Sănătate

Din cauza părinților care refuză să-și imunizeze copiii / Vaccinare sub pragul de siguranță

Campania de vaccinare a decurs și în această iarnă cu sincope. Problemele au apărut ca urmare a  discontinuității cu care au fost livrate vaccinurile-, chiar dacă acestea au fost în număr mai mare decât în anii precedenți-, la care se adaugă, în continuare, refuzul unor părinți de a-și imuniza copiii. Acestea sunt, de altfel, principalele cauze ale acoperirii vaccinale sub nivelul de siguranță recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, de cel puțin 95%.

În România, rata vaccinării este de 81%, mult prea mică pentru a putea asigura o protecție adecvată.  “Acoperirea vaccinală globală este de 80% Nu este o acoperire care să ne facă foarte mare cinste. Chiar dacă în unele zone acoperirea vaccinală depășește 92%, până la 95%, lucru care ne asigură liniștea epidemiologică, adică exclude posibilitatea de evoluție epidemică a unor boli, există zone care au acoperire foarte slabă, undeva la 40”, a spus medicul epidemiolog Carmen Scântei, din cadrul DSP Buzău, la ședința de Colegiu Prefectural. În zonele în care medicii s-au lovit de refuzul părinților de a-și vaccina copii au fost efectuate o serie de campanii de informare și tot felul de activități pentru conștientizarea populației cu privire la consecințele acestei decizii asupra sănătății copilului. Astfel, aceste zone, spune medicul epidemiolog Carmen Scântei, sunt permanent în atenția Direcției de Sănătate Publică, pentru ele fiind organizate ,,acțiuni suplimentare de vaccinare și s-a asigurat  o continuitate a produselor imuno biologice”. În același timp, “doctorii au demarat diferite campanii provaccinare, adresate în principal copiilor din zonele greu accesibile și în comunitățile cu risc, însă rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor. De cele mai multe ori, motivele nevaccinării au fost refuzul părinților sau neprezentarea la medic”, a mai spus medicul Carmen Scântei.

Refuz prin neprezentare

“Cele mai multe nereali­zări în vaccinare sunt determinate de neprezentare. Neprezentarea este tot o formă de refuz dacă nu există nimic care responsabilizeze legal aparținătorul; avem contraindicațiile medicale temporare care motivează faptul că numărul celor care nu sunt protejați corespunzător scade progresiv cu creșterea vârstei, lucru care trebuie să ne bucure”, a explicat medical Carmen Scântei.

În schimb, s-a constatat  interesul crescut al persoanelor în vârstă pentru vaccinare antigripală, dovadă că au fost consumate cele peste 20.000 de doze primite de la Ministerul Sănătății pentru sezonul rece.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker