Sportul buzoian a primit o veste extraordinară din partea primarului Constantin Toma. Edilul-şef al Buzăului a anunţat înfiinţarea Sport Club Municipal, un proiect abandonat în prima fază din cauza neclarităţilor existente în legis­laţie la momentul respectiv, dar care a revenit în actualitate de curând, după ce Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă care modifică Legea Sportului şi care permite autorităţilor locale finanţarea activităţii sportive, în limita a 5% din buget. Un proiect în acest sens ar putea figura pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Municipal de la sfârşitul acestei luni.

   ,,Sperăm, chiar de luna aceasta, în şedinţa din 29 iunie, să înfiinţăm deja acel Sport Club, cu câteva secţii, şi bineînţeles că fotbalul va fi una dintre ele, şi sperăm ca pe baza modificării făcute în Legea Sportului să putem finanţa aşa cum trebuie sportul buzoian, pentru că fără sprijinul administraţiei este evident că sportul, şi aici, şi în România, va muri. Vedeţi ce rezultate am avut în ultimul timp şi la Olimpiadă, şi la concursurile mondiale şi europene la care participăm”, a spus primarul Constantin Toma după finala Cupei României, când a şi înmânat trofeul câştigătoarei, FC Buzău. 

Încântat de atmosferă

   Primarul Constantin Toma s-a arătat impresionat de atmosfera creată de spectatorii prezenţi în număr destul de mare la finala judeţeană a Cupei României. Toma a remarcat performanţa câştigătoarei, FC Buzău, care, în numai un an de la înfiinţare, a promovat în Liga a 4-a şi a câştigat trofeul: “Mi-a plăcut atmosfera, este o chestie extraordinară să se strige «Buzău, Buzău»! Un lucru foarte important pentru Buzău, pentru sportul buzoian, o echipă care a fost înfiinţată acum un an iată că obţine deja un rezultat notabil, au promovat, au luat Cupa României la nivel de judeţ!”, a mai spus Toma.

DISTRIBUIȚI
loading...