Despre spaima de a fi obligat să-ți faci datoria

Mă gândesc cu groază ce s-ar fi întâmplat dacă amărâta de fată instituționalizată din Galați ar fi dat cu ochii de un echipaj de poliție pe timpul nopții, fără niciun martor. Probabil acum am fi vorbit despre ea la trecut și, cu puțin noroc, am fi aflat că cei doi agenți au coborât din mașină doar pentru a constata că au de-a face cu un cadavru și, eventual, să mute corpul victimei, ca într-un banc vechi, cu doi milițieni din București care au târât un mort de pe strada Edgar Quinet pe Bulevardul Nicolae Bălcescu pentru a le fi mai ușor la întocmirea procesului-verbal. Sau dacă în locul echipajului-minune am fi avut de-a face cu unul de ,,locali”. Sau de jandarmi.

Noul ministru de Interne, chiar dacă interimar, își merită cu prisosință postul. Ar putea, la încheierea mandatului, chiar să fie angajat “din sursă externă” în poliție. Pentru că deja a dovedit că este mai milițian decât toți milițienii care populează, în procent covârșitor, această instituție. A promis pedepse aspre pentru cei doi agenți; așa a fost. Celor doi, în special domniței purtătoare de uniformă de polițist, li se vor înăspri călcâiele, pentru că sancțiunea s-a rezumat la a li se lua acestora dreptul de a patrula în autoturism, și, în consecință, vor merge pe jos prin oraș. Tot în uniformă de polițist.

Toate întâmplările demne de filme horror care au adus, în ultimele zece zile, în atenția opiniei publice mizeria care domnește în structurile Mi­nisterului de Interne – în special la capitolul resurse umane – își au originea într-o spaimă a lucrătorului din poliție, inoculată ani de-a rândul de către superiorii milițieni subordonaților care trebuie croiți, nu-i așa?, după chipul și asemănarea șefilor, de ceea ce se numește dosar cu autor necunoscut (AN). Este o chestiune des­pre care s-a vorbit mult prea puțin în aceste zile.

Cu ani buni în urmă, prin 1995, un criminal din Chișinău, cu vreo două omoruri la activ și pe teritoriul României, era prins la Buzău cu sprijinul nemijlocit al unui coleg de la OPINIA, Eugen Zăvoianu. Ocazie cu care am fost nevoiți să dăm cu subsemnatul la poliție toți cei care, chiar dacă într-o măsură mai mică, contribuisem la reținerea individului. La un moment dat, în noapte, aflați în sediul poliției de pe Chiristigii, întrebăm de soarta omului, dacă a fost audiat, dacă a mai recunoscut vreo crimă în afară de cele două pe care le mărtu­risise colegului meu. Nu de alta, ne grăbeam să mergem la redacție să încheiem ziarul. ,,Nu știm”, a venit răspunsul unui înalt responsabil din poliția buzoiană de atunci, ,,îl mai țin puțin băieții de la furturi, poate rezolvă și ei niște AN-uri”.

Între timp, spaima de AN-uri s-a transformat în spaima de a avea de soluționat dosare, în general. Or, această spaimă – care, de fapt, se rezumă la spaima de a munci, de a-ți face datoria –, iată, poate deveni fatală pentru cetățeanul care are nevoie se sprijinul poliției. S-a văzut în cazul Caracal, s-ar fi putut întâmpla în cel de la Galați. S-a întâmplat, de altfel, și în cazul lui Cosmin Dan, cel care și-a incendiat de vie fosta iubită; dacă polițistul care a primit sesizarea unei tinere, amenințată, cu un an și jumătate în urmă, de același Cosmin Dan cu incendierea, nu ar fi făcut presiuni asupra ei să își retragă plângerea, poate acum Valentina Nica ar fi fost în viață.

Se vede că nu doar jandarmeria are nevoie de o restructurare serioasă, ci și poliția. O restructurare în urma căreia specimenele care au ieșit la iveală în aceste zile să fie trimise acolo unde le este locul. Adică, vorba lui Fănuș Neagu, la bătut țăruși cu curu’.