Artiştii plastici buzoieni sărbătoresc împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Filialei Uniunii Artiştilor Plastici Buzău, în cadrul unei expoziţii organizate la Sala Mare a Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, Bucuresti). Vernisajul este programat vineri, 13 aprilie, de la ora 18,00, iar expoziţia va rămâne deschisă până pe 18 aprilie. Expoziţia va fi prezentată de prof. dr. George Tarara. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

În Sala Mare a ICR, membrii expozanţi vor fi prezenţi pe simeze cu lucrări de pictură, sculptură, grafică şi artă decorativă. Publicul iubitor de frumos va putea admira lucrări semnate de Doina Elena Alexandrescu (artist decorator), Alina Barbu (pictoriţă), Boglar Balasz (grafician), Miruna Blănaru (grafician), Victor Constantinescu (pictor), Liliana Crăciun (pictoriţă), Alexandra Coman (artist decorator), Mădălina Canţer (pictoriţă), Gheorghe Ciobanu (pictor), Ciprian Dominoschi (sculptor), Dan Drăghiciu (sculptor), Pompiliu Dobrin (pictor), Anca Szep Dorojan (pictoriţă), Georgeta Hlihor (arte textile), Mihai Hlihor (sticlar), Niculina Vlad Leonte (ceramistă), Ştefan Lăzărescu (sculptor), Bogdan Lefter (sculptor), Florin Menzopol (pictor), Rodica Panaitescu (sculptoriţă), Emil Popa (pictor), Adina Stănescu (pictoriţă), Tiberiu Stănescu (pictor), Steluţa Ştefaniu (graficiană), Valeriu Şuşnea (pictor), Ana Şuşnea (pictoriţă), Diana Tăicuţu (pictoriţă), Gabriel Tăicuţu (sculptor), Vasile Tudorică (pictor), Aurelia Tudorache (pictoriţă), Ioan Vasile (sculptor).

La aceasta manifestare, care se constitui într-o carte de vizită pentru arta şi cultura buzoiană, sunt aşteptaţi scriitori, poeţi, artişti, oameni de cultură – buzoieni, atât din Buzău cât şi din Capitală, politicieni etc. Iniţiatorul şi coordonatorul acestui proiect este artistul plastic Valeriu Şuşnea, preşedinte UAP Buzău şi membru în Consiliul de Conducere al ICR.

Expoziţia omagială „Filiala Buzău 50“ a artiştilor din cadrul UAPR Buzău poate fi vizitată de luni până duminică, interval orar 10,00-18,00. Intrarea pentru public este liberă.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.