Deputații social-democrați de Buzău Sebastian Radu și Dănuț Păle au postat și ei, luni dimineață, pe paginile oficiale de Facebook, puncte de vedere legate de scandalul momentului din politica românească.

Sebastian Radu susține că evaluarea guvernului trebuie făcută strict din punctul de vedere al performanțelor, și nu al preferințelor personale, și cere consultarea tuturor grupurilor parlamentare care susțin actuala guvernare. Totuși, el consideră că echipa guvernamentală poate fi ajustată, dar nu schimbată în totalitate: „Guvernul trebuie evaluat din punct de vedere al performanțelor. Strict. Preferințele personale nu au relevanță într-un domeniu în care este în joc unitatea țării, stabilitatea acesteia, viețile cetățenilor. Orgoliile nu trebuie, în nicio situație, să fie mai presus de interesul național. Iar interesul național în acest moment este ca guvernarea să fie predictibilă. Să știm că ce începem acum va avea continuitate peste o săptămână, o lună, un an. De aceea, cred că atunci când dorim să implementăm un proiect și finalul acestuia să fie considerat un succes, nu schimbăm echipa împreună cu liderul său la mijlocul perioadei. Într-adevăr, dacă observăm că o parte din echipă nu performează, putem aduce ajustări echipei. Dar pentru asta este necesară consultarea tuturor. În speță, deși CexN al PSD este un organism statutar, de această dată este oportun ca activitatea în ansamblu a guvernului sau dimensiunea acestuia să fie discutate de totalitatea membrilor grupurilor parlamentare care susțin Guvernul, deoarece în mod cert ideile provenite din partea tuturor acestor parlamentari vor acoperi o arie mai mare de soluții și vor oferi o mai bună reprezentativitate a cetățenilor în ceea ce privește guvernarea. Pentru că la acest fapt se reduce totul. La reprezentarea celor care ne-au acordat votul și luarea deciziilor în numele lor. De aceea, niciunul dintre membrii coaliției de guvernare nu trebuie exclus din această consultare. Fiecare voce trebuie să se facă auzită, pentru că fiecare voce reprezintă cetățenii”, consideră Sebastian Radu.

La rândul său, Dănuț Păle este de părere că actualul executiv a demonstrat că poate pune în practică în mod eficient programul de guvernare: „Unitatea și dialogul într-un partid sunt cele mai de preț bunuri pe care le are o astfel de organizație într-o societate democratică. Predictibilitatea, coerența și continuitatea sunt atributele esențiale ale unei guvernări. Toate acestea însumate, atunci când este vorba despre un partid aflat la guvernare, au ca rezultat proiecte benefice pentru cetățeni. Cred ca avem responsabilitatea, ca partid ales cu majoritatea voturilor românilor, să le oferim acestora un cadru politic, economic și social stabil, să nu ne punem singuri piedici atunci când ceva merge bine, să recunoaștem faptul că mai presus de orice trebuie să fie interesul cetățeanului. Iar în momentul de față, interesul cetățeanului îl reprezintă dialogul constructiv între factorii de decizie și, cel mai important, continuarea aplicării programului de guvernare, lucru pe care actualul guvern a demonstrat că îl poate realiza în mod eficient și echilibrat”, a scris Dănuț Păle pe Facebook.

DISTRIBUIȚI
loading...