27 de ani
de presa libera
Sambata, August 19, 2017 02:55 AM

de Monica BĂNICĂ

Contribuabilii care au desfășurat activități agricole individual sau în asociere beneficiază de anularea impozitului pe venit din activități agricole datorat pentru anul fiscal 2013, precum și  a obligațiilor fiscale accesorii aferente  acestuia, potrivit informațiilor Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați.

 |
18 Apr 2015
512
de Monica BĂNICĂ

   Noi prevederi referitoare la obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice, definirea sumelor încasate ca bacșiș, dar și măsuri care să elimine o serie de sancționări disproporționate aplicate recent sunt prezentate spre dezbatere publică de către Ministerul Finanțelor printr-un proiect de Ordonanță de Urgență.

 |
17 Apr 2015
436
de autor nespecificat
Mii de buzoieni vor primi, începând de luni, 20 aprilie 2015, saci galbeni pentru depozitarea deșeurilor reciclabile, odată cu debutul acțiunii de informare a campaniei „Sacul galben” pe alte 24
 |
17 Apr 2015
298
de Monica BĂNICĂ
Astfel, după discuții și consultări cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană, Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor și Ministerul Agriculturii, s-a luat decizia acestei reduceri de TVA de 15 procente. Diminuarea
 |
08 Apr 2015
490
de Monica BĂNICĂ
Buzoienii care au adunat bonuri fiscale din cumpărarea de produse sau servicii în perioada 2 februarie-28 martie 2015 au șanse să devină câștigători la prima extragere a Loteriei bonurilor fiscale
 |
07 Apr 2015
525
de Monica BĂNICĂ

Potrivit precizărilor  Direcției Generale Regionale a Finațelor Publice (DGRFP) Galați, sumele încasate la bugetul general consolidat se ridică la valoarea de 2.992,05 milioane lei. 

 |
05 Apr 2015
563
de Monica BĂNICĂ
Buzoienii aflați în căutarea unui loc de muncă vor avea posibilitatea, la finalul acestei luni, să opteze pentru oferta unei noi burse de locuri de muncă. Astfel, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
 |
03 Apr 2015
658
de autor nespecificat
Acțiunea de informare, organizată de RER Ecologic Service în zona Simileasca, care a pornit de pe Strada Răchitei, nu a rămas fără ecou. Acțiunea din 20 martie s-a canalizat pe două direcții: de curățare a zonei respective
 |
03 Apr 2015
530
de Monica BĂNICĂ
În această lună au intrat în vigoare noi reglementări cu privire la contabilitatea în partidă simplă. Aceste reguli se aplică persoanelor fizice și asocierilor fără personalitate juridică ale căror venituri
 |
24 Mar 2015
605
de Monica BĂNICĂ

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice(DGRFP) Galați a anunțat că definitivarea impozitului pe profit corespunzător anului 2014 se va face până la data de 25 martie anul curent.

 |
21 Mar 2015
752
de Monica BĂNICĂ

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați informează contribuabilii persoane fizice că au obligația de a achita, până pe 25 martie, plățile anticipate aferente trimestrului I 2015.

 |
20 Mar 2015
545
de Vali MARINESCU

Deducerea personală la calcularea impozitului pe venit de 16% va crește pentru toți salariații care obțin cel mult 3.000 lei brut, potrivit proiectului Codului fiscal, obținut de Capital.

 |
16 Feb 2015
1595
de

Unii cu capetele plecate, alții cu tonul ridicat, în funcție de interese. Așa s-au prezentat cei mai importanți oameni de afaceri din județ la întâlnirea cu ministrul Economiei, Mihai Tudose, prezent ieri la Buzău.

 |
05 Feb 2015
2452
de Vali MARINESCU

Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Buzău se clasează pe locul doi între județele subordonate Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați la depășirea planului de încasări pe 2014.

 |
02 Feb 2015
777
de Vali MARINESCU

Procedura de înregistrare în scopuri de TVA (primirea unui cod pentru operațiuni impozabile) devine mult mai strictăDe luna viitoare, noile prevederi având ca scop combaterea evaziunii la TVA care a atins un nivel îngrijorător.

 |
28 Jan 2015
1885
de Vali MARINESCU

Contribuabili indignați și funcționari bulversați! Sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Buzău a fost luat cu asalt,

 |
12 Jan 2015
6869

Stiri Agerpres

Venezuela: Fostul procuror general îl acuză de Nicolas Maduro de corupție
Sambata, August 19, 2017 02:08 AM

Fostul procuror general al Venezuelei Luisa Ortega, unul dintre cei mai înverșunați critici ai președintelui socialist Nicolas Maduro, l-a acuzat vineri că este implicat într-un vast scandal de corupție în jurul constructorului brazilian Odebrecht, afirmând că deține dovezi, scrie AFP.

Brad Pitt și Angelina Jolie, condamnați să plătească o jumătate de milion de euro unei artiste franceze
Sambata, August 19, 2017 01:40 AM

Un tribunal francez a condamnat în luna aprilie compania care administrează domeniul deținut de actorii americani Brad Pitt și Angelina Jolie în sudul Franței să plătească peste o jumătate de milion de euro unei artiste franceze care a lucrat acolo.

Baschet masculin: România, învinsă clar de Lituania, la Riga
Sambata, August 19, 2017 01:00 AM

Naționala masculină de baschet a României a fost învinsă clar de formația Lituaniei, cu scorul de 97-64, vineri, la turneul internațional de la Riga (Letonia).

Monica Niculescu, în semifinalele probei de dublu la Cincinnati (WTA)
Sambata, August 19, 2017 00:36 AM

Perechea alcătuită din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu și taiwaneza Su-Wei Hsieh s-a calificat, vineri, în semifinalele probei de dublu la turneul WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale în valoare de 2.536.154 dolari, după 6-2, 7-5 cu ucrainencele Liudmila Kicenok/Lesia Țurenko.

Liga I: Astra Giurgiu - CSM Poli Iași 0-0
Sambata, August 19, 2017 00:23 AM

Astra Giurgiu și CSM Poli Iași au terminat la egalitate, 0-0, vineri seara, pe stadionul ''Marin Anastasovici'' din Giurgiu, în primul meci din etapa a șaptea a Ligii I de fotbal.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
18 Aug, 22:08 La predicat!
Pixelu cu propoziții a comentat pentru articolul Cum vede vicepremierul Marcel Ciolacu creşterea economică a României, care se împiedică în ruinele infrastructurii:
Bengosule, hai să judecăm un picuț și cu capul! Dacă nu se consumă ceea ce se produce dăm în altă trăznaie, se numește criză de supraproducție. Cum crezi că s-au dezvoltat țările la care ne uităm cu jind? Te-ai prins, prin consum. Nu consumul în sine reprezintă o problemă, ci consumul bazat pe niște bani din viitor adică consum cu bani din credite. Ăsta da, poate fi o problemă deoarece viața nu prea vrea să se deruleze așa cum ți-o planifici. Companii falimentează, oamenii își pierd temporar locurile de muncă, accidente, boli mai mult sau mai puțin grave, războaie, ce mai tura-vura, banii din viitor sunt cam incerți. Dacă apar probleme în același timp la o parte semnificativă din populația împrumutată atunci este bai mare.
Cu investițiile ar fi mai mult de discutat. Dacă și băncile străine ar fi făcut profit și automat ar fi dat și statului român ceea ce i se cuvine și anume impozit pe profit, dacă multinaționalele nu și-ar palma veniturile și ar fi corecte față de statul român, poate s-ar strânge și ceva bănuți de investiții. Dacă vrei să te împrumuți pentru investiții, sare de băs în sus coana uniune ieuropeană că depășești deficitul de 3% și cade cerul pe noi!
Amuzantă este și comparația cu Venezuela. Mai ieri era Grecia care, ce să vezi, n-a dispărut de pe hartă și o duce bine-mersi cu tot cu fabuloasa ei datorie externă. Ce ți-e și cu propaganda! Ce-o să mai râd în momentul în care vom fi forțați să înclinăm balanța spre unul din cei doi poli de putere care acționează în țărișoară! Dacă vom merge pe mâna Germania-Rusia în detrimentul USA, să vezi atunci propagandă!
18 Aug, 20:34 comentariu
Manole Elena a comentat pentru articolul Eliminaţi de pe piaţă pentru a nu mai face concurenţă „băieţilor deştepţi“? / 100 de instructori auto independenţi ies în stradă la Buzău:
Imi pare rau, dar nu sunteti informat corect.Instructorii auto independenti platesc taxe, impozite si sunt si controlati,raspund in fata Legii ca toti ceilalti. Aceasta forma de persoana fizica se practica si in alte domenii. Fiecare cetatean are dreptul la munca pentru a-si castiga existenta. Instructorii auto independenti nu fura nu insala,muncesc cu simtul raspunderii , cu masinile proprii, nu cer nimic statului ,dau statului, dar atata timp cat avem asemenea ministrii hai sa mai lasam someri vreo 5000 de oameni sau mai multi,ca na "guvernul creeaza louri de munca". Dar veni timpul ca acest "CUC" sa nu mai cante exact ca in popor si poate nu se va mai transforma in uliu poate isi va lua zborul de la minister. In loc sa se ocupe de infrastructura el ia oamenilor painea de la gura,rusine cu un asemenea minstru.
18 Aug, 17:22 radu inundatu
trombocite a comentat pentru articolul Eliminarea taxei pe apă meteorică se hotărăște vinerea viitoare:
Domnule Radu, ai o judecată foarte precisă. Gândire de nas în fasole. Îți place să intri în casele altora, ai anume apucături vetuste...Ce are apa meteorică, chiar așa, cu ce spui mamale, cu contoarele din casă. Hai, ia autobuzul gratuit și mergi la apa Buzăului ca să-i vezi contorul. Vezi că e posibil să ai trombocite în bere!
Google PageRank Checker