Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a luat, luni, act de demisia unui judecător, cu grad profesional de curte de apel, de la Judecătoria Buzău. Este vorba despre Mirela Adriana Burlacu în cazul căreia CSM a decis luni elibe­rarea din funcția de președinte al Secției civile a Judecătoriei Buzău, începând cu data de 01.03.2019, ca urmare a demisiei.

În acest moment, Secția Civilă a Judecătoriei Buzău nu are președinte, urmând să se facă o propunere în acest sens.

Mirela Adriana Burlacu a devenit judecător în noiembrie 2013, prin decret prezidențial semnat de fostul președinte Traian Băsescu. În iulie 2017 a fost delegată președinte al Secției Civile a Judecătoriei Buzău, iar începând cu 15 iunie 2018 a fost numită pe funcție. A obținut grad profesional de curte de apel începând cu 15 noiembrie 2018, însă în aceeași zi Secția pentru Judecători a CSM i-a respins transferul la Curtea de Apel Ploiești.

Eugenia Pușcă

În schimb, s-a decis continuitate la conducerea Secției I Civilă a Tribunalului Buzău. Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis luni numirea în funcția de președinte al Secției I civilă a Tribunalului Buzău, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 14 mai 2019, a judecătorului Eugenia Pușcă. Aceasta conduce Secția de mai mulți ani.

DISTRIBUIȚI
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.