Doar zece comisari activează, în momentul de faţă, în cadrul Gărzii Financiare Buzău. Patru dintre cei zece, însă, sunt detaşaţi la Punctul Vamal Giurgiu – Ruse, acolo unde, alături de alţi colegi din ţară, participă la verificarea transporturilor intracomunitare de mărfuri. Aşadar, doar şase comisari de gardă financiară sunt disponibili în acest moment la nivelul judeţului Buzău.

             „Având în vedere că, în conformitate cu legea, nu avem voie să facem control decât în doi, avem trei echipe maximum, asta în condiţiile în care toată lumea se află la serviciu, şi nu mai apar probleme de sănătate sau în familie”,  a precizat Cristi Voicu, comisar şef – Garda Financiară Buzău.

            În urma deciziei de restructurare în cadrul instituţiilor deconcentrate din cadrul Ministerului Finanţelor  Publice, anul trecut patru comisari au părăsit instituţia, în urma unui examen, oameni despre care comisarul şef Cristi Voicu spune că erau la fel de buni specialişti precum cei care activează şi acum în cadrul instituţiei. 

            Cristi Voicu: „Orice persoană în plus ne-ar fi de ajutor”

            „Nu ne plângem. Ar fi nevoie de suplimentarea locurilor, dar încercăm, prin ore suplimentare, prin a deveni mai analitici şi mai eficienţi, să ne încadrăm ca timp şi ca rezultate, în toate obiectivele pe care el avem şi pe care le primim suplimentar, de la Comisariatul General. Orice persoană în plus, ca număr, ne-ar fi de ajutor”,  a mai ţinut să precizeze Cristi Voicu – comisarul şef al Gărzii Financiare Buzău.

            Cu numărul mic de comisari, Garda Financiară Buzău încearcă să facă faţă tuturor obiectivelor propuse, precum şi solicitărilor de verificări încrucişate sosite din partea altor instituţii publice locale cu atribuţii de control. Mai mult decât atât, toate sesizările punctuale care vin pe adresa instituţiei din partea cetăţenilor, vizavi de activitatea  unor societăţi comerciale din judeţ, trebuie de asemenea să fie rezolvate.

DISTRIBUIȚI
loading...