Primul Halloween american

Tania Constantin a revenit pe 9 septembrie în băncile Colegiului Național „B. P. Hasdeu”, după ce a absolvit clasa a XI-a în cadrul unui liceu din SUA. Buzoianca a beneficiat la finalul clasei a X-a de o bursă de studii în cadrul Future Leaders Exchange Program (FLEX), care a trimis-o la un liceu din Minnesota, experiență despre care mărturisește că i-a schimbat viața. Tania a locuit un an la o familie de americani, având inclusiv un „frate-gazdă”, a învățat alături cu liceenii de la La Crescent High School, fiind complimentată pentru accentul bun, a apărut în presa locală și a câștigat chiar medalia de aur în cadrul unui concurs școlar des­fășurat la nivelul întregului stat Mi­nnesota.

Beneficiind inclusiv de bani de buzunar, Tania a trăit în America o experiență unică despre care a vorbit pentru OPINIA, explicând tuturor elevilor interesați ce trebuie să facă pentru a beneficia de o astfel de bursă.

Reporter: În ce stat ai ajuns în America cu bursa FLEX?

Tania Constantin: Am plecat din România pe 14 august 2018 și m-am întors pe 14 mai 2019. Am făcut acolo toată clasa a XI-a, deși programul prevede doar zece luni. Am fost plasată în Minnesota, în nord, la granița cu Canada, în orășelul La Crescent. Este pe Mississippi la granița dintre Minnesota și Wisconsin. Acolo era un singur liceu, La Crescent High School, un liceu micuț.

Alături de profesorul de engleză

Rep.: Ai avut posibilitatea să îți alegi tu liceul unde să înveți sau ai fost distribuită?

T.C.: Nu, nu mi-am putut alege eu. Programul acesta are o anumită organizație de plasament care m-a plasat acolo în funcție de familia pe care au găsit-o să mă găzduiască. Am fost 35 de români și am fost repartizați în toate statele. Rareori a fost când ne-am găsit în același stat, dar în orașe diferite.

„La orele de psihologie poți construi dintr-o machetă un loc al crimei”

Rep.: Cum ți s-a părut această experiență din punct de vedere al învăță­mântului?

T.C.: A trebuit să privesc obiectiv și să aleg elemente pozitive din ambele părți, atât din învățământul românesc, cât și din cel american. Pot spune că sunt recunoscătoare că am crescut în învățământul românesc, dar ce am învățat de la americani este că ei pun accentul pe activitățile extrașcolare, pe implicarea comunitară, adică voluntariate și proiecte, mai mult decât pe rezultatele academice. Orele acolo sunt foarte practice pentru a-ți dezvolta partea vocațională. Te poți duce la orele de psihologie și să construiești dintr-o machetă un loc al crimei, de exemplu. Am avut și o oră de gătit și preparam mâncare acolo, într-o bucătărie propriu-zisă.

Tania, subiectul unui articol în ziarul local

Rep.: Când ai ajuns acolo, ți-ai ales tu materiile pe care să le studiezi?

T.C.: Da, toți elevii au posibilitatea să își aleagă materiile și au foarte multe posibilități. Nu credeam că pot găsi curs de tâmplărie, ore de șofat sau ore la sala de forță. Eu mi-am ales cursuri de cooking, de finanțe și explorarea în carieră, plus cele teoretice.

Rep.: Ce diferențe de predare sunt, în comparație cu învățământul românesc, când vine vorba despre materiile de bază, matematică, limba străină…?

T.C.: În primul rând, profesorii sunt foarte calzi și nu există o barieră de respect rece între elev și profesor. La capitolul predare se folosește foarte mult tehnologia; foarte rar ne foloseam de caiet. Aveam teme pe care le rezolvam, dar catalogul, notele și totul era electronic.

„Mă întrebau dacă România este în Africa”

Rep.: Cât de bine pre­gătiți ți s-au părut colegii de liceu din America?

T.C.: Nu știu cum este în alte state din America, dar în comunitatea aceea destul de conservatoare și izolată unde am fost eu m-am considerat mult mai bine pregătită.

Rep.: Știau ceva despre România?

T.C.: Rareori mai găseam o persoană care mai știa câte ceva despre România. Majoritatea adulților știau. Totuși, în comparație cu alte țări incluse în acest program, cum ar fi Kazahstan, Georgia…, România este mult mai cunoscută. Noi avem Transilvania, o avem pe Nadia Comăneci. Am primit însă și întrebări de genul: „România este

în Africa?”, „În Roma?”, „Aveți Mc’Donald’s?”. Ei sunt obișnuiți însă cu elevii internaționali pentru că, în fiecare an au astfel de elevi. M-am simțit bine pentru că elevii americani erau foarte curioși și veneau mereu cu întrebări. Inițial mi-a fost frică că nu îmi voi face prieteni, dar rezultatul a fost opus.

Ziua Națională a României, sărbătorită cu colegii americani

„Familia gazdă, punctul meu de sprijin”

Rep.: Cum a fost familia la care ai fost găzduită?

T.C.: Familia gazdă a fost foarte primitoare și caldă. În unele momente, ei reprezentau punctul meu de sprijin și m-au primit foarte bine în familia lor. Am petrecut frumos de Ziua Recunoștinței, de Crăciun, de Paște, cu toată familia și rudele lor.

Rep.: Descrie-mi familia gazdă.

T.C.: Era stereotipul perfect, locuiam într-o casă tipic americană, mama era foarte ocupată, mâncam des la fast-food. Mama era manager de operațiuni, iar tatăl lucra în IT. Vârsta lor este de 45-50 de ani. Aveam și un frățior-gazdă de zece ani. M-am înțeles foarte bine cu ei, mai ales cu frățiorul-gazdă. Familia nu era la prima astfel de experiență; mai găzduiseră alți opt elevi internaționali.

Rep.: Ce îi face pe ei să se implice într-un astfel de proiect?

T.C.: Este vorba despre o activitate de voluntariat, adică nu primesc nici un ban. Practic, în loc să călătorească prin lume, ei vor să aducă o parte din cultura altor popoare la ei în casă. În felul acesta ei sunt ca niște ambasadori ai țării lor în lume.

Flori pentru pacienții spitalului și antrenoare a echipei de baschet

Rep.: Orașul în care ai locuit cum era?

T.C.: Orașul era foarte mic. Nu am descoperit deloc diversitate. Comunitatea era nu doar îmbătrânită, ci foarte puțin diversă. Orășelul avea 5.000 de locuitori și toată lumea se cunoștea cu toată lumea. Astfel, am putut apela la toată lumea, începând cu cei de la primărie, până la cei de la bancă.

Rep.: La finalul programului a trebuit să dai un examen pentru a-ți echivala studiile?

T.C.: Nu, a trebuit să demonstrez doar că am încheiat anul școlar acolo. Am dat și teze, în limba engleză, ca orice elev american, iar Inspectoratul Școlar s-a ocupat de echivalarea studiilor fără a da diferențe.

Cu fratele-gazdă, Henry (10 ani)

Rep.: Ce rezultate ai obținut la teze?

T.C.: Media lor maximă este 5, iar eu am obținut un 4,60. Nu este un rezultat excepțional, dar am fost în top 20 elevi de acolo. Erau vreo 100 de liceeni de clasa a XII-a în școală. Tot liceul avea în total în clasele IX-XII vreo 500 de elevi. În plus, m-am implicat mult în comunitatea în care am ajuns: am adunat în jur de 140 de ore de voluntariat – am livrat flori pacienților la Spitalul regional La Crosse, am manageriat echipa de baschet a școlii și am făcut parte din Lions International, club prezent și în Buzău. Am luat medalie de aur pe statul Minnesota, în cadrul unui concurs școlar, pentru o prezentare despre diferențele culturale dintre America și România.

„Dacă știi să îi manageriezi, poți veni și cu bani acasă”

Rep.: Cum a fost mâncarea acolo?

T.C.: La început eram foarte entuziasmată să intru în supermarket și să aleg de toate, dar mi-am dat seama pe parcurs că mâncarea lor are foarte mult zahăr. Până și pâinea este dulce, iar toate porțiile de mâncare sunt gigantice. Mâncam foarte des la fast-food.

Rep.: Ai primit o bursă din partea organizatorilor. Cum te descurcai cu banii primiți?

T.C.: În cadrul FLEX totul este gratis și ți se decontează drumurile și tot. În plus, primești și bani de buzunar. Într-adevăr banii ăștia nu sunt foarte mulți, dar dacă știi să îi manageriezi, poți veni și cu bani acasă. Bursierii primesc 125 de dolari pe lună și decontarea necesităților, cum ar fi rechizite, taxe pentru activități sportive, pentru haine, excursii.

Rep.: Mai aveai colegi din alte țări veniți cu bursa FLEX?

T.C.: În același an cu mine mai era acolo un coreean și din alți ani mai erau elevi din Germania, Rusia… }ările care nu sunt în FLEX plătesc, iar o bursă ca aceasta poate ajunge până la 20.000 de dolari. România făcând parte din parteneriatul FLEX – American Councils, mi s-a oferit această bursă.

Rep.: De ce ar trebui un elev buzoian să aleagă bursa FLEX?

T.C.: Pentru că este o experiență unică care, fără nicio exagerare, îi va schimba viața. Nu se va întoarce la fel. Va vedea lumea cu alți ochi, va căpăta noi abilități, se va schimba ca persoană.

Cum obții o bursă FLEX

Rep.: Înainte să pleci în America mi-ai spus că nu ești hotărâtă în legătură cu ce vei face în viață. Ti-a schimbat părerea această experiență?

T.C.: Da, m-am decis să studiez Psihologia în stră­inătate. Am văzut că se poate să experimentez și altceva.

Rep.: Ce trebuie să facă un elev român pentru a beneficia de bursa FLEX?

T.C.: FLEX este un program de schimb de experiență în cadrul organizației American Councils care oferă anual 35 de burse elevilor români. Aplicațiile pentru 2020-2021 sunt deschise online până la 17 octombrie, iar ca să fii eligibil, trebuie să te fi născut în intervalul 15 iulie 2002-15 iulie 2005. Adică să fii clasa a IX-a, a X-a sau a XI-a.

În prima etapă, elevii scriu pe o platformă online trei eseuri pe teme date care au rolul să-ți testeze așteptările și flexibilitatea. În semifinală se susțin două interviuri și un examen scris la București. Chiar dacă procesul pare tumultos, mai degrabă așteptarea e cea mai grea. Norocoșii care au ocazia să petreacă un an în SUA sunt anunțați în aprilie.