Încep prin a vă face o mărturisire. Am păstrat mentalitatea elevului de liceu şi, când merg la un spectacol, mă pregătesc bine; caut, citesc despre o piesă, un regizor, un autor, un poet, un scriitor sau un interpret. Încerc să-l cunosc, încerc să-i aflu genul, să mă familiarizez cât de cât cu personalitatea celui ce se prezintă, programul sau despre subiectul ce mă intersează.

În cadrul manifestărilor organizate cu ocazia centenarului Colegiului “Mihai Eminescu”, a fost invitat cel mai mare violonist român, Alexandru Tomescu. Cum s-a luat legătura cu el? Simplu, pe Facebook! Credeţi că-i scrie cineva răspunsurile? Nicidecum, răspunde personal, simplu, deschis. Credeţi că are cine ştie ce pretenţii? Da, are, dar când aude că e vorba de copii, îşi înjumătăţeşte pe loc tariful şi cere un singur lucru, ca majoritatea spectatorilor să fie elevi.

Duminică, Buzăul a fost sub asediul iernii; le-am avut pe toate la pachet, ploaie îngheţată, vânt puternic, polei, zăpadă, ramuri rupte din copaci, niciun taxi pe stradă şi ce mai vreţi… Nu a lipsit nimic! Cu toate acestea, aula colegiului era plină ochi de copii atât de frumoşi că păreau staruri de cinema. Erau în ţinuta elevului modern, blugi, aveau tonusul vârstei şi seriozitatea maturilor. Nu am mai văzut aşa un public de implicat, cuminte, care a intrat în atmosfera concertului de muzică clasică, de înaltă calitate…

Am citit câte ceva despre violonist… E născut în 1976, are o graţie de balerin, este titrat multiplu, foarte căutat, recunoscut de toate filarmonicile şi operele lumii, face ieşiri cu o frecvenţă crescută şi câştigă premiu după premiu. Vă închipuiţi că are o atitudine preţioasă? Nicidecum! Se adresează cu o căldură inimaginabilă, cu o voce blândă, caută să se facă înţeles, îşi prezintă programul piesă cu piesă, dă detalii în amănunt, astfel încât concertul a fost o veritabilă lecţie de muzică. E înăltuţ, elegant, are degete de medic chirurg, lungi, albe, şi o forţă inimaginabilă cu care mânuie arcuşul în toate direcţiile.

Odată cu mâinile, toată fiinţa sa interpretează… faţa, trupul cântă… parcă vorbeşte din fiecare segment al corpului, parcă baletează trecând dintr-un secol în altul…

Inevitabil, e îndrăgostit de George Enescu, pe care îl divinizează. Ne-a povestit cât de generos a fost acesta şi de câte ori, în anii ‘20-‘30-‘40 a concertat în Buzău. Se pare că-i urmează exemplul. Am citit că graţie domniei-sale, casa lui Enescu va fi salvată de la pieire… Câţi fac ca el? Îl iubeşte şi pe Bach, îi plac şi partiturile uşoare, şi cele complexe, se joacă cu notele gamei, cu o lejeritate de invidiat.

Evident, e pătruns de ceea ce face. Deşi e deschis şi încearcă, prin exprimare orală, să îndulcească greutatea pieselor, ceea ce a interpretat a fost de o consistenţă aparte. Pot depune mărturie profesorii de profil din sală, care au bisat reprezentaţia.

Ne-a povestit nu numai istoria muzicii, ci a adăugat poante picante cu marii compozitori ai lumii, despre obiceiurile interpreţilor care îşi schimbă partiturile între ei, despre revista Liceului “George Enescu”, unde a fost redactor, despre tot ceea ce a considerat că merită să ţină trează atenţia unui public eterogen. 45 de minute de interpretare pură, restul au fost comentarii lejere… Truda sa era punctată din când în când de sunetele scoase din piept, dovadă a intensităţii ridicate, a efortului depus…

Muzica cultă e uşor de descifrat, oricât de mult am fi la distanţă de erudiţia în domeniu. Trebuie să-ţi placă sunetul, să înţelegi linia melodică, să ai dorinţă şi răbdare. Muzica îţi va intra în suflet, te va invada asemenea unei ape, îţi va trezi toate simţurile şi în foarte scurtă vreme vei pluti… Toţi avem plăceri ascunse, pentru cei mai mulţi fiind muzica… Sunt sigură că, din cei 400 de elevi din aulă, mulţi au plecat cu o altfel de stare.

Mulţumiri cadrelor didactice care s-au ocupat de organizare, primire şi desfăşurarea evenimentului. Alţi oameni mari, care au muncit fără altă bucurie decât zâmbetul nostru de la final… Simplitate de reacţie, naturaleţe în atitudine şi multă bucurie de a face surprize plăcute celor dragi! Mulţumiri sponsorilor, care nu pregetă niciodată să pună umărul şi să contribuie, fără a aştepta să li se rostească numele, cu mici aplauze în portofoliu.

Evenimentul a fost excepţional! În el, un om simplu, cald, tandru, normal (căsătorit de curând cu o colegă avocat), a dat măsura valorii sale uriaşe. Un coş cu flori şi un tablou semnat Valeriu Şuşnea i-au stat mărturie a iubirii şi respectului ce i-l purtăm.

DISTRIBUIȚI
loading...