Fără îndoială, probabila intrare a Ecaterinei Andronescu în guvernul Dăncilă poate fi catalogată drept o mișcare cât se poate de bună. Dar doar dacă o privim strict din punctul de vedere al pasului înainte față de epocile “Genunche” și “Pamblică” sau dacă luăm în calcul că “Abramburica” deține un coeficient de inteligență mai mare decât tot restul guvernului, cu premier cu tot.

Dacă este să privim chestiunea din alte unghiuri, ne situăm tot în sfera veștilor proaste. Cel mai mărunt dintre argumente se referă la calitatea morală a celei care, probabil, deține recordul perioadei în care s-a aflat în fruntea Educației ro­mânești din 1990 încoace. Ecaterina Andronescu este cea care, în această vară, cerea răspicat liderului național al social-demo­craților, Liviu Dragnea, să plece de la conducerea partidului. Și, în aceeași perioadă, participa entuziasmată la lansarea partidului moșit de Victor Ponta, în calitate de invitată. Iar acum nu se jenează de nimeni să ciugulească din palma aceluiași Liviu Dragnea un post de ministru. Dar, până la urmă, aceasta este o pro­blemă din categoria “Fie la ei!”, care ar trebui să îi preocupe, în mod special, doar pe cei care se strâng câte douăzeci într-un birou înaintea unui Comitet Executiv Național, ies cincisprezece, se mai pierd pe drum cinci, iar din cei zece rămași votează șase.

Ce este însă strigător la cer în nominalizarea Ecaterinei Andronescu pentru funcția de ministru al Educației este faptul că se uită că prestația ei anterioară a nenor­ocit în mod iremediabil sistemul românesc de învă­țământ; și nu numai. Prin desființarea școlilor profesionale și înlocuirea cu așa-zisele școli de arte și meserii, dar la capătul cărora se putea susține bacalaureatul, s-au umplut liceele cu copii care obțin la admitere note mult sub cinci. și care, dacă nu au norocul să ia bacalaureatul și să devină studenți și, mai apoi, absolvenți ai învă­țământului superior privat de tip “la păcănele”, tot se lipesc de vreo postliceală sanitară unde pot fi admiși chiar și fără diplomă a examenului de maturitate. și, în aceste condiții, cine să mai muncească în această țară, plină de “intelectuali” care nu știu să citească și să scrie românește – rețelele de socializare sunt mostre vii ale acestei afirmații – și din care lipsesc cu desăvârșire deținătorii brățărilor de aur numite “meserie”?

Acesta este, în mod evident, motivul pentru care propunerea ca Ecaterina Andronescu să preia portofoliul Educației trebuie inclusă în categoria veștilor proaste. Chiar dacă este greu de imaginat că învățământul poate ajunge mai jos decât este acum.

3 COMENTARII

  1. Asa-i Caline da’ sti cum au votat romanii,in tot cazul rusinea si ecaterina nu s-au intinlit vreodata,altminteri
    un om cu minimum de bun simt n-ar fi acceptat

  2. O fi ea inteligentă dar nu are habar de nimic din cele ce se petrec în învățământul preuniversitar, unde reforma se face aiurea. În 2001 când a venit la Buzău, a spus –venind după A. Marga–că va face o reformă în continuitate și, în fapt, n-a făcut nimic. Dar absolut nimic!!!. Doar a continuat afacerea cu treansportul școlar rural.

  3. Nu veste proasta, ESTE O CATASTROFA A MOMENTULUI IN VIATA POLITICA A STATULUI. Avem politrucii pe care ii meritam, escroci, , parveniti, . Suntem tara care scoatem ingineri pe banda rulanta care nu stiu sa scrie o cerere, un antet pe o foaie, etc, acordam din pib bani pt. facultati unde profi ++++++ lucreaza din plinn+++++++ la cate doua, trei facultati, iar in invatamantul postliceal se dau bani cu taraita, mult mai putini, tocmai unde trebuie , acolo nu se da. Si cand pui ca Moldova si Muntenia voteaza cu ochii inchisi doamna care doarme la emisiuni din cauza multiparticipariisi arderea lucxilor!

Comments are closed.