Sport

Fete de senzație, handbal spectacol!

• SCM Gloria Buzău – Corona Brașov 23-19 (15-12)

Handbalul spectacol s-a mutat la Sala Sporturilor, pentru primul meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale. Joi seară, în fața unor tribune arhipline, Gloria a întâlnit-o pe lidera cu punctaj maxim a clasamentului, Corona Brașov. Echipa pregătită de Ovidiu Mihăilă a arătat că poziția fruntașă din clasament nu este o întâmplare și a reușit să provoace prima înfrângere a Coronei Brașov, rezultat care, după aspectul jocului, nu trebuie considerat o surpriză.

Buzoiencele au reușit să anihileze perfect principalele pericole din tabăra adversă-, Buceschi, Laslo ori Tîrcă – și s-au aflat la conducere încă din primul minut, lăsând oaspetelor posibilitatea să aibă doar o singură dată avantaj pe tabela de marcaj, în mi­nutul 10, cu 5-4. Gloria a intrat cu un avans de trei goluri la pauză, 15-12, pe care l-a menținut constant, obținând, la final, o victorie care o readuce pentru moment pe locul al treilea.

Alina Ilie a fost cea mai bună marcatoare a echipei buzoiene, cu 9 goluri, iar Ana Maria Mîrcă-Olariu a contribuit, de asemenea, decisiv, la obținerea victoriei, închizând poarta în mai multe momente cruciale ale jocului. În următoarea partidă, programată duminică, 20 octombrie, de la ora 15,30, în direct pe TVR 1, Gloria o va întâlni, tot la Sala Sporturilor, pe Minaur Baia Mare.

Marcatoare SCM Gloria: Carmen Ilie – 9 goluri, Maria Gavrilă – 5 goluri, Ana Maria Popa-Iuganu 3 – goluri, Raluca Petruș – 3, Marija Petrovic, Ana Maria Simion și Diana Rotaru – câte 1 gol

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker