• Primul lungmetraj „pictat” din cinema şi ecranizarea unui celebru musical de pe Broadway

Cinefilii buzoieni au ocazia, luna aceasta şi luna viitoare, să vadă la Happy Cinema din Galleria Mall două producţii cinematografice care au strâns deja elogiile criticilor de film din lume. Este vorba despre premiera filmului „Cu drag, Van Gogh”, programată la Buzău imediat după mini-vacanţa de Paşte, pe 12 aprilie, şi de premiera musicalului „Un American în Paris”, de pe 14 mai.

Filmul „Cu drag, Van Gogh” este regizat de poloneza Dorota Kobiela, împreună cu câştigătorul premiului Oscar, britanicul Hugh Welchman.  Acesta este primul film de lungmetraj care foloseşte pictura ca tehnică de animaţie. Pelicula prezintă viaţa şi moartea controversată a geniului care a fost Vincent van Gogh şi porneşte de la ultima scrisoare neterminată, dintre cele 800 pe care pictorul i le trimitea fratelui său Theo. Este ştiut că Vincent van Gogh a murit la vârsta de 37 de ani, lăsând în urmă peste 2.000 de tablouri. Interesul publicului pentru film s-a manifestat înainte de apariţia acestuia, teaser-trailerul fiind vizionat de peste 130 de mili­oane de ori înainte de premieră şi pentru că acesta este alcătuit din 62.450 de fotograme pictate în ulei, la care au lucrat 125 de pictori din întreaga lume, printre care şi artistele plastice de origine română Carmen Belean şi Cătălina Codreanu. Primul lungmetraj „pictat” din cinema, în care fiecare cadru este o pictură în ulei (12 picturi pe secundă; 720 de picturi pe minut).

O poveste de dragoste care a dat naştere unuia dintre ele mai bune 100 de filme

Tot la Happy Cinema Buzău va rula, pe 14 mai, de la ora 20,00, celebrul musical „Un American în Paris”. Este vorba despre ecranizarea musicalului de pe Broadway, distins cu un premiu Tony şi inspirat de filmul MGM omonim, câştigător de Oscar în 1952 (cu Gene Kelly si Leslie Caron). Cu un record de 28 de recenzii de cinci stele de la critici, „Un american în Paris” vine de la West End din Londra direct la Happy Cinema Buzău. Rămâne de văzut dacă recenta ecranizare va reuşi să se ridice la nivelul celei din 1952, considerată unul dintre cele mai bune 100 de filme din topul Institutului American de Film.

Filmul prezinta aventura pasională a descoperirii dra­gostei în “Oraşul Luminii”, pe un fundal sonor compus din muzica şi versurile superbe ale lui George şi Ira Gershwin. Jerry Mulligan este un soldat american care se străduieşte să aibă succes ca pictor într-un oraş plin de speranţă şi oportunităţi. După o întâlnire întâmplătoare cu o frumoasă şi tânără dansatoare pe nume Lise, străzile din Paris devin fundalul unei romanţe senzuale şi moderne în care arta, prietenia şi dragostea se împletesc, lăsând în urmă tra­umele războiului.