Sunt efectiv uimit de indignarea cvasigenerală legată de ceea ce s-a întâmplat sâmbătă la Congresul extraordinar al Partidului Social Democrat. Spun acest lucru întrucât nimic nu a ieşit din tipare, nimic nu a fost deasupra aşteptărilor unei minţi lucide.

Congresul de sâmbătă al social-democraţilor nu a făcut altceva decât să îi dea ocazia lui Liviu Dragnea să facă ceea ce ştie el mai bine, respectiv şi ceea ce justiţia română a statuat pe cale de hotărâre judecătorească definitivă: să fure alegeri. Aşadar, liderul naţional social-democrat a mai furat un rând de alegeri, chiar în înteriorul propriului partid. Şi nu a făcut altceva decât să recapituleze paşii în vederea viitorului scrutin naţional, respectiv alegerile prezidenţiale de la anul.

Restul poveştilor, că şi-a introdus viitoarea soţie în cercurile „selecte” reprezentate de Dan, Firea, Vasilescu şi Dăncilă, că a arătat tuturor că este mai tare decât liderul comunist chinez – care măcar s-a făcut că numără nişte voturi atunci când s-a proclamat preşedinte pe viaţă, realegându-se doar pe bază de urale, că a făcut din conducerea partidului o copie fidelă a guvernului, după ce a populat-o cu analfabeţi funcţionali, nimic nu este în afara aşteptărilor, repet, a unei minţi lucide.

Ce m-a uimit, însă, în zilele premergătoare Congresului şi în memorabila zi de sâmbătă, este faptul că mulţi români, din interiorul, dar mai ales din afara Partidului Social Democrat, i-au privit pe „dizidenţii” din PSD drept un fel de salvatori ai patriei. Precum s-a întâmplat în cazul răzmeriţelor foştilor premieri Grindeanu şi Tudose. Să fim serioşi! Andronescu, Bănicioiu, Ştefănescu şi Rădulescu s-au răsculat că nu primiseră mai mult, cam cât s-ar fi aşteptat ei.

Să luăm un singur exemplu: Ecaterina Andronescu. Nu este un secret pentru nimeni că ea este supărată că nu a fost numită din nou ministru al Educaţiei în guvernul Vioricăi Dăncilă. Mai mult, să nu uităm că a scăpat ca prin urechile acului, a se citi “prin prescripţie”!, de o condamnare în Dosarul Microsoft. Şi să nu uităm că, în timpul mandatelor ei în fruntea Educaţiei, a pus sistemul pe butuci, desfiinţând şcolile de meserii şi dând drumul robinetului de patalamale obţinute „la păcănele” pe la fabricile private de diplome. Normal, mi se poate spune că între intelectul Ecaterinei Andronescu, cea supărată că nu a devenit nici ministru al Educaţiei şi nici preşedinte executiv al PSD, pe de o parte, şi cel al lui Valentin Popa, respectiv al Vioricăi Dăncilă, este o diferenţă ca de la cer la pământ. Sunt de acord, dar mai contează?

DISTRIBUIȚI