Colegiul Economic Buzău a avut oportunitatea de a promo­va valorile europene printr-o mobilitate în Germania, în cadrul proiectului Erasmus+“ Working in Europe-skills for success“. Doi profesori (Cătă­lina Poștovei și Mihaela Mirea) și șase elevi (Roxana Ionescu, Renata Molnar, Any Marin, Raluca Dobrișan, Radu Popa și Cezar Radu) au făcut o deplasare în Ahaus/ Germania, în perioada 26.03-01.04.2017.

   Prima activitate a fost adresată elevilor participanți, proveniți din cele șase țări partenere în cadrul proiectului – Germania, Franța, Spa­nia, Bulgaria, Croația și Ro­mânia – un exercițiu amuzant de tip speed-dating prin care tinerii să se cunoască mai bine, urmat de un „human bingo“ destinat identificării preocupărilor comune.

   Vizita la una din cele mai de succes companii din re­giu­ne, Tobit, a reprezentat opor­tunitatea de a discuta despre abilitățile necesare pentru a accesa în prezent piața muncii.

   Pentru a-și forma abilități și competențe necesare unui viitor angajat sau unui viitor candidat pentru o slujbă, în diferite domenii, elevii au participat la simularea unui interviu de angajare cu antreprenori din domenii diferite precum: Volksbank (domeniul bancar), Pietsch (domeniul co­merțului cu ridicata), Shopware (domeniul comerțului electronic). Elevii și-au pre­zentat CV-urile și scrisorile de intenție și au răspuns la întrebările angajatorilor.

   O altă zi, o altă experiență interesantă ce le-a oferit ele­vi­lor șansa de a învăța lucruri noi despre modul în care trebu­ie să se comporte atât într-un context formal, oferit de me­diul afacerilor, cât și într-unul informal, în relațiile zilnice. Este vorba despre conferința susținută de Sonja Huls, specialistă în eticheta de afaceri, care a oferit sfaturi foarte bune elevilor participanți.

   „Activitățile proiectului au vizat atât dobândirea abili­tăților necesare angajatului de succes, cât și îmbogățirea orizontului cultural, astfel pașii noștri au fost purtați înapoi în timp, când Imperiul Roman a fondat orașul Koln, denumirea pe care așezarea o poartă în societatea contemporană, Co­logne, în vremuri de mult a­puse. Aici am putut admira Catedrala, care deține două turnuri gemene, cele mai înalte din lume, și Muzeul Roman clădit pe structura unei case din vremea romanilor. Aventura noastră nu s-a în­cheiat, astfel am putut vedea cum funcționează sistemul   edu­cațional german, oportunitate oferită de participarea profesorilor și elevilor, din cele șase țări partenere, la ore de curs“, a declarat profesorul Cătălina Poș­tovei.

   Călătoria profesorilor și elevilor în Germania s-a în­cheiat sâmbătă, 1 aprilie, astfel că, la finalul ei,  elevii au dobândit abilități necesare unui angajat de succes.

   România, respectiv Cole­giul Economic Buzău, va fi gazda următoarei întâlniri din cadrul proiectului, în perioada 6-10 iunie 2017.

DISTRIBUIȚI