Ajuns la ediţia a V-a, Campionatul de Bine, organizat de singura platformă online din România unde donaţiile sunt necomisionate – Bursa Binelui, a intrat în ultima etapă a competiţiei, Finala Plină de Bine, cu 44 de proiecte susţinute de către 43 de organizaţii neguvernamentale.

Etapa decisivă a Campionatului de Bine se desfăşoară pe parcursul a cinci săptămâni anul acesta: 16 ianuarie – 19 februarie 2018, iar din totalul de iniţiative calificate, două proiecte din judeţul Buzău participă în Finala Plină de Bine.

Este vorba despre „Abilităţile contează”, un proiect al Fundaţiei Motivation România, care propune implementarea a 50 de kituri pentru persoanele în scaune cu rotile, şi de proiectul „Educaţia oferă egalitate de şanse”, proiect al Fundaţiei Cartea Călătoare, care propune realizarea unor manuale tehnice în format Braille şi Daisy text pentru elevii nevăzători. Iniţial, în cursă s-au aflat cinci proiecte din judeţul Buzău.

Peste 68.000 de euro au fost strânşi din partea a 5. 400 donatori distincţi în cele şase săptămâni de la debutul competiţiei.

În Finala Plină de Bine pentru fiecare proiect calificat organizaţiile trebuie atragă o sumă cât mai mare de donaţii de la cât mai mulţi donatori diferiţi. La finalul Campionatului de Bine vor fi re­com­pensate primele trei proiecte în funcţie de numărul donaţiilor atrase şi al numărului de donatori distincţi. Premiile constau în dublarea sumei strânse pe toată perioada Campionatului, în limita a 5.000 euro pentru fiecare proiect câştigător. În cadrul celor patru ediţii anterioare, donaţiile au depăşit suma de 275.000 de euro, valoarea totală a premiilor acordate câştigătorilor de către Bursa Binelui şi BCR fiind de încă 60.000 euro.

Prin Campionatului de Bine, Bursa Binelui încurajează organizaţiile neguvernamentale să stabilească o relaţie constantă, pe termen lung, cu publicul larg, do­naţiile individuale reprezentând în acest moment in­strumentul de fundraising social cu cel mai mare po­tenţial de creştere în România.

DISTRIBUIȚI
loading...