Apariţie inedită pe străzile municipiului: din luna mai, în Buzău poate fi observată o autospecială, aparţi­nând operatorului local de salubritate, condusă de o femeie. Daniela Teişanu este şofer pe o autospecială pentru colectarea deşeurilor menajere în cadrul RER SUD SA. Până aici, nimic senzaţional, dat fiind că meseria de şofer ,,s-a deschis“ în ultimii ani, pentru reprezentantele sexului frumos. Însă ce o face specială pe Daniela Teişan faţă de alte şoferiţe – de taxi, autobuz sau chiar de camion – este caracteristica traseelor de colectare a deşeurilor.

O şoferiţă care conduce un taxi sau un autobuz are trasee ce traversează arterele principale ale municipiului, adică îşi exercită profesia într-un spaţiu generos, respectiv banda carosabilă, a unei străzi mai mari sau mai mici din municipiu.

Daniela Teişanu însă conduce o maşină de mare tonaj în spaţiile restrânse dintre blocuri, croindu-şi drum printre maşinile personale ale locatarilor din cartierele buzoiene, autovehicule înghesuite în parcări foarte mici, acolo unde se regăsesc platformele special amenjate pentru colectarea deşeurilor menajere sau reciclabile.

Manevrarea unei autospeciale care colectează deşeuri de la platformele din cartierele urbei este o provocare până şi pentru cel mai iscusit şofer profesionist. Curajul, determinarea şi siguranţa de sine sunt esenţiale atunci când o femeie se află la volanul unei autospeciale, iar toate la un loc fac braţară de aur din profesia pe care Daniela a îmbrăţişat-o. Aleile înguste şi labirintice dintre blocuri, ,,garnisite“ cu maşini mici şi pline de copii care alergă, sunt provocarea din fiecare zi a Danielei Teişanu. Se poate spune, pe bună dreptate, că este deschizătoare de drum într-o ramură a meseriei de şofer profesionist, dedicată până acum exclusiv bărbaţilor.

„Le mulţumesc celor de la RER Buzău pentru că au avut încredere în mine. Mi-au dat maşina pe mână la doar două luni după ce am  obţinut certificarea de şofer profesionist. În martie am luat permisul, în mai eram deja la volan. O să vă mire, dar pentru mine nu-i greu deloc. M-am născut probabil cu acest talent de a aprecia bine distanţele, de a fi îndemânatică la volan. Am carnet de şofer de opt ani, conduc zilnic, n-am până acum nici cel mai mic incident în trafic”, spune Daniela Teişanu.

De altfel din datele pe care de deţinem, Daniela este singura şoferiţă din ţară care conduce asemenea autospecială.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.