Procurorii anticorupţie au în lucru două dosare privind firma teleormăneană Tel Drum, în primul dintre ele fiind începută urmărirea penală pe numele companiei, în calitate de persoană juridică, în timp ce al doilea vizează faptele liderului Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, din perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. „Deocamdată, este în curs de ­cer­cetare un alt dosar în care firma Tel Drum este chiar pusă sub acuzare”, a precizat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Livia Săplăcan, citată de ,,Mediafax”, referitor la celelalte anchete care vizează compania, în afară de cea în care s-a dispus, luni, urmărirea penală pe numele lui Dragnea.

   Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, oficial, luni, că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea Tel Drum în privinţa acordării de contracte, fapte care ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. „Suspectul Liviu Nicolae Dragnea, preşedinte al Consiliului Jude­ţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 are ca principal scop obţinerea, în mod fraudulos, a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice (naţionale şi europene), prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea ba­nilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”, transmit procurorii DNA într-un comunicat de presă. În dosar este cercetat şi Marian Fişcuci, descris de procurori drept persoană apropiată lui Liviu Dragnea şi acţionar majoritar (scriptic) al Tel Drum SA la data faptelor, acesta fiind acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat.

   Anunţul vine după ce, în 18 august, procurorii anticorupţie transmiteau un comunicat de presă în care anunţau des­chiderea primului dosar ce vizează activitatea firmei Tel Drum. În această primă anchetă, directorul general Tel Drum, Petre Pitiş, directorul adjunct, Nedea Florea, şi un angajat al firmei, Mircea Vişan, sunt ­cer­cetaţi de către DNA pentru obţinere pe nedrept de fonduri europene, alături de ei fiind anchetat şi Ioan Florian, reprezentant al firmei WFA IMPEX SRL, cu un prejudiciu care se ridică la peste patru milioane lei, conform aceleiaşi surse. Firma Tel Drum, în calitate de persoană juridică, este cercetată pentru obţinere pe nedrept de fonduri europene, iar WFA Impex SRL pentru complicitate la această infracţiune. Este vorba despre achiziţionarea de către Tel Drum a unei „staţii mobile de mixturi asfaltice pentru creşterea competitivităţii economice a SC Tel Drum SA”, finanţarea provenind din fonduri europene, achiziţie făcută în 2015. Ulterior, în 2016, în urma depunerii cererii de rambursare, firma a primit din fonduri europene suma de 4.170.462,5 lei.

Cum a crescut Tel Drum

   Tel Drum a ajuns o adevărată companie naţională care a încheiat, în perioada  2011-2014, contracte cu statul de  zeci de ­mi­lioane de euro. Liviu Dragnea este cel care a creat Tel Drum, în 2002, pe vremea când conducea Consiliul Judeţean Teleorman. De la exclusivitate la contractele din Teleorman, odată cu plecarea lui Dragnea în Guvern, Tel Drum a ajuns să lucreze în aproape toată ţara.

   Dragnea a negat mereu orice legătură cu acţionariatul Tel Drum, în ciuda faptului că toate drumurile firmei din Alexandria duc către el. Liviu Dragnea a creat Tel Drum în 2002, pe vremea când era preşedinte al Consiliul Judeţean Teleorman. Firma de drumuri a Consiliului Judeţean Teleorman a fost privatizată atunci la decizia lui Dragnea, fiind cumpărată de Marian Fişcuci, om de afaceri din Teleorman şi coleg de liceu al lui Liviu Dragnea. Cei doi au absolvit împreună, în 1980, Colegiul Unirea din Turnu Măgu­rele. Fişcuci este cel care pune mâna, în acte, pe Tel Drum şi, din societatea aproape intrată în ­fa­liment la data privatizării, aceasta devine în doar câţiva ani extrem de profitabilă. Marian Fişcuci a plătit 8 miliarde de lei, în rate, pentru firmă, deşi societatea era evaluată la 20 de ­mi­liarde. Imediat ce a vândut societatea, Consiliul Judeţean Teleorman a făcut un împrumut de 10 miliarde de lei pentru reparaţii drumuri. Contractul a fost câştigat de Tel Drum. Şi acesta a fost doar începutul exclusi­vităţii pe care Tel Drum o va avea la contractele pe bani pu­blici în Teleorman. În perioada 2003-2004, firma a câştigat toate proiectele SAPARD pe drumurile din Teleorman, în valoare de 4,95 milioane euro.

   Vreme de zece ani, Tel Drum a crescut cum nicio altă firmă din Teleorman nu a mai făcut-o. Dincolo de lucrările atribuite de Consiliul Judeţean Teleorman, firma a câştigat majoritatea lucrărilor de reparaţii la drumuri organizate de primăriile conduse de primari PSD, susţinuţi şi sprijiniţi de Liviu Dragnea, preşedinte al PSD Teleorman pe atunci.

   Într-un singur an, 2009, Tel Drum câştigă din bani publici, în judeţul condus de Liviu Dragnea, contracte de aproximativ 400 de milioane de lei. De la lucrări de reparaţii pe drumurile judeţene, până la alimentări cu apă sau alte lucrări edilitare, Tel Drum a deţinut monopol în Teleorman, atâta timp cât Liviu Dragnea a condus judeţul de pe fotoliul de preşedinte al Consi­liului Judeţean Teleorman.

Tel Drum a atras atenţia Comisiei Europene

Tot Tel Drum a câştigat şi cele mai importante proiecte finanţate cu fonduri europene derulate în Teleorman, pe vremea când judeţul era condus de Liviu Dragnea. Două dintre ele au atras, în 2011, atenţia Comisiei Europene care a cerut un audit în Teleorman şi a acuzat faptul că licitaţiile au fost trucate. Pentru neregulile depistate în Teleorman la licitaţiile atribuite de Consiliul Judeţean firmei Tel Drum, Comisia Europeană a aplicat instituţiei o corecţie  de 2,5 milioane de lei. Tel Drum însă, aflată în mijlocul anchetei, a fost exonerată în 2013 de Consiliul Concurenţei şi investigaţia s-a clasat.

Acţionariatul, o nebuloasă care duce tot la Dragnea

   În anul 2011, când Tel Drum a ajuns în atenţia Comisiei Europene, Dragnea nu a scăpat de scandal. Anchetele de la vremea respectivă au scos la iveală legătura dintre Liviu Dragnea şi acţionarii Tel Drum, unii foşti colegi de liceu, alţii foşti colegi de facultate.  

   La data de 16 septembrie 2003, Marian Fişcuci deţinea 96,28523% din părţile sociale, iar ceilalţi acţionari minoritari aveau câte 0,92869%. La data de 23 ianuarie 2006, în datele de la Registrul Comerţului, apar Ma­rian Fişcuci – 9,33%, Liviu Lucian Dobrescu – 43,99%, iar râmniceanul Mugurel Sorin ­Gheo­rghiaş – 44%. Cei doi introduşi în schemă sunt foşti colegi de facultate ai lui Liviu Dragnea, după cum a recunoscut, într-un final, acesta. Dragnea şi-a recunoscut foştii colegi, dar nu şi legătura cu Tel Drum. ,,Şobo (Liviu Lucian Dobrescu, n.r.) şi Melcul (Mugurel Gheorghiaş, n.r.) sunt foşti colegi de facultate şi de trupă. Asta s-a întâmplat acum 25 de ani. Nu înseamnă ca acum ştiu despre orice fost coleg ce firmă are. Nu ştiu dacă ei sunt acţionarii Tel Drum“, declara Dragnea în 2011.   

   Odată cu scandalul fondurilor europene, a ieşit la iveală faptul că  Liviu Dobrescu şi Mugurel Gheorghiaş, asociaţi ai Tel Drum, au fost colegi de grupă la Facultatea de Transporturi de la Politehnică între 1982 şi 1987. Liviu Dragnea a urmat aceleaşi cursuri, dar în generaţia cu un an mai mare. Cei trei au fost colegi într-o formaţie rock, în studenţie. După scandalul cu fonduri europene din 2011, acţionariatul a trecut într-o nebuloasă şi mai deasă: acţiuni la purtător.

   Interesant este că cei doi foşti colegi de facultate ai lui Liviu Dragnea, în special râmniceanul Mugurel ­Ghe­orghiaş – care a fost, conform unor investigaţii Rise Project, şi paravan pentru achiziţionarea, tot în folosul predintelui Partidului Social Democrat, a unor proprietăţi în Brazilia -, care au deţinut, la un moment dat, cel puţin pe hârtie, procente importante din Tel Drum, nu apar oficial încă în niciuna dintre investigaţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu privire la firma teleormăneană. Şi-o fi găsit şi aceştia vocaţia de scriitori?

 

DISTRIBUIȚI