Primul ministru ar fi refuzat să-l demită pe șeful Poliției Române. Premierul Mihai Tudose a anunţat, miercuri, că i-a cerut şefului IGPR, Bogdan Despescu, ca într-o săptămână să îi prezinte măsurile luate pentru remedierea situaţiei de la nivelul Poliţiei Române, precizând că agentul acuzat de agresiune asupra a doi copii a fost prins în două zile.

„Am avut o discuţie cu domnul Bogdan Despescu, mi-a prezentat raportul (…) Am înţeles de pe surse că noua propunere şi-a declinat intenţia de a ocupa funcţia. Şi l-am rugat pe domnul Despescu ca, într-o săptămână, să îmi prezinte măsurile luate de domnia sa (…) pentru remedierea situaţiei. Ceea ce totuşi trebuie remarcat este că acel făptaş a fost totuşi prins în două zile”, a declarat Tudose.

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit separat cu câțiva miniștri, înaintea ședinței de Guvern. La discuție nu a participat și ministrul de Interne, Carmen Dan. Potrivit RTV, la discuțiile cu Mihai Tudose au participat vicepremierii Marcel Ciolacu și Paul Stănescu.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.