Educație

Demisie cu cântec la Liceul din Beceni

Prefectul Carmen Ichim a anunțat, ieri, că directorul Liceului Beceni, Mădălina Neagu, a fost destituită pentru că a făcut cerere de desființare a singurei clase de liceu din instituția de învățământ fără să ceară aprobarea Consiliului Local. În realitate, directorul Mădălina Neagu nu a fost demis, ci și-a dat demisia, iar decizia de desființare a clasei de liceu a fost dictată de Ministerul Educației via Inspectoratul Școlar.

Mergând pe firul poveștii, am luat legătura cu părțile implicate, respectiv primarul de la Beceni, conducerea Inspectoratului Școlar și cu fostul director Mădălina Neagu, iar cazul pare mai degrabă o răfuială cu accente politice.

Prefectul o acuză pe directoarea liceului că a plecat în concediu când aveau loc înscrierile la clasa a IX-a, primarul spune că Mădălina Neagu se credea „șeful suprem”, iar directoarea liceului declară că primarul Laurențiu Dumitru este supărat că aceasta nu a acceptat să îi facă jocurile; drept urmare s-a trezit că prefectul Carmen Ichim a trimis la Liceul din Beceni o comisie mixtă de control, formată din reprezentanții Inspectoratului Școlar, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Direcției Sănătate Publică. În urma controlului, susține Mădălina Neagu, raportul Inspectoratului Școlar a fost unul pozitiv.

Important de știut este că, în luna iunie, ministrul Ecaterina Andronescu a emis un ordin prin care transforma 15 clase de liceu de la Buzău în clase de școală profesională. Inspectoratul Școlar s-a conformat și a tăiat 15 clase, au urmat proteste, apoi intervenții politice, astfel încât, de la o zi la alta directorii cu pile își păstrau clasele de liceu, iar „tăierea” se aplica în altă școală fără protecție politică. Pe această listă s-a aflat și Liceul din Beceni.

Dar să lăsăm părțile implicate să își spună singure punctul de vedere, astfel încât fiecare cititor să poată trage singur concluziile.

Prefectul: „Directoarea a fost destituită, copiii s-au înscris la liceu”

„Am luptat foarte mult ca la Beceni să rămână clasa de liceu. Directoarea de acolo și secretara, în momentul în care au început înscrierile, și-au luat concediu. Directoarea a fost destituită, copiii s-au înscris la liceu. S-a înființat clasa cu 16 copii și mai urmează încă 4. Acolo directoarea nu a ținut cont de Consiliul Local. A făcut cerere de desființare a singurei clase de liceu, Inspectoratul Școlar a trimis mai departe (n.r., la Ministerul Educației). S-a intervenit (n.r., pentru a schimba desființarea clasei de liceu) motivând că zona se află la distanță de municipiul Buzău, este singurul liceu din zonă și sunt foarte mulți copii  care nu au fonduri. Din păcate, cu toate că s-a înființat clasa, nu cred s-a înființat pe ceea ce trebuie. Ar trebui să fie acolo alt profil decât <Protecția Mediului>”, a declarat marți prefectul Carmen Ichim.

Întrebată dacă directorul de la Beceni a fost acuzat și de probleme cu fonduri europene, Carmen Ichim a precizat: „Tot ce nu ține de atribuțiile noastre trimitem mai departe la instituțiile abilitate, la Finanțe, la Parchet, la Inspectoratul Jude­țean de Poliție. Bineînțeles că am făcut acest lucru”.

Inspectoratul Școlar: „Directorul Liceului Beceni și-a dat demisia, nu a fost demis”

„Directorul Liceului Beceni și-a dat demisia, nu a fost demis. Au fost niște situații acolo de rezolvat din punct de vedere managerial și dânsa a considerat că trebuie să își dea demisia”, a declarat inspectorul general adjunct al Inspectoratului Școlar, Daniela Palcău.

 

 

Primarul: „Dânsa era șefa supremă adusă de doamna Stoian”

„Au existat nemulțumiri de la bun început referitoare la lipsa dânsei de colaborare cu Consiliul Local și Primăria, noi fiind cei care finanțăm liceul. Dânsa era șefa supremă adusă de doamna Stoian (n.r., inspectorul școlar general Floriana Stoian). Picătura care a umplut paharul a fost decizia doamnei directoare de a desființa liceul fără a consulta Consi­liul de Administrație, Consiliul Local și consiliul profesoral. Pur și simplu, liceul nostru, care este unul cu tradiție, singurul liceu de pe Valea Slănicului, ar fi fost desființat odată cu desființarea singurei clase de liceu. A trebuit să fac demersuri la Ministerul Educației, am vorbit inclusiv cu doamna Andronescu și până la urmă, cu sprijinul doamnei prefect și, a domnului Ciolacu, am reușit să păstrăm clasa de liceu la Beceni”, a declarat primarul comunei Beceni, Laurențiu Dumitru.

Fosta directoare: „Mi s-a cerut să îl dau pe contabil afară pentru că era contracandidatul domnului primar”

„Este o diferență mare între o demitere și o demisie, iar doamna prefect ar trebui să știe asta. Problemele mele la Beceni au apărut din decembrie, în baza conflictului cu primarul, care are tendința de a crede că școala îi este subordonată, cu tot cu profesori. În acest liceu au fost opt directori; în fiecare an altul. Cine nu face ce spune primarul pleacă. Asta a încercat și cu mine. Am rezistat cât am putut.

Două probleme au fost acolo. Mi s-a cerut, de la începutul anului, să îl dau pe contabil afară, pentru că era contracandidatul domnului primar, din alt partid. I-am explicat că nu pot face acest lucru pentru că nu am motive. Omul era de zece ani în acea școală. Primarul nu a înțeles și la fiecare discuție îmi spune că trebuie să îl dăm afară pe contabil. A venit și un control, pe 2018, al Curții de Conturi și raportul s-a încheiat cu <foarte bine>”, a declarat Mădălina Neagu.

Soția primarului coordonator „fără documente” într-un program european?

„A doua problemă cu domnul primar a plecat de la proiectul POCU (Programul Operațional Capital Uman) pentru familii dezavantajate. Când am venit eu în septembrie în școală, în acest program pe fonduri europene erau doi angajați în școală: soția domnului primar, având și el și ea drept de semnătură, ceea ce reprezintă o incompatibilitate. Am preluat eu și dânsul nu a înțeles că de fapt i-am făcut un bine. Soția domnului primar era coordonat în proiect fără concurs, fără documente. Și-au dat demisia, am anulat angajarea și am scos posturile la concurs, în Monitorul Oficial, așa cum e legal. Dânsul s-a simțit lezat și mă acuză că nu mi-am dus la îndeplinire sarcinile în acest proiect, că am avut bani în cont și nu am făcut plățile. Eu am documente și nu îmi este teamă”, a mai declarat fosta directoare.

În legătură cu desființarea clasei de liceu, fosta directoare explică că nu are nicio vină atâta timp cât ordinul a venit de la Ministerul Educației și a fost „girat” Inspectoratul Școlar.

„Au venit în curtea liceului cu mașini cu girofar. Da, consider că au fost presiuni politice”

„Toți directorii școlilor tehnologice am fost chemați la Inspectoratul Școlar. Ședința a fost filmată. Am fost anunțați că Ministerul Educației a tăiat 15 clase de liceu din județ. Astfel, și noi, care aveam în planul de școlarizare o clasă de liceu și una de profesională, rămâneam fără clasa de liceu. Nici inspectoratul nu a fost de acord cu această decizie a Ministerului. Am mers la școală, profesorii au fost supărați și au făcut grevă, cu care eu am fost de acord. Nu aveam însă cum să mă opun deciziei consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar, la fel cum nici ei nu se puteau opune deciziei Ministerului Educației. Ce vină am eu? Am dat o adresă la solicitarea Inspectoratului Școlar că figurăm în planul de școlarizare cu două clase de profesională. În această adresă am precizat <așa cum a hotărât IȘJ Buzău în ședința din data de…>. Același lucru l-au făcut și ceilalți directori de școli tehnologice. După asta s-a găsit rezolvare și nu ni s-a mai tăiat clasa de liceu. Am fost acuzată că am plecat în concediu în timpul înscrie­rilor. Concediul meu era planificat, secretara nu a fost în concediu în același timp. Doamna prefect ar trebui să înțeleagă că școala este condusă de director și de director adjunct. Eu de câte ori am plecat, inclusiv la cursuri, am delegat-o pe doamna director adjunct să preia toate atribuțiile, inclusiv dreptul la semnătură. Deci, concediul meu nu a împiedicat cu ni­mic înscrierile”, a mai declarat Mădălina Neagu.

Întrebată de ce a ales totuși să își dea demisia atât timp cât nu se simte res­ponsabilă de nimic, fostul director al Liceului Beceni a spus că nu a mai rezistat presiunilor care au culminat cu un lucru nemaiîntâlnit până acum în învățământ: ca prefectul să trimită o comisie mixtă de control la o școală.

„Am ales să îmi dau demisia pentru că într-un an de zile am fost bombardată de domnul primar, am rezistat, dar mi s-a părut nepotrivit să se dea un ordin de prefect pentru a se constitui o comisie formată din IȘJ, ISU, DSP, sindicatul învățământului și Prefectură. Asta în urma spuselor domnului primar. Au venit în curtea liceului cu mașini cu girofar… Era normal să mă cheme să îmi spun și eu punctul de vedere. O perioadă primarul a mers la Consiliul Județean încercând să îmi facă probleme. Văzând că nu are sorți de izbândă, a mers la Inspectoratul Școlar și apoi la doamna prefect. Doamna prefect a dat acest ordin de prefect în baza acuzelor aduse de domnul primar. Înainte am fost ­ve­rificată de Inspectoratul Școlar și i s-a spus primarului că nu au ce să îmi reproșeze pe partea de management. Mai mult, după comisia mixtă cerută de Prefectură, raportul IȘJ este unul pozitiv, ISU a sancționat cu avertisment responsabilul SU, care este consilier local, iar DSP-ul nu a făcut până acum raportul. După această comisie am fost amenințată de primar că va urma o comise de la Ministerul Educației. Pentru ce? De asta am hotărât să îmi dau demisia. Da, consi­der că au fost presiuni politice”, a mai declarat Mădălina Neagu.

3 Comentarii

  1. Inspectoratul Scolar al Judetului Buzau este groparul invatamantului de la noi. Majoritatea directorilor sunt pusi politic, iar cand Inspectorul General al ISJ trece la alt partid, toti sunt obligati sa il urmeze. Examenele sunt de ochii lumii.

  2. Desi nu este un liceu titrat ca marile colegii, de pe usile liceului din Beceni au iesit sute de absolventi care astazi au ajuns mari economisti, matematicieni, medici, profesori, militari, ingineri dar si diplomati sau simpli oameni cu calitati morale si profesii onorabile.
    Ceea ce se intampla acum este o branbureala, o lipsa crasa de viziune atat a guvernantilor dar si a comunitatilor locale; este rezultul vesnicelor „revolutii’ din sistemul de invatamant.
    Interferenta excesiva a factorului politic in acest domeniu face ca astazi sa fie o permanenta lupta in sanul institutiilor de invatamant iar principalii perdanti sunt tinerii, elevii care nu mai inteleg nimic.

  3. Nu stiu de zi, dar seralisti erau scosi aici pe banda rulanta, inainte de 89. Asa se intampla si la Smeeni. Cele 2 licee au „lansat pe piata” sute, poate mii de diplome de bacalaureat mai ceva ca astazi cu d-na Andronescu cu diplomele de studii superioare si doctorate. Ma gandesc ca si Becali, de nu era inchis si se mai fataia acolo in parlament, astazi ar fi avut si el un doctorat. Acum te intrebi de ce atata neputinta si decadenta in tara ! Ptr. asta, ptr. ca s-a calcat in picioare invatamantul, totii si-au batut joc de el. Astfel ne conduc si fac legi acolo la Bucuresti, un Dragnea, Dancila, Iordache, Tudorel, Serban, Nicolicea, Dan, Andronescu, Stroe, Petcu, Pop sau Popa. Minti strambe si neputincioase, strambe si neputincioase ca si un Ciorbea .

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker