Conducerea Partidului ALDE – Filiala Buzău, faţă de articolul publicat în Cotidianul OPINIA din data de 30 iulie 2018, intitulat ”Cum s-a populat ALDE cu traseişti politici”, formulăm prezentul:

Drept la Replică

  1. ALDE este un partid deschis pentru toţi buzoienii care cred în principiile de dreapta şi se identifică cu valorile acestui partid.
  2. Articolul este tendenţios şi denaturează intenţionat adevărul, arătând cititorilor o situaţie nereală, cu scopul vădit de a crea o imagine publică nefavorabilă pentru unii membri marcanţi ai partidului.
  3. Nu suntem de acord cu maniera în care un partid politic înţelege să aducă pe piaţa media documentele de partid, astfel încât să discrediteze o persoană care deţine, la un moment dat, o funcţie publică.
  4. Acuzaţiile de traseism politic nu se justifică în condiţiile în care opţiunea politică şi dreptul de asociere este un drept garantat, iar vechimea într-un partid politic nu este un principiu de evaluare în condiţiile unei scene politice destul de agitate.

Preşedinte,
Deputat Adrian Mocanu

DISTRIBUIȚI
loading...

3 COMENTARII

  1. Drept la replică, la DREPUL LA REPLICĂ
    1. Alde, care-s principiile de dreapta și valorile cu care se identifică acest partid?(alde)
    2. Este tendețios un articol care exprimă o opine?
    3. Nu sunt de acord cu ceea ce dvs. „nu sunteți de acord!” Piața media e liberă.
    4. Este adevărat că noțiunea de „traseism politic”s-a banalizat, nici eu nu o agreez. Mai corect e „curvăsărie politică”

    • Tataie, la punctul 3 mocănelul bătea obrazul pesedeului … greu la deal cu …

  2. 1. Nu cred o iotă în principiile alea de dreapta sau de stânga. Cred doar în sinecuri. Cred într-un avantaj cât de mic, nemuncit. Dacă mâine mă duc să mă înscriu în ALDE, ce credeți? Mă primesc!
    2. Unde este minciuna? Care sunt propozițiile din articol care denaturează adevărul?
    3. Rușine pesedeu că dai la presă docomente ca să faci de cacao personaje care vin la noi! Corect ar fi fost să se negocieze prejudiciul personajului, că doar pesedeul și aldele sunt într-o coaliție și ar trebui să-și spele rufele în famelie!
    4. Dacă suprema geacă roșie încurajează românii ei să iasă la mitinguri neautorizate, ce pretenție mai aveți de la niște gecuțe subțiri, foiță de ceapă!

Comments are closed.