Educație

Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, întâlnire cu directorii școlilor din Buzău

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a participat astăzi, 22 februarie, la o întâlnire cu directorii unităţilor de învăţământ din Buzău. Evenimentul a avut loc în sala mare a Consiliului Județean, iar la final ministrul a mers la Palatul Comunal pentru o întrevedere cu autorităţile locale.

Directorii de școli și reprezentanții sindicatelor din învățământul buzoian i-au sesizat ministrului problemele financiare din sistem, cu care se confruntă și au fost aduse în discuție propunerile de modificare a legii educației, începând cu simulările de examene, învățământul profesional și tehnologic, programul masă caldă în școli și până la examenele de admitere. Printre altele, Ecaterina Andronescu a spus că nu susține ideea introducerii examenului de admitere la liceu, considerând că acestea nu și-ar avea rostul atâta timp cât Evaluarea Națională s-a dovedit eficientă. Ministrul a vorbit despre proiectul de digitalizare, proiect în care Buzăul este județ pilot.

„Proiectul de digitalizare este unul cu buget generos, avem bani să cumpărăm table inteligențe și tablete pentru toate clasele și elevii de gimnaziu și liceu. Anul acesta, puteți verifica bugetul, sunt 2 miliarde de lei pentru proiectul România Digitală”, a declarat Ecaterina Andronescu.

MAI MULTE ÎN ZIARUL DE LUNI

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker