Mai nou, de parcă și-ar fi rezolvat toate treburile în prag de iarnă, și-au curățat caloriferele, au desfundat sobele, și-au luat lemne – depinde cu ce se încălzește fiecare -, au pus borcane cu murături și butoaie cu varză, dulcețuri, zarzavaturi, au tras vinul și fac țuică din boască, alea alea, lumea pare polarizată pe axa – trebuia sau nu organizată o dezbatere?!
Că te și miri, ce să-ți mai faci alte griji, chestia asta cu dezbaterea ținea și de foame, și de sete și de cald, atât ne mai lipsea tichie de mărgăritar, să-i vedem scoțându-și ochii în direct și la o oră de maximă audiență! De parcă n-ar fi cu asupra de măsură fake-news-urile și invectivele schimbate între taberele adverse, cu zgomotul și furia catapultelor ce trimiteau bolovani în zidurile cetăților de altădată.
E jale mare pe rețelele de socializare, aici se vede strident efectul acestui „dialog al surzilor”: se șterg unii pe alții din liste, își dau block, se volatilizează prietenii, fie și virtuale, de parcă le-ar fi cumpărat la colț de stradă, ca indulgențele, pe doi arginți, și le pot arunca la prima opinie divergentă!
Să fi uitat lumea celebrul paradox despre esența democrației, surprins de omul politic Ion Rațiu în fraza „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!” și care zicere ar trebui să figureze pe frontispiciul oricărei dezbateri, talk-show, înfruntare de ideologii, așa, să-i tragă de mânecă pe unii ce o iau razna prin bălării.
Culmea absurdului – în lipsa unei dezbateri pe programe, s-a ajuns ca prin unele studiouri TV să fie invitați… astrologi, să ghicească în stele cine va fi viitorul președinte! Au studiat „ăștia” conjuncturi și alinieri, ascendente și retrograde, ca niște oameni înțelepți și siguri pe știința lor ocultă. Și, ce să ne mai minuneze, se găsesc destui care să creadă în așa ceva! și, iar ce să ne mai mire, din datul în bobi a ieșit mare favorită… Dăncilă!
Ca jurnalist o spun răspicat: trebuia organizată o dezbatere reală! Vrând, nevrând, oamenii ăia ne reprezintă, sunt/au fost garanții unor funcții de vârf în statul ăsta, părerea mea este că, deși pe paliere opuse și paralele, trebuiau să se așeze „față către față”, să se confrunte. Să se ia la întrebări, simplu și la obiect, pe modelul – ce ai făcut tu ca premier versus președinte? și ce ai face – doamnă/ domnule, dacă ai fi aleasă/reales?
Vedeam și noi ce știe fiecare despre Constituție, fișa postului, context european, dar nu din răspunsuri date unor jurnaliști invitați pe criterii subiective, aici Iohannis dând rău cu bâta-n baltă! „Face to face” apar întrebări capacană, scotocitul prin hârtii devine jenant, repetarea unor locuri comune este taxat prompt de către contracandidat. Acela e rostul dezbaterii, acele „scântei” ce sar spontan pe parcurs, ne lămuream rapid dacă au învățat ceva din timpul petrecut în fotoliile de la Cotroceni, recte Palatul Victoria! Fiindcă, dacă îi luăm pe fiecare în parte, mare lucru nu ne-au arătat, din varii motive, unele nefiindu-le imputabile direct.
Așadar, actualul și, probabil, viitorul președinte – domnul Klaus Iohannis! Omul ăsta, cu riscul de a-mi pune în cap milioane de susținători ai săi (glumesc, desigur, n-are ziarul tirajul ăsta, poate online!), îmi amintește de un personaj de film, remarcabil jucat de Tom Hanks, un tip care pornește pe drumul lui cu niște fierătanii agățate de picioare, cam încet la minte și în reacții. Exact, pare năucul ăla din „Forrest Gump”, care stă în blocstart o vreme, dar și când se „amorsează”, se stârnește, toate i se aștern la picioare aproape fără efort…
Cam asta se așteaptă de la Iohannis, destul s-a scărpinat după ureche (nicio aluzie la casca fake) cu aerul de neamț – termen fără niciun strop peiorativ, din contră!, cumpătat, meticulos, românul e învățat cu alt model de „tătuc”, a lăsat urme adânci Băsescu! A dat bine la popor șmecheria aia cu băgatul bățul prin gard, a mers pe profilul nemuritorului dom’ Mitică!
Ce-i drept, nici n-a avut neamul ăsta președinți „de soi”, pentru a aminti o vorbă a cantautorului Valeriu Sterian – „Mă duc ades cu gândul/ Prin veacuri înapoi/ Să înțeleg istoria/ Acestui neam de soi” (Cântec de oameni). A dat prim-miniștri figuri istorice, dacă ne gândim la un Kogălniceanu, Maiorescu, Maniu, Iorga, și e lista foarte-foarte scurtă. Dar președinte? Fie am avut dictatori de pingea, fie personaje labile, șterse, compromise grav…
Așa, fără o dezbatere, persista impresia că amândoi, Iohannis și Dăncilă, au fost niște cai lăsați la păscut cu piedică la picioare, țopăind caraghios după câte un petec de iarbă proaspătă. Primul poate da vina pe funcția devenită simbolică, prin manevrele anticetățenești ale Curții Constituționale, și care s-a văzut somat să semneze obligatoriu, ca primarul de Sibiu, de exemplu, ceea ce îi punea ministrul de Justiție pe masă. Acum, măcar are „guvernul lui”, dar și-a ratat momentul de glorie, când putea sfida o eventuală suspendare a sa de către o majoritate parlamentară ostilă.
De cealaltă parte, Viorica Vasilica Dăncilă putea susține că a avut „călușul” lui Dragnea la gură, de aia derapa, se făcea de râsul curcilor, emitea aberații. I s-a lipit eticheta de „analfabetă”, ea o ținea că era doar timorată! Ca în bancul cu mireasa în noaptea nunții, unii zic că a fost fată mare, alții zic că ba… Doamna a fost cea care a cerut „momentul adevărului”, l-a și forțat prin organizarea unei dezbateri în paralel, ceva de Absurdistan. Apoi a scăpat perla cu „ăștia”, termen sub care îi îngrămădea pe conaționalii din Diaspora. Și aici s-a rupt filmul…
P.S. Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare!
