Astăzi am să scriu despre tine, poet al neamului meu, înger al nemuririi. Te-am descoperit încă din copilărie, atunci când am cântat pentru prima dată ,,Somnoroase păsărele”; sau poate nu-mi amintesc eu, dar m-am născut cu tine în sânge, la fel cum m-am născut cu Dumnezeu şi cu toţi moşii şi strămoşii mei!

Apoi, în şcoala generală, am avut norocul să am o profesoară de limba română dedicată trup şi suflet meseriei de dascăl. N-am uitat nicio clipă faţa candidă şi vocea ei ca un cântec. În ciuda vârstei şi a greutăţilor vieţii de la ţară, doamna Mariana păstra trăsături frumoase încă… O frunte lată, uşor încruntată, care atunci când ne vorbea despre Eminescu, ori când ne aduna la cor să cântăm pe versurile lui – ,,Pe lângă plopii fără soţ”, ,,O, mamă, dulce mamă”, ,,Ce te legeni, codrule” -, faţa ei se însenina ca cerul şi un zâmbet larg i se întindea de la un obraz la celălalt. Ne transmitea toată iubirea ce o purta poetului nepereche, eram cu toţii într-o altă lume, într-o altă lumină, şi nicidecum într-o sală de curs dintr-o şcoală care împlinise demult suta de ani, undeva într-un sat între podgorii…

În timp, înaintând în vârstă, am descoperit şi am înţeles complexitatea operelor literare ale  poetului Mihai Eminescu. Aşa, an după an, poetul a crescut în mine, odată cu mine!

Citesc cu plăcere literatură universală contemporană, dar de fiecare dată mă întorc, cu dor de poezie, de dragoste, de neam şi de ţară, la el, la volumul de versuri din bibliotecă pe care l-am purtat în bagajul meu prin lume, alături de o icoană şi de un ştergar ţesut, din Asia până în Vestul Europei! Dumnezeu, România şi Eminescu sunt repere importante ale identităţii mele, aşa mă regăsesc, mă recunosc şi simt, aşa sunt eu acasă.

De cum pătrunzi în tempul Carpaţilor, el este peste tot! Îl regăsim în lacuri, în câmpii, în florile de tei, în cerul infinit, în nopţile cu lună plină, în codrii de aramă, plopi şi mesteceni, cu luceafărul de ziuă şi cu marea cea mare, în poveştile îndrăgo­s­tiţilor, în aer, pe ape, în toate acestea şi altele cu ele dimpreună, încât, dacă sapi în miezul stâncilor de granit şi asculţi inima pietrelor, îl auzi cum bate!

În creaţiile lui Eminescu am văzut oglindindu-se chipurile unor voievozi şi figuri ilustre ale istoriei noastre. Iată-i pe Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, pe Matei şi pe Neagoe Basarab, pe Mihai Viteazu, Constantin Brâncoveanu, pe Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu şi Avram Iancu, pe care poetul, cu lumina sa, i-a strâns în 44 de manuscrise, cartea sufletului nostru, după care învăţăm ce este patria şi iubirea de neam.

Aşa a apărut Eminescu pe 15 ianuarie 1850 şi luminează şi astăzi ca un astru! Geniul tutelar, poetul veşnic tânăr cu pletele în vânt care ne-a lăsat opera lui ca o poveste neterminată, este el chip frumos pus sub geam, înrămat  pe pereţii clasei mele şi pe care îl contemplam atunci când orele de matematică mi se păreau plictisitoare.

DISTRIBUIȚI