27 de ani
de presa libera
Luni, Octombrie 23, 2017 07:23 AM

de

De astăzi încep din nou emoţiile pentru buzoienii care vor să ia diploma de Bacalaureat. Odată cu cea de a doua sesiune a examenului, aproximativ 2.500 de elevi din tot judeţul sunt aşteptaţi să dovedească că au pus mâna pe carte după dezastrul din sesiunea din luna iunie.

            Potrivit calendarului examenului, pe tot parcursul acestei săptămâni sunt programaţi elevii care nu au reuşit să treacă probele orale (de competenţe), urmând ca prima probă scrisă să aibă loc abia pe 29 august.

 |
20 Aug 2011
937
de

Priviţi acum câţiva ani drept o salvare pentru şcolile care rămâneau cu posturi neocupate, profesorii pensionari au devenit astăzi a cincea roată la căruţă.

     Tot mai mulţi dintre ei reclamă liderilor de sindicat, la Buzău, că banii oferiţi momentan de stat nu îi mai motivează.

 |
20 Aug 2011
1176
de

     Peste 2.500 de buzoieni intră de luni în focurile Bacalaureatului de toamnă.

            După o primă sesiune dezastruoasă, în urma căreia aproape jumătate dintre candidaţi au picat examenul, a sosit timpul unei noi şanse. În cursă vor intra atât absolvenţi de anul acesta care nu au obţinut notă de trecere sau nu au putut intra în Bac din cauza corigenţelor, dar şi buzoieni care au terminat liceul în anii trecuţi.

 |
17 Aug 2011
1002
de

*Sindicaliştii din judeţ vor să boicoteze festivităţile de  pe 12 septembrie

Cu mai puţin de o lună până la începerea şcolii, profesorii buzoieni sunt pregătiţi să declanşeze noi mişcări de protest. Reprezentanţii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SÎP) Buzău vor să sancţioneze astfel atitudinea guvernanţilor, care au declarat că nici anul viitor nu sunt bani pentru Educaţie.

 |
15 Aug 2011
1133
de

Au fost felicitaţi personal de ministrul Educaţiei şi s-au întreţinut minute bune cu personalităţi de primă mână ale ţării. Cei trei buzoieni care au luat Bacalaureatul cu nota 10 au fost invitaţi la sfârşitul săptămânii trecute de ministrul Daniel Funeriu la o festivitate dedicată celor mai buni dintre cei buni. Doar doi dintre ei au onorat însă invitaţia.

 |
14 Aug 2011
2851
de

*Andra Pericle, Maria Palcău şi Bogdan Boşcodeală au fost invitaţi la Cercul Militar Naţional

Cei trei buzoieni care au luat Bacalaureatul cu 10 pe linie au fost invitaţi ieri de către ministrul Educaţiei la Cercul Militar Naţional din Bucureşti.

Daniel Funeriu a promis că organizează o festivitate de premiere special destinată liceenilor de 10, ca un semn de recunoaştere pentru cei care au salvat faţa examenelor naţionale într-un an în care s-a înregistrat cea mai slabă promovabilitate din istorie.

 |
11 Aug 2011
1968
de

*În timp ce Ministerul Educaţiei vrea introducerea lor obligatorie din toamnă, specialiştii au constatat că elevii ar trebui să vină cu 30 de minute înainte, la pontaj

Sistemul de acces al elevilor în licee doar pe bază de cartelă magnetică a clacat chiar înainte de a fi pus în practică. În timp ce Ministerul Educaţiei anunţă că din toamnă nu se va intra în licee decât cu card electronic, specialiştii au luat la puricat sistemul gândit de un profesor român de informatică şi au ajuns la concluzia că este imposibil de aplicat.

 |
10 Aug 2011
2556
de

Violeta Simion este profesor de engleză și este urmată în topul rușinii de Cristina Tudor, aceeași specializare, care a luat nota 1,7

 

 |
09 Aug 2011
2871
de

La Școala din Lopătari, elevii ar putea urma inclusiv studii liceale prin derularea unui alt proiect susținut de Banca Mondială

 

 |
07 Aug 2011
1688
de

Obligați anul acesta să dea examen scris, aceștia au puține șanse să mai prindă vreun post. Singura speranță rămâne la catedrele din zonele izolate.

 

 |
04 Aug 2011
2234
de

Șapte tineri au învațat tainele sculpturii în piatră pe urmele civilizațiilor dacice

Înarmați cu dălți, ciocane și alte instrumente de cioplit, elevii Liceului de Artă s-au mutat săptămâna trecută cu arme și bagaje în Tabăra de la Năeni.

 |
01 Aug 2011
3132
de

Adrian Mutu pune umărul la salvarea tinerei generații de rușinea de la Bacalaureat. Contrariat că până și „pe vremea lui”, când trebuia să împartă cartea cu sportul, examenul era promovat de mai mulți adolescenți, fotbalistul lansează o provocare.

 |
01 Aug 2011
1880
de

Reprezentanții celor 33 de echipaje participante la Concursul Național „Democrație și Toleranță” au scăpat de emoții vineri, odată cu festivitatea de premiere a competiției.

 |
01 Aug 2011
2066
de

După revendicarea de către foştii proprietari ai imobilului în care funcţiona Şcoala cu clasele I-IV Costeşti, în comuna buzoiană a început construcţia unui nou obiectiv pentru elevii ciclului primar din localitate. Potrivit datelor furnizate de primarul Constantin Moise, viitoarea construcţie va avea o destinaţie dublă, atât de şcoală, cât şi de grădiniţă...

 |
27 Jul 2011
1790
de

Inventivitate, ingeniozitate şi foartă multă inteligenţă pentru participanţii Concursului Naţional „Democraţie şi Toleranţă” de la Buzău. Echipele de elevi venite din 33 de judeţe au reuşit să impresioneze juriul cu proiectele lor pe teme de civism aplicat.

Este vorba despre competiţia derulată pe tot parcursul săptămânii la Grupul Şcolar „C. Neniţescu”, acolo unde elevii de gimnaziu din ţară au trecut de proba practică şi au prezentat lucrarea plastică. Dintre echipajele care au evoluat ieri, în cea de a doua zi de concurs, s-a evidenţiat cea din Mureş.

 |
27 Jul 2011
3014
de

Noua propunere a MEC vizează accesul în şcoli pe bază de cartelă electronică

Se încearcă reducerea absenţelor, care după un semestru au ajuns, la nivel de ţară, la peste 30 de milioane. La Colegiul „Hasdeu” s-au înregistrat aproape 30.000 de absenţe pe an.

După o statistică referitoare la numărul absenţelor din toate şcolile din ţară, Ministerul Educaţiei le propune directorilor ca elevii să intre la ore doar pe bază de cartele.

 |
27 Jul 2011
1873

Stiri Agerpres

Tribunalul București judecă dosarul Colectiv
Luni, Octombrie 23, 2017 06:36 AM

Tribunalul București dezbate, luni, un nou termen în dosarul Colectiv în care sunt judecați fostul primar Cristian Popescu-Piedone și patronii de la Clubul Colectiv.

Senat: Proiectul de lege privind reglementarea activității de telemuncă ar putea fi votat luni în plen
Luni, Octombrie 23, 2017 06:17 AM

Senatul ar putea vota luni proiectul de lege privind reglementarea activității de telemuncă, act normativ înscris pe ordinea de zi a plenului la secțiunea dedicată votului final.

Nigeria: Trei atentate sinucigașe, 13 morți, 16 răniți
Luni, Octombrie 23, 2017 05:53 AM

Trei atentate sinucigașe comise de femei s-au soldat duminică seara cu 13 morți - în afara autoarelor - și cu 16 răniți în orașul Maiduguri din Nigeria, relatează AFP.

DOCUMENTAR: Zodia Scorpion (23 octombrie - 22 noiembrie)
Luni, Octombrie 23, 2017 05:00 AM

Zodia Scorpion, o zodie feminină de apă, predominant emoțională, începe pe 23 octombrie și se încheie pe 21 noiembrie. Cei născuți în această zodie au un mod de a gândi și de a acționa puternic marcat de sentimente, care de obicei sunt mult mai intense la cei născuți în această zodie, decât la nativi din celelalte zodii.

Secretarul american al apărării începe un turneu de o săptămână în Asia
Luni, Octombrie 23, 2017 04:03 AM

Secretarul american al apărării, Jim Mattis, începe luni un turneu de o săptămână în Asia, unde va discuta cu aliații SUA criza legată de înarmarea Coreei de Nord, transmite Reuters.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
23 Oct, 02:09 Actuala stagiune - revitalizare teatrală sau menţinerea aceluiasi fundal cenuşiu?
Nik Şimandan a comentat pentru articolul „Tele-Encounters”, proiectul Teatrului „G. Ciprian”, o premieră mondială lansată în prezenţa partenerilor din Spania şi Portugalia:
Dar mai mult teatru, la nivel de institutie profesionistă de spectacole, când o sa avem? Stie cineva, la aceasta oră , ce proiecte ne oferă Teatrul "George Ciprian"în actuala stagiune? Vom asista la vreo premieră...proprie? Când? Că doar stagiunea s-a deschis demult - cel puţin la celelalte teatre similare din ţară. Nu există niciun panou sau afişier care să menţioneze măcar un spectacol teatral pe săptămână, ca ofertă pentru marele public -aşa cum s-ar cuveni din partea acestei importante instituţii cu profil educaţional expres!
22 Oct, 16:24 Sigur
Eu a comentat pentru articolul Catedrala Arhiepiscopală, prădată de hoți. Ce sumă au sustras:
Sigur e unul școlit la pușcăriile țării, trăit în mizerie, eliberat înainte de termen și care are ceva habar de furtul bine acoperit...
21 Oct, 00:13 Fara pile!
O.Ureche a comentat pentru articolul Concursul pentru şefia Bibliotecii Judeţene se reia, după ce ambilor candidaţi li s-au respins dosarele:
Oamenii cei mai priceputi,bine pregatiti si cu aptitudini certe trebuie sa ajunga in aceste functii!
Google PageRank Checker