Dublă lansare de carte, mâine, la Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”. Scriitori, bibliotecari şi publicişti buzoieni vor participa, începând de la ora 11,30, în aula Basil Iorgulescu, la un eveniment dedicat regretatului Alex. Oproescu. Este vorba despre lansarea volumelor „Cineva trebuia să rămână în munţi – Antologie a scriitorilor nehoieni”, semnată de Alex. Oproescu şi Lucian Mănăilescu, şi „In memoriam Alex. Oproescu”, volum realizat de Marcela Chiriţă şi Viorel Frîncu.

   Apariţia celor două volume a fost susţinută financiar de Ovidiu Cameliu Petrescu, preşedinte al Asociaţiei Culturale „Renaşterea Buzoiană”, precum şi de editurile Alpha MDN şi Editgraph Buzău.

 

Director al Bibliotecii Judeţene timp de 33 de ani, Alex. Oproescu a încetat din viaţă anul acesta, la vârsta de 77 de ani. Membru al Uniunii Scriitorilor din 1995 şi Cetăţean de onoare al Municipiului Buzău din anul 2005, Oproescu a fost unul dintre cei mai mari oameni de bibliotecă pe care i-a cunoscut România contemporană, coordonând apariţia a peste 60 de volume.

 

DISTRIBUIȚI