Dora Gaitanovici a bifat o nouă experienţă deosebită, odată cu evoluţia  pe scena Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur”. Buzoianca de 18 ani a concurat împotriva a 15 artişti din străinătate şi  a doi din România şi a obţinut performanţa ca la cel mai important festival din cariera sa de până acum să ocupe locul III în topul preferinţelor ­pu­blicului.

Dora a concurat cu piesele „Reflection”, pe care a reorchestrat-o singură, şi „Spune-mi”, piesă cu care Monica Anghel a obţinut trofeul la Cerbul de Aur din 2016. După ­ca­lificarea în finala naţională Eurovision 2018 şi trofeele obţinute la „Mamaia Copiilor 2015”, Festivalul de la Amara 2017 şi Festivalul „Radu Şerban” 2017, buzoianca se pregăteşte de o nouă provocare, fiind gata să evolueze în faţa unor juraţi precum Smiley şi Tudor Chirilă. Dora a vorbit pentru OPINIA ­des­pre experienţa de la Cerbul de Aur şi proiectele sale noi.

Reporter: Cum a fost la Cerbul de Aur, Dora?

Dora Gaitanovici: A fost o experienţă foarte frumoasă. Am avut ocazia să cânt cu profesionişti şi a fost minunat. Sper să mai am astfel de ocazii. Am reuşit să îmi fac prieteni noi, concurenţi din alte ţări, şi cred că acest festival ne-a ajutat să ne apropiem şi îmi place să cred că am rămas prieteni. Mai apropiată am fost de Raluca Blejuşcă, Ovidiu Anton şi de Tiziana Camelin din Italia.

Locul III în topul realizat de public

Rep.: Cum ţi s-a părut jurizarea?

DG.: Nu vreau să mă pronunţ în legătură cu jurizarea. Ca şi arta în sine, ea este subiectivă. Drept dovadă, în topul pre­ferinţelor publicului, rea­lizat pe baza sondajului online, eu m-am clasat pe poziţia a III-a. Pe primul loc s-a clasat Olivier Kaye (Belgia), pe locul doi Ovi­diu Anton, iar pe locul trei eu.

Rep.: Îţi reproşezi ceva în ceea ce priveşte prestaţia ta la Cerbul de Aur?

D.G.: Mai am nevoie de timp să analizez bine totul. Oricum, cred că am învăţat destul de multe din această experienţă.

Rep.: Ai fost mulţumită de condiţii, de sonorizare?

D.G.: Da, organizarea a fost foarte bună. Cred că TVR s-a implicat în mod deosebit şi s-a întrecut pe sine.

„Am socializat cu Edvin Marton, Monica Anghel şi Laurenţiu Cazan”

Rep.: Ai reuşit să socializezi cu invitaţii speciali, cu artiştii care au susţinut recitaluri?

D.G.: Am socializat cu Laurenţiu Cazan care este prietenul meu bun, cu ­Mo­nica Anghel şi cu Edvin Marton.

Rep.: Cine te-a ajutat să te pregăteşti pentru festival?

D.G.: M-am pregătit aşa cum o fac de obicei, la Bucureşti, la şcoala Crinei Mardare, cu Ada Mihai. În plus, m-am pregătit şi singură acasă, mai ales pentru piesa cântată cu negativ (n.r., „Reflection” din filmul de animaţie „Mulan”). Această piesă a fost reorchestrată de mine.

Rep.: Ce urmează pentru tine după Cerbul de Aur?

D.G.: Urmează să mă vedeţi la Vocea României. M-am înscris şi vă pot spune doar că în curând mă veţi vedea la televizor.