,,Educaţii" - Şcoala 15

Au reuşit să redea lumea plină de culoare a lui Caragiale, deşi sunt încă în clasele primare. Elevii Şcolii 11 şi Şcolii 15 „George Emil Palade” din Buzău au reuşit să impresioneze juriul Concursului Interjudeţean de interpretare artistică a personajelor caragialiene – „Caragiale, contemporanul nostru“ de la Ploieşti. Concursul ajuns la cea de a XXI-a ediţie, a fost organizat în perioada 27-28 ianuarie de către Muzeul „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.

Trupa de teatru a Şcolii nr. 11, „Mici actori în roluri de poveste”, coordonată de prof. Carmen Zecheru, a obţinut Marele Premiu la secţiunea destinată claselor 0-II. Şcoala 15 „George Emil Palade” a participat la concurs cu trei trupe, reuşind să câştige Marele Premiu „Ion Luca Caragiale” cu trupa „Imposibilii” (clasa a VI-a), coordonată de prof. Elena Gheorghe, premiul II cu trupa „Educaţii” (clasa I), coordonată de înv. Georgeta Drenea şi premiul special al juriului cu trupa „Ultraprogresiştii” (clasa a VII-a), coordonată de prof. Mirela Zugravu.

341 de elevi din 8 judeţe

La Concursul „Caragiale, contemporanul nostru” de la Ploieşti au participat anul acesta 56 de trupe de teatru din opt judeţe şi Bucureşti. Juriul a fost format din actori şi cadre didactice, buni cunoscători ai operei lui Caragiale: actorii Ilie Gâlea, Diana Uţă şi Iuliu Gâlea, înv. Marcela Enache şi muzeograful Cristina Georgescu.

Prima zi de concurs a fost destinată trupelor de teatru din ciclul primar, fiind structurată pe două secţiuni: o secţiune pentru trupe de teatru ale elevilor din clasele clasa 0 – clasa a II-a, iar cea de-a doua secţiune pentru trupe de teatru ale elevilor din clasele a III-a şi a IV-a.

Cea de-a doua zi de concurs a fost destinată trupelor de teatru ale elevilor din ciclul gimnazial, desfăşurându-se pe trei secţiuni: o secţiune pentru trupele de teatru ale elevilor de clasa a VI-a, a VII-a , respectiv a VIII-a. În concurs au fost înscrise 25 de trupe pentru prima zi de concurs (131 elevi), respectiv 31 de trupe în a doua zi de concurs (210 elevi).

Cea de a XXI-a ediţie a concursului a coincis anul acesta cu împlinirea a 166 de ani de la naşterea lui Caragiale.

2 COMENTARII

  1. Grațiela, nu este nimic ciudat, nici măcar faptul că nu ești capabilă să înțelegi ceea ce citești.
    Să o luăm de la capăt. În primul paragraf de după subtitlu se spune, printre altele, așa: „Juriul a fost format din actori și din cadre didactice, buni cunoscători ai operei lui Caragiale: actorii Ilie Gâlea, Diana Uță și Iuliu Gâlea, înv. Marcela Enache și muzeograful Cristina Georgescu ”.
    Ei, a fost greu? Dacă da, mai încearcă o dată. Și încă o dată. Până pricepi.

Comments are closed.