• Seminar gratuit şi lansarea de cărţii „State of the Wallet BOOK”, vineri, la Teatrului George Ciprian

   Banii fac parte din viaţa ta? Ai ocazia să descoperi, în 60 de minute, cel puţin şase tehnici pentru succesul tău financiar, participând vineri, 6 octombrie, la seminarul organizat de buzoianul Daniel Tă­nase, de la ora 18,00, la Teatrul „G. Ciprian”.

   Fie că îţi doreşti mai mulţi, bani fie că vrei mai mult decât ceea ce ai deja sau doar vrei să des­coperi dacă ceea ce ştii este adevărat, buzoianul îţi promite că vei afla câteva tehnici simple şi uşor de pus în practică care să te ajute să evoluezi financiar. Unele dintre ele sunt soluţia la situaţiile frecvente care apar în viaţa ta financiară.    

„Vei învăţa tehnici şi strategii pentru a-ţi îndeplini obiectivele financiare” 

   Evenimentul va începe la ora 18,00, cu sosirea participanţilor, la 18,30 se va des­făşura „seminar gratuity”, ce va ţine o oră, iar la final, în jur de 19,30, va avea loc lansarea propriu-zisă a celei de-a doua cărţi economico-financiară, „State of the Wallet BOOK”, după care va avea loc sesiunea de autografe, dedicaţii, networking, selfie-uri.

   „La seminar îţi voi pre­zenta, în modul practic care mă caracterizează, şase tehnici în 60 de minute pe care să le foloseşti ca o hartă financiară în perioada imediat următoare din viaţa ta. Seminarul va fi o excelentă oportunitate să cu­noşti oameni de valoare şi cu care îţi poţi împărtăşi succesul, iar la final, dacă vei dori, poţi afla cum putem să lucrăm împreună. Alătură-te aşadar oamenilor care vor să înveţe finanţe personale. Vei înţelege banii şi mediul lor. Lipsa edu­caţiei financiare din sistemele clasice nu te va mai afecta, pentru că vei dobândi noi mo­duri de a gândi şi a acţiona privitor la bani. Vei deveni mai bun în relaţia cu banii tăi. Vei învăţa tehnici, strategii şi procese care să te sprijine în demersurile tale de îndeplinire a obiectivelor financiare. Tot ceea ce fac este pentru a ajuta cât mai mulţi oameni, pentru că motto-ul pe care îl aplic «Viaţa mea este mesajul meu» de la Mahatma Gandhi, mă reprezintă 100%. Acesta sunt eu, cu bune şi cu rele, mereu modest şi dăruit oamenilor, dar mai ales dedicat pentru a deveni din ce în ce mai bun în fiecare zi, aşa că ne vedem di­seară!”, a declarat buzoianul.  

 Este cea de-a doua carte de autor

    Daniel a lansat, în urmă cu doi, ani prima carte, intitulată „Salvează-ţi Banii”, tot în luna octombrie, volum care a avut parte de un turneu de promovare naţional cu ajutorul căruia s-au vândut sute de exemplare.

   Autorul a spus că, de-a lungul timpului, a trecut prin foarte multe situaţii: a fost şi sărac, şi bogat, a avut mulţi bani la un moment dat, dar au existat şi momente în care a dispus de sume foarte mici. Însă cel mai important lucru este modul în care vezi realitatea. Iar cele câteva principii în ceea ce  priveşte realitatea financiară ar fi: ,,Banii sunt energie”, să cheltui mai puţin decât câştigi, trebuie să ai res­pect faţă de bani etc.

 

DISTRIBUIȚI