, fiind incompatibili cu orice altă funcţie care poate aduce venituri suplimentare. Guvernul României, decât să plătească 35.000 de consultanţi fiscali nou angajaţi, cu salarii de 10.000 lei, dublu faţă de un salariat al sistemului Ministerului Finanţelor Publice, mai bine ar plăti decent cei 25.000 de salariaţi responsabili cu colectarea veniturilor statului, fiind o investiţie mai realistă, corectă şi cu efecte în timp, care ar duce la atragerea şi păstrarea personalului bine pregătit, care să poată face faţă noilor cerinţe în implementarea politicii fiscale. Sindicatele au făcut toate eforturile ca acest conflict să nu escaladeze, însă pasivitatea autorităţilor în a găsi soluţii i-a determinat pe salariaţi să reacţioneze necontrolat. O prelungire a acestui conflict ar pune în pericol însăşi punerea în practică a prevederilor actualului proiect al legii salarizării”, se arată într-un comunicat de presă al Sindicatului „Finanțe Publice” Buzău.

Comentarii

Acțiuni care convin și guvernanților. O justificare pentru amânarea proiectului de lege. (15 May, 13:33)
Pixelu anticolonial

Stați potoliți! Proiectul legii salarizării unice în sistemul bugetar va rămâne veșnic în stadiul de proiect. Nu pentru că n-ar așeza oarecum corect lucrurile ci pentru că-i miroase urât Comisiei de la Bruxelles majorările de salarii în sistemul bugetar care ar avea drept consecință măriri de salarii și în sectorul privat. Acest lucru este inadmisibil deoarece scade nivelul de trai în Germania, Franța, Austria, Olanda.

Raspunde

Stiri Agerpres

DOCUMENTAR: Cântărețul de muzică populară Benone Sinulescu, la 80 de ani
Miercuri, Mai 24, 2017 04:09 AM

Cântărețul de muzică populară Benone Sinulescu s-a născut la 24 mai 1937, în localitatea Siriu din județul Buzău.

Ziua europeană a parcurilor naționale
Miercuri, Mai 24, 2017 04:04 AM

La data de 24 mai, în fiecare an, este sărbătorită Ziua europeană a parcurilor naționale, cu scopul de a conștientiza comunitățile, factorii de decizie și publicul larg privind valoarea și beneficiile ariilor protejate din Europa.

Ziua Limbii Bulgare
Miercuri, Mai 24, 2017 04:01 AM

În fiecare an, la data de 24 mai se sărbătorește Ziua Limbii Bulgare.

ZILE NAȚIONALE: Statul Eritreea
Miercuri, Mai 24, 2017 03:41 AM

Statul Eritreea sărbătorește la 24 mai Ziua Națională, marcând proclamarea independenței în 1993. Situat în nord-estul Africii, statul se întinde pe o suprafață de 117.600 kmp și se învecinează cu Sudanul, Etiopia, Djibouti, fiind mărginit de Marea Roșie.

CITATUL ZILEI
Miercuri, Mai 24, 2017 03:33 AM

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
24 May, 00:31 Mai usor sa previi decat sa tratezi
Radav a comentat pentru articolul Interlopul Vadar, trimis după gratii, dar lăsat cu mașinile de lux dobândite în urma furturilor din Marea Britanie:
Inca nu l-ati facut sapun pe acest individ?
23 May, 22:36 Învățămint dual
C. Tănase a comentat pentru articolul Continuă înscrierile pentru elevii buzoienii care vor o calificare și un loc de muncă sigur:
Corect, dacă ar înțelege unii profesori că trebuie să muncească, nu să se prefacă, dacă elevii chiar ar învăța și nu s-ar preface, dacă unii părinți i-ar educa cu adevărat și nu s-ar preface, ce bine ar fi!
23 May, 20:00 Drăgaica
NIQ a comentat pentru articolul Municipalitatea vrea să aducă Drăgăicii gloria de odinioară:
O sărbătoare nulă pentru cultura locală. Care tradiție, mirosul de fum și lumea (tri)coloră din jur? Toma a inventat roata, apoi spița și spițeria. Acum vrea să ridice cultura locală pe cele mai înalte culmi ale falimentului multilateral-involuntat. Să trăiască Benone, această obsesie a viitorului fost primar. În doi ani, Buzăul va ajunge sat, reședință a comunei Mărăcineni. E greu de înțeles ce l-a putut schimba pe acest om în clipa în care a devenit primar. Cine l-a pus acolo nu are decât să aibă dureri de cap. Să treacă pe ”zebre” străzilor buzoiene cu conștiința lor dublă. Domnul Toma nu e primar, e doar un nailon al partidului. Îmi pare tare rău că sunt de acord cu cei care îi contestă calitățile invizibile. Așadar, la Drăgaică, la Matusalem Sinulescu, la cârnați de toate dimensiunile, la ”muzică tradițională”. La anul 1965 sau undeva pe acolo. Se aude că dl. Toma va fi retras de bună voie de la Primărie. Cum i-a plecat un galonat din șefie, cum a adus în loc un puști cu umeri sovietici, general pe timp de pace. Tristă situație. Nu mai sunt cadre, nici luptători. Răzbelul e pe sfârșite. PSD nu e la Primărie, ci cam pe la mijlocul bulevardului. Primăria e pe o uliță, în buricul din spate al târgului. Dl. T a intrat cu tractorul în curtea orășenilor. Dle Q, oricine ai fi ai dreptate. Știu alții cine suntem. Mâine știe și primarul. Nu e rău să vorbim în somn măcar aici. Peste niște ani, vom avea dreptate. Și n-o să fie târziu nici atunci.
Google PageRank Checker