27 de ani
de presa libera
Vineri, August 18, 2017 08:10 AM

Politic

Şefii Companiei de Apă au scuipat din nou pe voturile buzoienilor

de Călin BOSTAN
Politic  |
09.08.2017, 00:00
1084
  • Şedinţe ale Adunării Generale a Acţionarilor cu final previzibil    

Un nou episod din telenovela adunărilor generale ale acţionarilor SC Compania de Apă SA s-a consumat, luni după-amiază, după scenariul care a consacrat deja întrunirile AGA ale operatorului buzoian de apă şi canalizare. Precum de fiecare dată în ultimul an, preşedintele Consiliului de Administraţia al Companiei de Apă, directorul tehnic al acestei instituţii, Dumitru Cristea, a refuzat, luni, să recunoască valabilitatea mandatului reprezentantului acţionarului majoritar, municipiul Buzău, determinând, astfel, suspendarea lucrărilor din lipsă de cvorum. Totul cu acelaşi scop: discutarea ordinilor de zi la adunările generale, ordinară, respectiv extraordinară, reconvocate pentru a doua zi, unde, conform legii, nu mai este necesar cvorumul asigurat de către deţinătorii a jumătate dintre acţiuni şi, cu reprezentantul municipalităţii scos din joc, hotărârile impuse de directorul Ionel Tescaru se iau fără nicio problemă.

   Aşadar, luni după-amiază, precum la şedinţele de la începutul lunii iunie, preşedintele Consiliului de Administraţie al Companiei de Apă, Dumitru Cristea, a susţinut că hotărârea Consiliului Local Municipal care acorda mandat de reprezentare directorului serviciului Resurse Umane din Primăria Buzău, Georgeta Cristea, ar conţine articole identice cu cea suspendată de instanţă până la judecarea pe fond şi, ca urmare, mandatul reprezentantului municipiului Buzău a fost considerat ilegal. Astfel, prin eliminarea reprezentantului acţionarului majoritar, municipiul Buzău, care deţine 75,6% din acţiunile SC Compania de Apă SA, şedinţa a fost suspendată din lipsă de cvorum.

   Repetarea scenariului de acum două luni a provocat indignarea reprezentantului Consiliului Judeţean, Mirela Oprea, care a solicitat lămuriri suplimentare privind legalitatea hotărârii Consiliului Local Municipal care acorda Georgetei Cristea mandat de reprezentare, solicitând reprezentanţilor Companiei de Apă hotărârea instanţei de judecată: „Haideţi să vedem cum facem, nu se poate să fie şi acum aceeaşi pro­ble­mă ca data trecută. Este totuşi o altă hotărâre, nu are cum să aibă acelaşi conţinut. În plus, cealaltă a fost revocată. Nu vă supăraţi, dar aş vrea să verific şi eu, pentru că în ritmul asta tot venim la aceste şedinţe degeaba”, a spus reprezentantul Consiliului Judeţean, citat de Observatorul Buzoian. După ce a analizat documentele invocate de preşedintele Consiliului de Administraţie şi, respectiv, hotărârea instanţei de judecată care suspendă hotărârea Consiliului Local Municipal, juristul Mirela Oprea a transmis reprezentantului municipalităţii că Primăria ar fi trebuit să facă apel la hotărârea instanţei de judecată, lucru care însă nu s-a întâmplat şi aceasta a rămas definitivă.

   La rândul său, reprezentantul municipiului Buzău, Georgeta Cristea, a transmis conducerii Consiliului de Administraţie al Companiei că mandatul său este valabil şi a contestat suspendarea şedinţei din lipsă de cvorum: „Aş vrea să se consemneze că nu sunt de acord cu cele invocate, mandatul meu de reprezentare este valabil şi nu văd de ce se suspendă această şedinţă. Eu nu sunt jurist, dar solicit şi eu să văd acea hotărâre a instanţei. Deja mi-aţi făcut plângere penală după şedinţele trecute şi în nume propriu, şi nici măcar nu este războiul meu. Eu sunt doar un reprezentant al acţionarului, războiul dumneavoastră cu domnul Toma nu mă priveşte”, a spus reprezentantul municipalităţii Georgeta Cristea, conform sursei citate.  

Georgeta Cristea: “Şedinţa se ţine abuziv”

   Atitudinea cel puţin ciudată a reprezentanţilor Companiei de Apă s-a accentuat a doua azi, marţi, la cele două adunări ge­ne­rale. Astfel, după ce, şi luni după-amiază, şi marţi dimineaţă, preşe­din­tele Consiliului de Administraţie al Companiei de Apă, Dumitru Cristea, a susţinut că mandatul reprezentantului municipalităţii nu este în regulă - invocând, repetăm, faptul că o hotărâre de acum două luni a Consiliului Local în acest sens fusese suspendată de instanţă, dar Georgeta Cristea avea asupra ei o altă hotărâre, adoptată cu nici două săptămâni în urmă - ea a fost invitată să voteze la un singur punct al ordinei de zi a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor, interzicându-i-se doar votul la punctele sensibile pentru gruparea Tescaru, respectiv aprobarea bilanţului contabil şi a situaţiilor financiare, aprobarea alocării profitului net realizat anul trecut, aprobarea raportului de activitate şi descărcarea de gestiune a administratorilor, precum şi raportul de audit realizat de firma agreată de Companie. La alte două puncte, unul de pe ordinea de zi a adunării ordinare şi celălalt de pe ordinea de zi a extraordinarei, Georgeta Cristea a fost invitată să voteze, spre iritarea reprezentantului Consiliului Judeţean, Mirela Oprea. Ca şi aceasta, nu putem să nu spunem că acest lucru dovedeşte arbitrariul care domneşte în interiorul Companiei de Apă şi ale structurilor de conducere a acesteia, dar şi faptul că legea este interpretată în fel şi chip cu un singur scop, acela de nu se clinti vreun fir de păr de pe capul managerului Ionel Tescaru.

   Deşi nu a fost lăsat să voteze, reprezentantul municipalităţii, Georgeta Cristea, şi-a spus punctul de vedere asupra legalităţii celor două întruniri „Vă rog să consemnaţi că procurile nu sunt doar pentru punctele 1-4 din ordinea de zi, şi nici hotărârea Consiliului Local. Hotărârea de suspendare a HCL 137 nu are nicio legătură cu Hotărârea 229/2017 prin care am fost mandatată să reprezint Municipiul strict la această şedinţă, şi să exercit dreptul de vot aşa cum a hotărât Consiliul Local, şi consider neîntemeiată şi nelegală interdicţia de a mi se da dreptul de vot în numele Municipiului. În consecinţă, şedinţa se ţine în continuare abuziv, cu împiedicarea Munici­piului de a-şi exercita drepturile legale. Voi participa la şedinţă, chiar dacă, teoretic, repet, mi-aţi interzis acest drept, cu menţiunea că tot ce se va vota consider total nelegal”, a spus Georgeta Cristea.

Dumitru Cristea, cu pluta prin staţia de epurare

   Chiar dacă lucrările celor două şedinţe de marţi s-au ţinut în linişte, fără dispute pe ton ridicat, preşedintele Consiliului de Administraţie al Companiei de Apă, Dumitru Cristea, a izbutit să irite o parte dintre participanţi prin câteva intervenţii, cel puţin neinspirate. Prima a fost aceea în care a solicitat votul reprezentantului municipiului Buzău la câte un punct al ordinilor de zi ale celor două adunări, după ce, cu o zi înainte, toate discuţiile se cana­li­­zaseră pe subiectul inter­zi­cerii dreptului de vot al acestuia. Dacă, pe acest subiect, Cristea a fost „scos” de intervenţia avocatului clujean care a devenit o prezenţă nelipsită de la adunările generale ale AGA Companiei de Apă, la următoarele, directorul tehnic al companiei a rămas singur în penibilul său. Mai precis, la finalul ambelor adunări, Dumitru Cristea a avut intenţia de a relua voturile la toate punctele ordinilor de zi, puncte care fuseseră aprobate cu unanimitatea reprezentanţilor unităţilor administrativ-teritoriale cărora li s-a recunoscut dreptul de vot, fapt care ridică mari semne de întrebare asupra discernământului acestuia.

   Mai grav este faptul că acest „specialist” răspunde de întreaga ogradă tehnică a Companiei de Apă, de serviciile căreia beneficiază mai toţi cetăţenii din municipiile, oraşele şi comunele unde acesta operează. În cazul în care Cristea va da dovadă de acelaşi discernământ şi atunci când va fi vorba despre decizii care trebuie luate în cazuri speciale, lucrurile nu vor fi deloc pe roze.

Comentarii

vine o vreme (09 Aug, 08:07)
PIXELUL mov

sri si dna o sa faca dreptate buzoienilor ,tescaru are 2 miliarde de lei salariu pe an din bani amaratilor de buzoieni ,este batatie de joc, DEMISIAAAAAAAAA

Raspunde
abureala (09 Aug, 11:53)
cocolino

IN TARA ASTA FAC TOT CE/MI TRECEPRIN CAP... HA HA HA...TESCARU NU STA EL CA VREA CI ESTE PUS ACOCOLO SA STEA...... NU VA MAI UZATI CAMAERELE DE FILMAT NU MAI CONSUMATI BENZINA DICINDU/ VA LA SEDINTE, DE POMANA, OCUPATI SPATUL DIN ZIAR DEGEABA......NU INTELEGETI TESCARU VA PLECA,,,, CIND VA TREBUI SA PLECE,,,, NU MOR CAI CIND VOR CIINI, NICI CIINII CIND VOR STAPINII....SCRIETI DESPRE GRADINITE LA CARE PRIMARIA PLATESTE MII DE EURO LUNAR CHIRIE, SCRIETI DESPRE NECESITATEA FLUIDIZARII CIRCULATEI IN BUZAU DESPRE LOCURI DE PARCARE, DESPRE LOCURI DE MUNCA, DESPRE SARACIE BIROCRATIE, SINT O GROAZA DE SUBIECTE, DESPRE GUNOAIE DESPRE PACUL CRING , CA MISOAE NUMAI A HOITURI, SINT MORMANE DE PETURI ARUNCATE IN CRING ETC ETC..

Raspunde
Fugi cu ursu, că sperii copiii. (09 Aug, 15:29)
Cocoșilă

Bre, Ciociolino, la ce naiba vă mai puneți moacele pe garduri să ieșiți consilieri dacă voi nu aveți nici o putere la lucruri elementare cum ar fi asigurarea apei, la preț rezonabil? Ce democrație e asta să vă adunați în ședințe pe orice temă numai apa vieții e proprietatea veșnică, moștenită de la mă-sa și tac-su berbecului înfumurat care zici tu că stă, pleacă sau ne freacă cum vrea și cât vrea fizicul lui imposibil?

Raspunde
Compania de apa (10 Aug, 07:56)
eu

In orasul Nehoiu,este aceeasi situatie.Compania de apa este condusa tot de PSD: 1.Sef este domnul Ceausel Dan=consilier local din partea PSD. 2.Sotia primarului lucreaza si dansa pe acolo. 3.Reprezentantul primariei in conducera acestui punct de lucru al Companiei este un functionar public domnul Moise(are diploma falsa de studii). 4.Angajarile sau facut cu acodul domnului primar si a domnului Muzgoci.

Raspunde
Compania de apa Nehoiu (10 Aug, 09:50)
Gigel

Da,la Nehoiu referitor la Compania de apa nu se poate rezolva nimic deoarece totul este regizat de dl. Muzgoci,dl.Milea(prin sotia dansului).Compania de apa Nehoiu=40%membri Psd Nehoiu.Spaga ptr angajari a fost 2000lei.Angajarile au fost aranjate de dl.primar si dl.Muzgoci(mai nou angajat la serviciul urbanism al orasului Patarlagele).La Compania de apa nu se va rezolva nimic atata timp cat va conduce Psd.Compania de apa este condusa de dl.Boscodeala prin dl.Tescaru si o anume doamna Cucu(sef.Rsu).

Raspunde

Stiri Agerpres

Aretha Franklin vrea să deschidă "un mic club" la Detroit
Vineri, August 18, 2017 07:51 AM

Legenda muzicii soul Aretha Franklin, care a anunțat la începutul anului că se retrage, se gândește serios să deschidă un club de noapte la Detroit, unde ar putea "cânta din când în când", a declarat artista ziarului local Detroit Free Press citat de AFP.

Un nou film din seria 'Star Wars', dedicat lui Obi-Wan Kenobi, este în pregătire (presă)
Vineri, August 18, 2017 07:34 AM

Regizorul Stephen Daldry, cunoscut pentru filmul 'Billy Elliot', ar urma să realizeze viitorul lungmetraj din seria 'Star Wars' care îl va avea ca erou pe maestrul Jedi Obi-Wan Kenobi, a anunțat joi publicația Hollywood Reporter citată de AFP.

ALERTĂ UPDATE MAE: O a doua victimă de cetățenie română rănită în Barcelona; a fost transportată la spital, starea sa fiind stabilă
Vineri, August 18, 2017 07:15 AM

O a doua victimă de cetățenie română a fost identificată printre persoanele rănite în urma atacului terorist din Barcelona, potrivit ultimelor informații obținute de către Ambasada României la Madrid și Consulatul General al României la Barcelona.

Doi clujeni străbat cu bicicletele 1.800 de km pentru a organiza o tabără pentru copiii cu probleme grave de sănătate
Vineri, August 18, 2017 07:02 AM

Doi clujeni vor pedala 1.800 de kilometri, prin cinci țări, până pe vârful Mont Blanc, pentru a strânge bani pentru organizarea unei tabere dedicate copiilor cu diferite boli grave.

VACANȚA DE VARĂ ÎN IMAGINI
Vineri, August 18, 2017 07:00 AM

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
18 Aug, 07:35 Cifre goale
Pixelu observator a comentat pentru articolul Cum vede vicepremierul Marcel Ciolacu creşterea economică a României, care se împiedică în ruinele infrastructurii:
Numai că statisticile astea sunt făcute la grămadă. Nu sunt defalcate. Ce creștere a avut capitalul străin și ce creștere a avut capitalul autohton? Mă tem că doar capitalul străin a înregistrat creștere economică. Dezvoltarea pe baza investițiilor străine este o iluzie. Pentru simplul fapt că nu este treaba lui. Treaba lui este să facă profit și să-l împartă acționarilor. Nu există în lume vreun exemplu de țară acum dezvoltată care să se fi dezvoltat numai prin investiții străine. Creșterea asta nu este un lucru rău dar nu în folosul românilor. Cum nu este nici trecerea CAS-ului și CASS-ului de la angajator la angajat. Va genera scăderea veniturilor salariaților și un cadou neașteptat pentru capital.
17 Aug, 23:34 kioveanu
john a comentat pentru articolul A murit fostul prim-secretar de Buzău Tudor Postelnicu, ,,dobitocul“ care a condus Securitatea comunistă:
I l-a aruncat pe nicu Ceausescu in bratele kiovencei!Dragoste si recompense pe bune!
17 Aug, 17:50 lsfjsal;
klgfjd a comentat pentru articolul Registrul Auto Român lucrează cu publicul vineri, cu program prelungit, şi sâmbătă, pentru recuperarea zilei libere de luni:
si cine "s a programat"? sambata ca sa lucreze si ai nostri bugetari?
Google PageRank Checker