Nu mai sunt demult un fan al fostului preşedinte Traian Băsescu. Mai ales de când a început să atace sistemul pe care el însuşi l-a construit, după ce Justiţia a îndrăznit să se lege de pupila sa. Aceasta nu înseamnă că nu pot să apreciez, punctual, anumite gesturi sau luări de poziţie ale fostului şef al statului.

În această ordine de idei, sunt perfect de acord cu necesitatea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului Dănicilă, care trebuie introdusă cât mai repede, indiferent de şansele de succes pe care le are şi dincolo de orice negociere politică a opoziţiei cu eventualii revoltaţi din formaţiunile politice care susţin echipa de catastrofe de la Palatul Victoria.

Orice zi de întârziere, orice clipă de tăcere nu fac altceva decât să dea senzaţia unei coabitări vinovate cu puterea. În acest moment, este necesar ca opoziţia să se delimiteze, folosind instrumentul politic al moţiunii de cenzură, de tot ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă. De la modificările la codurile penal şi de procedură penală până la asalturile asupra Ministerului Public. De la intervenţia sălbătică asupra manifestanţilor din 10 august şi până la indolenţa criminală din cazul pestei porcine.

Mai mult, o moţiune de cenzură introdusă cât mai rapid va fi o veritabilă hârtie de tunesol pentru partidul lui Ponta, pentru Uniunea Democrată a Maghiarilor din România şi pentru reprezentanţii minorităţilor, care va arăta cu câtă gargară sau cu cât interes naţional – nu am găsit altă sintagmă mai inspirată în locul acesteia, mânjite la greu de Gabriel Oprea şi de ciracii săi! – sunt dotaţi cei din formaţiunea politică a predecesorului lui Dragnea şi până unde pot coborî ceilalţi pentru obţinerea unor avantaje, de cele mai multe ori personale.

Şi, încă ceva. Sper să nu se mai găsească vreun bezmetic, ca la precedenta moţiune de cenzură, să se autopropună ante portas premier, pentru a oferi scuze celor care nu o vor vota.

DISTRIBUIȚI
loading...

1 COMENTARIU

  1. Ideea este genială! Odată epuizat singurul act democratic prin care se poate trimite acasă Guvernul Dăncilă, se pregătește „rivoluția var. 2.0”. Probabil se vor revolta brusc, nemaiavând timp de autorizații, cetățenii nemulțumiți că nu mai găsesc șorici pârlit ci numai șorici opărit! În replică, jandarmii n-o să-i mai gazeze ca să le modifice codul genetic ci vor folosi pulverizatoare cu piper, ca cetățeanul să nu mai simtă diferența dintre șoriciul pârlit și cel opărit!

Comments are closed.