Cultură

Doctor Nicolau Anton, deschizător de drumuri în medicina neuropsihiatrică pe plaiuri buzoiene – 100 de ani de la naștere

 

Cu certitudine putem afirma că foarte mulți din rândul buzoienilor l-au cunoscut pe dr. Nicolau Anton, atât prin personalitatea sa, cât și prin realizările obținute în cei peste 30 de ani de activitate rodnică pe care a desfășurat-o la cunoscutul Spital de Neuro­psihiatrie Săpoca, județul Buzău.

Dr. Nicolau Anton s-a născut în orașul Ploiești la 13 ianuarie 1919, părinții săi, Nicolau Filodor și Mathilda D’Andria, fiind de origine greacă, din insula Hios. Familia sa a locuit pe strada Democrației, unde Dr Nicolau Anton și-a petrecut copilăria (casa familiei sale fiind astăzi demolată potrivit programului de sistematizare desfășurat la acea vreme). El a fost al doi-lea din cei trei copii ai familiei Nicolau, adică mai mic decât Gherasim și mai mare ca sora sa Eleni. Tatăl său, Nicolau Filodor, a venit în orașul Ploiești la vârsta de opt ani, devenind ucenic în brutăria fratelui său mai mare.

Căpătând gustul meș­teșugului dar și al comerțului, mai târziu își deschide și el o brutărie, adică propria sa afacere.

După terminarea cursurilor școlare primare se înscrie la cunoscutul liceu ploieștean „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” (înf. se pare în anul 1865) urmând cursul inferior și apoi superior, al acestuia (7 ani). După absolvirea liceului, s-a înscris prin concurs de admitere la Facultățile de Medicină Generală și de Filologie și Filosofie, din București.

După examenele de licență luate „cu brio”, în anul 1944, fiind cetățean grec, pleacă voluntar pe frontul de vest, al celui De-al II-lea Război Mondial, căzând după scurt timp prizonier în Cehoslovacia.

Reîntors în țară, solicită și obține din partea autorităților, cetățenia română. Pentru început funcționează ca medic generalist la Circumscripția Sanitară Tă­riceni (șirna), apoi ca medic epidemiolog la Direcția Sanitară a județului Prahova (medic șef dr. Pănescu), unde combate cu succes epidemia de tifos exantema­tic și febră tifoidă, când, surprinzător, a fost și el conta­minat.

După însănătoșire, ur­mează în anul 1958 cursurile de Neurologie și Psihiatrie, fiind apoi numit medic specia­list la Secția de Neurologie a spitalului din Ploiești.

În luna aprilie 1960 este trimis, de Direcția Sanitară a Regiunii Ploiești, în județul Buzău să înființeze și să organizeze Spitalul de Neuro­psihiatrie  Săpoca. Trimiterea sa era validată pentru o perioadă de doar trei luni.

Programul său de lucru, cu bătaie lungă, a debutat cu dezafectarea clădirilor existente de mai multă vreme, care adăpostiseră în timp o școală de meserii diverse, apoi o școală de mecanici agricoli (tractoriști) etc, clădiri care ajunseseră într-un stadiu avansat de degradare. Se înțelege că munca doctorului Nicolau Anton și a echipei sale a fost destul de grea și cu multe obstacole, greu de învins.

Cam aceleași probleme le-a întampinat și mai târziu în programul de extindere a spitalului, prin crearea unor secții cu același profil sau cât de cât asemănător; una de nevroze la Nifon, în fostele clădiri, dărăpănate și ele, în care funcționase un spital de pneumoftiziologie la sfârșitul secolului XIX și începutul se­colului XX; una de cronici în fostele clădiri ale minei de cărbuni „Iarca” din Ojasca, clădiri care în anii 1968-1971 adăpostiseră o școală profesională de mecanici agricoli, prin transfer de la Pogoanele, și acestea fiind destul de  șubrede și neadecvate; una de Gerontopsihiatrie la Mihăilești și încă una de neuropsihiatrie infantilă. La acestea se mai adaugă crearea unui Centru-Laborator pentru afec­țiuni mentale, precum și cabinete de neuropsihiatrie, toate în orașul de reședință al jud Buzău.

Ca noutate, la Ojasca a înființat Casa Medicului, unicat pe țară. Să nu uităm că în întreaga sa activitate, dr. Nicolau a fost și un bun manager al serviciilor tehnico-administrativo-gospo­dărești ale spitalului. A creat în timp microferme zootehnice, legumicole, chiar și ferme de câmp, etc., utilizând de cele mai multe ori munca și priceperea pacienților aflați în îngrijire, ca măsură ergoterapică avantajoasă desigur pentru ambele părți.

Activitatea medicală propriu-zisă a început în a doua parte a anului 1960, într-un spațiu inițial destul de res­trâns, cu un număr de 10-12 asistente medicale din care amintim: Poll Mioara, Scarlat Maria etc. După scurt timp, doctorului Nicolau i se alătură și tânărul medic psihiatru Ștefănescu…?, se pare venit tot de la Ploiești, dar care nu a stat aici prea multă vreme. Ca prim pacient al spitalului nou-creat ar fi fost Mureșanu Valeriu din Ploiești, se pare, dacă nu cumva din apropierea acestui oraș.

Oricum activitatea spitalului a fost asiduuă și s-a dezvoltat continuu.

Se mărește spațiul de spitalizare, se crează laboratoare de analize medicale și de radiologie proprii. Se crează în cadrul spitalului și o secție de neurologie. La fel de rapid și impetios se dezvoltă și celelalte servicii ale spitalului, sporindu-i acestuia prestigiul și independența.

Revenind la subiectul de bază aflat în discuție, observăm că detașarea dr. Nicolau Anton la Săpoca, pentru doar trei luni, a fost înlocuită cu o perioadă de peste 30 de ani, cât acesta a condus cu cinste și demnitate Spitalul de Neuropsihiatrie creat de el însuși. În ceea ce privește perfecționarea sa științifico-medicală, amintim câteva etape distincte.

În anul 1962 devine medic primar neuropsihiatru, ca în 1976 să devină medic primar gr I în specialitatea amintită. Tot în anul 1976 îi este conferit titlul de „Medic Emerit”, iar din 1995 devine membru Emerit al Academiei de Științe Medicale. Pe plan local a fost președinte al Colegiului Județean Buzău al medicilor și farmaciștilor și președinte al Societății de Științe medicale județene. După 1990 intră ca deputat în Parlamentul României – ca reprezentant al minorității elene. A fost membru al Uniunii Elene din România și membru fondator al Comunității Elene Prahova (1990) și membru fondator și de onoare al Ordinului Medicilor din România (1993). În Parlamentul român a fost numit secretar al Comisiei pentru Sănătate și Familie, și membru în Comisia de integrare europeană.

A scos de sub tipar numeroase cărți și publicații precum „Psihologie și Etică Medicală”, „Trup și suflet”, „Confluențe româno-elene” etc.

A participat la numeroase conferințe și congrese na­ționale și internaționale. De reținut este faptul că timp de 10-15 ani a fost și profesor de specialitate la școala Tehnică Sanitară – Postliceală Buzău până în anii 1975-1980.

În lungul său drum de activitate perpetuă, unitatea medicală creată de dr Nicolau Anton în anii ‘60 ai secolului trecut, este astăzi un edificiu de sănătate amplu, ridicat la standarde europene, cu care ne putem mândri, edificiu care cu cinste poartă sigla cuvenită „Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri deSiguranță, județul Buzău.

În încheiere, amintim cu regret ca dr. Nicolau Anton s-a stins din viată la 26 septembrie 2001, avându-i alături pe cei care l-au îngrijit cu drag până în ultima clipă: soția sa Rodica (descendentă din familia elenă Bazacopol) și fiica sa, dr Zefiras Popescu.

Nu avem date certe, dar se pare că, potrivit dorinței sale din ultima parte a vieții, după deces trupul său ar fi fost incinerat, cenușa fiind apoi împrăștiată în apele Mării Egee.

Anghel C. TUDOR,

asistent medical principal urolog, pensionar 

2 Comentarii

  1. Apreciabil efortul documentar al autorului care prilejuiește buzoienilor agreabile aduceri aminte despre minunatul medic și om Anton Nicolau. Ar mai fi de adăugat că directorul spitalului Săpoca, pe lângă laborioasa sa activitate medicală, a fost și DEPUTAT din partea Uniunii Elene. E posibil ca biograful să fi cunoscut și acest episod din viața doctorului Nicolau dar l-a omis intenționat din cauza conotației depreciative atribuită de manipulata noastră opinie publică, adusă în stare să vrea democrație, dar fără parlament… ceea ce e o neghiobie incalificabilă!

    1. Dacă ați fi avut răbdare să citiți articolul până la capăt, ați fi regăsit și acest aspect. Dar este mai ușor să critici decât să faci efortul de a citi sau, poate, de a pricepe ceea ce citești.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker