Politic

Deputații Lazăr și Păle, în delegațiile care au purtat convorbiri cu reprezentanții Adunării Naționale Populare a R. P. Chineze

Marcând împlinirea a 70 de ani de relații diplomatice neîntrerupte și a 15 ani de Parteneriat Amplu de Prietenie și Cooperare între România și Republica Populară Chineză, deputatul social-democrat de Buzău Sorin Lazăr, președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, împreună cu alți deputați membri ai comisiei, au primit delegația chineză condusă de Shi Yaonin, președintele Comisiei pentru Afaceri Bugetare și vicepreședinte al Comisiei Financiare și Economice ale Comitetului Permanent al Adunării Naționale Populare a Republicii Populare Chineze, se arată într-un comunicat de presă al parlamentarului buzoian.

Conform sursei citate, a fost prima vizită oficială a unui președinte al Comisiei pentru afaceri bugetare din R.P. Chineză la Comisia pentru buget a Camerei Deputaților, având ca scop realizarea unui schimb de experiență privind procesul și practica studierii bugetului și a aprobării acestuia de către Parlament, rolul comisiilor de specialitate responsabile în supravegherea implementării bugetului.

„În calitate de gazdă a evenimentului, mi-am exprimat dorința ca România să devină un partener comercial și investițional privilegiat al Chinei, prin intensificarea schimburilor comerciale, prin creșterea investițiilor Chinei în România în infrastructura mare, în sectorul energetic, în industria tehnologiilor înalte, mesaj apreciat și agreat de partea chineză. În timpul discuțiilor, purtate într-un cadru amical, am avut un interesant schimb de experiență cu partea chineză privind modul în care se elaborează, aprobă, execută și controlează bugetul în țările noastre”, spune Sorin Lazăr.

Acesta mai afirmă că, având în vedere că cele două țări se bazează pe o economie tradițională, că R.P. Chineză este primul partener comercial al României din zona asiatică, țara noastră își dorește atingerea unui echilibru dinamic între volumul exporturilor și cel al importurilor pentru a evita accentuarea deficitului comercial defavorabil României; mai mult decât atât, se dorește, de ambele părți, o creștere a fluxului de investiții chineze în România, prin promovarea cooperării bilaterale pe principii de transparență și predictibilitate.

„Vizita delegației chineze promovează relațiile de colaborare dintre cele două comisii parlamentare și extinde relațiile bilaterale România-China. Ambele părți consideră că discuțiile au fost echilibrate și constructive, iar întrevederea a fost una de succes”, mai afirmă sursa citată.

*

Aceeași delegație chineză a avut o întâlnire cu conducerea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, reprezentată de către deputații Alexandru Stănescu, președinte, Dănuț Păle, vicepreședinte, și Dan Ciocan, secretar, alături de directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Adrian Ionuț Chesnoiu.

„A fost o întâlnire între reprezentanții a două țări care pun mare preț pe agricultură. Care știu că reformele în domeniu și modernizarea metodelor de exploatare agricolă pot duce la performanțe care vor influența pozitiv economia unui stat. De exemplu, China este pe primul loc în lume la producția de rapiță, iar în condițiile în care noi suntem interesați să creștem interesul acordat acestui tip de cultură, discuțiile cu cei care deja obțin rezultate foarte bune sunt extrem de importante”, spune deputatul social-democrat de Buzău Dănuț Păle.

Acesta arată, într-un comunicat de presă, că, încă din 2014, între cele două state se poartă discuții pentru în­cheierea unui acord sanitar-veterinar prin care România să exporte carcasă de ovină în China, iar președintele Comisiei de agricultură a făcut din acest deziderat unul din subiectele discuției. „Toate unitățile ro­mânești care vor să exporte produse din carne trebuie să fie listate și acreditate de către autoritatea veterinară competentă din China. Ca medic ve­terinar, cunosc foarte bine potențialul țării noastre și i-am asigurat pe membrii delegației că serviciile veterinare din România sunt foarte capabile să monitorizeze și să ofere siguranța că produsele din carne destinate exportului nu vor fi purtătoare de boli și nu vor constitui niciun pericol pentru sta­tul chinez. M-a bucurat des­chiderea cu care a fost întâm­pinată această discuție și am primit asigurări că liderul de­legației se va implica personal în demersurile pentru încheierea acestui acord”, precizează Păle, care mai spune că directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, a explicat părții chineze modul de funcționare a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ce sume au la dispoziție, cum sunt direcționate fondurile și ce rezultate au fost obținute până în prezent.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker