27 de ani
de presa libera
Sambata, Noiembrie 18, 2017 21:14 PM

Opinii

De ce moartea UNUI REGE nu poate fi lăsată să se consume în linişte?

de Roxana CONSTANTINESCU
Opinii  |
10.11.2017, 00:00
585

   Când spui Regalitate, ţi se opresc, pentru o miime de secundă, bătăile inimii! Asta dacă ai respect faţă de ceva sacru, dacă nu treci fluierând peste moartea istoriei… Mai are cineva ceva sfânt? Cu siguranţă, nu!

   Când spui bunici, toate dorurile te cotropesc! Şi inima ta bate, bate tare... Ele îţi poartă copilăria prin lume şi prin timp...

   Când una din bunicile mele s-a hotărât să plece şi a căzut la pat, eram studentă în anul II. Una dintr-acelea nesuferite, conştiincioasă, stupidă, care nu făcea absenţe, mergea la curs şi venea la cămin, unde ateriza direct în sala de lectură sau mai stătea prin biblioteci (nu aş mai face aşa ceva nici în ruptul capului!).

   Unchiul şi mătuşa mea au insistat să vin să o văd... Cred m-am cam codit ceva... Cum să lipsesc de la ore? Ce senzaţie rea, de vină, am şi acum ! Cum, Doamne, nu voi fi zburat către domnia-sa? Îi port ochii şi tenul prin lume, mă mai asemăn la multe, cred că zâmbetul aninat pe obraz e de acolo, şi sângele, şi vorba... Iartă-ne, Doamne, eram modificaţi genetic, întorşi cu cheia, stupizi, proşti... ,,Hai, vino”, îmi şoptea unchiul meu, ,,nu poate să moară fără să te vadă!”. După vreo 36 de ore de codeală, am plecat spre casa bunicilor, şi am văzut-o pentru ultima oară.

   Mică, frumoasă, albă, stând în patul ei, aşa cum am ştiut-o de o viaţă. Dumnezeiesc de frumoasă! I-am simţit respiraţia, i-am văzut privirea blândă, i-am ţinut mâna într-a mea preţ de câteva zeci de minute. Sângele care curgea prin ambele comunica parcă. Mâinile noastre şi-au spus multe... ,,Te iubesc, nepoata mea! Mă duc la tatăl tău!”. ,,Te iubesc, bunicuţa mea, rămâi cu bine!”. Fără voci, fără nimic altceva decât strângeri, zvâcnet de sânge pompat cu putere, intensităţi de căldură. O mână era mai fierbinte, alta se răcea văzând cu ochii, una era roză, alta se albăstrea...

   M-a iubit mult! De la distanţă, nu m-a crescut ea, din frica mamei şi grija ei excesivă pentru mine, pentru genunchii mei… Ochii ei, deschişi pentru câteva secunde, spuneau multe... Se liniştise, eram fata lui Răducu, băiatul ei plecat spre cer înainte de vreme, ultima nepoată pe care o aştepta. A doua zi a încetat să respire....

   În linişte, după 86 de ani chinuiţi, după muncă de Sisif, după ce a pierdut şi reconstruit totul, după ce a plâns din fântânile ochilor copiii pierduţi înainte de vreme, după o coo­perativizare sălbatică, după dureri nespuse, după un etern zbucium.... Moartea linişteşte, ajută, mângâie, desprinde bunul de rău....

   De ce, Doamne, nu înţelege nimeni că Nicolae vrea să-şi vadă bunicul bun şi tandru care l-a crescut? Câte micimi omeneşti şi câtă mizerie se ascund în plângerile făcute la poliţie, în cel mai jalnic stil! De ce sângele albastru nu poate compatibiliza cu cel roşu? 

   De ce moartea UNUI REGE nu poate fi lăsată să se consume în linişte?

Comentarii

Prostia casei regale (10 Nov, 05:45)
Comentatoru

Adevărat adevărat. Câta mizerie și nesimțire și prostie din partea așa-zisei case regale. Sa nu lași tu nepotu sa și vadă bunicu și auzi sa l dea și pe mâna poliției.

Raspunde
Mars afara,altete ordinare! (11 Nov, 19:56)
Viespea buzoiana

Roxana,nu voi comenta cele scrise de tine,dar o sa imi permit sa-mie prezint un punct de vedere vizavi de atitudinea "casei regale",in speta ,fata de Duda si consoarta sa Margareta aceasta "alteta regala" cu fata si apucaturi de Ana Pauker si .....Monica Macovei (eventual,Rodica Stanoiu):IMBECILITATE,CRETINISM si JIGODISM in cel mai inalt grad.Nu stiu cine se crede "patachina asta regale" si maimutoiul ala de "dl.Goe .....regal",dar te apuca sila cand ii vezi.Acum,ca si-au dat "arama pe fata".se poate absolut corect concluziona ca pe ei nu ii durea in cur (pardon de exprimare" nici de Regele Mihai nici de raposata regina; ei vor doar bani si avere pe spatele poporului roman. Parafrazand celebra exprimare a politistilor fata de Basescu traian(alta javra ordinara!) voi spune doar atat:mars afara din tara....."altete ordinare"! ......PS - Atitudinea si mizeria acestor "altete regale" nu poate si motivata si nici scuzata in nici un fel.Acum devine de inteles de ce se vrea reinstaurarea "monarhiei" in Romania: vor sa fure si ei din tarisoara asta ce se mai poate fura,cot la cot cu criminalii neocomunisti de la putere.

Raspunde

Stiri Agerpres

Asociația ANCE Europe lansează proiectul 'Arhitectura României Mari'
Sambata, Noiembrie 18, 2017 20:41 PM

Asociația ANCE Europe lansează proiectul "Arhitectura României Mari", cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, prin organizarea unui eveniment la București în perioada 23-25 noiembrie, având ca obiectiv aducerea în atenția publicului larg a stilului arhitectural neoromânesc.

Republica Moldova: Duminică are loc referendumul pentru destituirea primarului municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă
Sambata, Noiembrie 18, 2017 20:16 PM

Peste 650.000 de persoane cu drept de vot din municipiul Chișinău sunt așteptate, duminică, la urne pentru a participa la referendumul pentru destituirea primarului Dorin Chirtoacă.

Sosirea lui Hariri la Paris contribuie la reducerea tensiunilor în Orientul Mijlociu, afirmă președinția franceză
Sambata, Noiembrie 18, 2017 20:11 PM

Sosirea premierului libanez demisionar Saad Hariri la Paris contribuie la "reducerea tensiunilor" în Orientul Mijlociu, unde Franța continuă să acționeze în această direcție, a afirmat sâmbătă președinția franceză, relatează AFP.

UPDATE Rugby: România - Samoa 17-13, în meci test la București (GALERIE FOTO)
Sambata, Noiembrie 18, 2017 20:01 PM

Naționala de rugby a României a învins Samoa cu scorul de 17-13 (3-10), într-un meci test disputat sâmbătă seara pe Stadionul național ''Arcul de Triumf'' din Capitală.

REPORTAJ Vrancea: 50.000 de stejari plantați la Mărășești în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial (GALERIE FOTO)
Sambata, Noiembrie 18, 2017 19:42 PM

Aproape 50.000 de stejari au fost plantați, sâmbătă, în apropierea localității Mărășești în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial, fiind primii din cei 335.000 de stejari câți vor fi sădiți până la sfârșitul anului viitor în Parcul Memoriei Naționale, care se va întinde pe o suprafață de 75 de hectare, nu departe de mausoleu.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
17 Nov, 12:47 Când voi avea drum prin Unguriu, opresc la primărie să strâng mâna unui român căruia îi pasă de români!
Pixelu fan Tirizică a comentat pentru articolul S-a încheiat competiția pentru stabilirea județului-pilot / Buzăul va fi primul județ complet digitalizat la nivel școlar:
Devin fan „genunche” dacă legiferează și manualul unic. Momentan sunt fan Tirizică, singurul primar buzoian care a avut curajul să părăsească mizeria ADI „Buzău 2008”.
17 Nov, 10:18 tare in sfarsit
un oarecare a comentat pentru articolul Prefectura Buzău, șah la Academia Română și Judecătoria Pătârlagele:
Avem in sfarsit un prefect, o comisie judeteana si un judecator de la tribunal care arata ca se pot impotrivi unei sentinte definitive de punere in posesie a unei institutii pe 4500 ha teren padure.Macar daca nu putem sa probam competenta sa ne afisam cu varf si indesat indaratnicia.Acea sentinta o va aplica CEDO, iar pe cei cu adevarat vinovati ii va dura in basca pentru ca plateste contribuabilul roman
17 Nov, 09:59 nedumerire
kneji myamoto a comentat pentru articolul Toma: ,,Guvernul să desfiinţeze Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, un primar nu are nicio putere în realitate, doar în teorie“:
este bine domnule primar ca vrei desfiintarea anfp care intr-adevar este parazitara,dar trebuie instituit un organism independent pentru selectarea unor viitori functionari publici din care primari destoinici ca dumneata sa-si aleaga personalul cu care sa lucreze, personal selectat printr-un concurs riguros in baza unei grile ca la judecatori si cu supraveghere ca la bacalaureat.Abia atunci vei avea de unde sa alegi.Daca primul criteriu este încrederea in persoana cu care lucrezi vei avea o mare dezamagire.Mie imi scapa criteriile pentru care l-ai ales pe dl Pistol secretar al primariei, dar te asigur ca vei avea cat de curând o mare deziluzie cu privire la competenta profesionala si moralitatea acestei persoane
Google PageRank Checker