• Luceafărul a învins liderul, Colţea Braşov, chiar sub Tâmpa

   Etapa a 7-a a Ligii a 2-a de futsal a reprezentat un succes total pentru cele două echipe buzoiene care activează în acest eşalon, ambele reuşind să se impună în partide dintre cele mai dificile. Cea mai spectaculoasă victorie i-a aparţinut Luceafărului, care a furnizat una dintre marile surprize de până acum ale campionatului, câştigând pe terenul braşovenilor de la Colţea, formaţia aflată pe primul loc înaintea acestei etape, cu punctaj maxim. Trupa lui Iulian Trăsnea a învins cu scorul de 8-6, după un meci cu mai multe răsturnări de situaţie. Pentru echipa buzoiană au marcat Gabriel Bobe şi Andrei Croitoru – câte 3 goluri şi Alin Bălan – 2 goluri, reuşite care au urcat Luceafărul pe locul 5 în clasament, cu 12 puncte. Foarte importantă a fost şi victoria celeilalte formaţii din Buzău, Fortius, care, după două înfrângeri la rând în deplasare, la Deva şi la Tg. Secuiesc, cu acelaşi scor, 3-4, s-a revanşat printr-un succes la Sala Sporturilor împotriva Ceahlăului Piatra Neamţ. Buzoienii au câştigat cu scorul de 3-2, prin golurile marcate de antrenorul-jucător Romeo Stan şi prin „dubla” reuşită de Claudiu Pîslaru. Tot 12 puncte a acumulat şi Fortius, care se menţine pe poziţia a patra. În etapa următoare, Fortius va evolua la Cluj Napoca, împotriva noului lider al clasamentului, Clujana, iar Luceafărul va primi, la Sala Sporturilor, vizita lui West Deva.

Liga a 2-a, Etapa a 7-a, rezultate:

Bukovina Vicov – Inter Gheorgheni: 7-3

Pro Tineret Sighişoara – Kereszthegy Remetea: 8-9

Fortius Buzău – Ceahlăul Piatra Neamţ: 3-2

Clujana Cluj Napoca – KSE Tg. Secuiesc: 12-2

Colţea Braşov – Luceafărul Buzău: 6-8

West Deva – Dinamo Oradea – s-a jucat aseară

Clasament:

1. Clujana            21 p.

2. Colţea              18 p.

3. Tg. Secuiesc   15 p.

4. FORTIUS          12 p.

5. LUCEAFĂRUL 12 p.

6. Ceahlăul          9 p.

7. West Deva     9 p.

8. Bukovina         6 p.

9. Gheorgheni   6 p.

10. Oradea          4 p.

11. Remetea      3 p.

12. Sighişoara     1 p.

DISTRIBUIȚI