Actualitate

DSVSA Buzău nu a cerut încă anchetă penală în cazul asistentului veterinar care a împrăștiat pesta porcină în Vadu Pașii

Deși sunt încă două focare secundare celui din gospodăria sa de la Focșănei

Situație îngrijorătoare după ce încă două focare de pestă porcină au fost des­chise în zone diferite în județ.

Specialiștii Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău vor demara o nouă campanie publică de informare în toate localitățile județului în ceea ce pri­vește semnele clinice ale pestei porcine africane, modalitatea de acțiune și măsurile minime ce trebuie luate individual de fiecare crescător de porci. Anunțul a fost făcut vineri de directorul executiv adjunct al DSVSA, Ciprian Botezatu, în ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor, întrunit pentru a adopta pla­nul de măsuri ca urmare a confirmării prezenței vi­rusului PPA în gospodării și din localitățile Scurtești, comuna Vadu Pașii, ca focar secundar al celui de la Focșănei, și Gura Dimienii, comuna Beceni.

Potrivit autorităților, gospodăriile respective au fost plasate sub suprave­ghe­re oficială, s-a realizat dezinfecția, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport. Doar în gospodăria de la Scurtești a fost dispusă uciderea porcilor, fiind vorba despre doi porci tratați anti-parazitar tot de asistentul veterinar din satul Focșănei în gospodăria căruia, la începutul acestei luni, a fost confirmată boala la o purcea.

În schimb, în cazul porcului de la Gura Dimienii, medicii veterinari nu au des­coperit la necropsie le­zi­uni ce ar fi putut fi atribuite pestei porcine africane, ci boala a fost stabilită ulterior prin probe de laborator. „Contextul epidemiologice de la fața locului,  nu este unul care să implice posibile legături cu pesta porcină africană, chiar dacă exploatația era plasată în zona de protecția stabilită în cazul celuilalt focar în evoluție din satul Măr­găriți. Acolo sunt introduși porci santinelă, ei, până la această dată, sunt sănătoși, sunt în evoluție, și urmează, dacă lucrurile rămân la fel în continuare, restricțiile să fie ridicate și focarul să fie închis, neexistând o legătură de cauzalitate între focarul primar din Măr­găriți și cel pe care tocmai l-am deschis”, a precizat medicul veterinar Ciprian Botezatu.

Porcul a fost achizițio­nat, fără documente legale, în jurul datei de 26 decembrie, dintr-o exploatație non-comercială, dar de mai mari dimensiuni, din Vintilă Vodă. La scurt timp, animalul a decedat în aceeași zi în care au apărut semnele de boală. Imediat, proprietarul a anunțat autoritățile sanitar-veterinare, cadavrul a fost recoltat, necropsiat, iar probele au fost trimise la laboratorul de la Ploiești pentru efectuarea analizelor specifice unde s-a confirmat prezenta virusului PPA, ulterior, diagnosticul dat fiind același și la Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală. Serviciile veterinare au intervenit imediat și au instituit măsurile aplicabile în cazul diagnosticării unui focar de PPA, ancheta epidemiologică fiind în des­fășurare.

În schimb, în gospodăria de la Vintilă Vodă, de unde a fost achiziționat porcul, nu se înregistrase până vineri vreun caz de boală, exploatația fiind monitorizată de specialiști. Însă, animale din crescătorie au ajuns, în urma vânzării, atât pe raza comunei Beceni, cât și în Vadu Pașii, fiind vorba des­pre circa 20 de capete. Toți ceilalți porci au fost verificați și sunt ținuți sub supraveghere, însă în niciunul dintre cazuri nu se înregistrase stare de boală. „Ancheta epidemiologcă este în desfășurare, în momentul în care se vor contura niște concluzii, vor fi făcute publice pentru că, așa cum s-a întâmplat în celelalte cazuri, și aici va trebui să ajungem la sursa virală”, a precizat directorul executiv adjunct al DSVSA Buzău.

Datele și informațiile culese în măsura în care vor depăși sfera ocupațio­na­lă a DSVSA vor fi înaintate Inspectoratului de Poliție județean Buzău pentru activități și acțiuni specifice astfel încât printr-un efort conjugat să fie identificată sursa virală, au menționat reprezentanții DSVSA Buzău. Deocamdată, autoritățile nu au solicitat anchetă din partea IPJ în cazul asistentului veterinar de la Focșănei, ancheta epidemiologică fiind încă în curs la nivel de DSVSA Buzău, pentru stabilirea traseului și dacă acesta a împrăștiat boala din neglijență sau fără să știe că a intrat în contact cu virusul. În schimb, în cazurile de la Pănătău – Lunca, Puieștii de Jos și Mărgăriți, sesizările s-au transmis destul de repede către Poliție după ce s-ar fi stabilit că boala ar fi fost împrăștiată deliberat.

În cazul asistentului ve­te­rinar din Focșănei nu a fost deschis încă un dosar penal.

La această dată, Pesta Porcină Africană evoluează în județul Buzău în 7 focare din exploatații non-profesionale declarate în 6 localități respectiv: satul Mărgăriți, comuna Beceni, satul Gura Dimienii, comuna Beceni, satul Amara, comuna Balta Albă (două focare), satul Vadu Pașii, comuna Vadu Pașii, satul Focșănei, comuna Vadu Pașii și satul Scurtești, comuna Vadu Pașii precum și un caz la mistreț pe raza fondului de vânătoare 41 Beceni.

Prin aplicarea eficientă a măsurilor de combatere a PPA au fost stinse până la această dată trei focare.

În 2018, DSVSA Buzău a procesat din județ și a trimis către laboratoarele de referință 12,00 de probe doar pentru identificarea pestei porcine africane, 890 fiind doar în trimestrul IV.

Un comentariu

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker