27 de ani
de presa libera
Duminica, Martie 26, 2017 06:31 AM

Opinii

Dacă va cădea reduta, se organiează rezistenţa

de Călin BOSTAN
Opinii  |
20.02.2017, 00:00
276

   Dacă stăm strâmb şi judecăm drept, întâlnirea de joi a social-democraţilor buzoieni cu drept de decizie în problemele arzătoare ale organizaţiei nu va avea niciun efect imediat. Va avea, cu siguranţă, efecte cu bătaie lungă, ale căror undă de şoc se va resimţi abia pe la începutul anului 2020, când se vor pune în joc funcţiile de conducere ale PSD Buzău, dar şi locurile de pe listele de candidaţi pentru alegerile locale. Şi, pro­babil, pentru parlamentare.

   De aceea, nu trebuie să se supere nimeni pe noi, ziariştii din Buzău care am tras concluzii diferite după ceea ce s-a întâmplat joi la şedinţa Comitetului Executiv judeţean al PSD Buzău. Nici pe cei care au văzut o victorie a preşedintelui Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, sprijinul de nădejde în partid a grupului de interese din şi de pe lângă Compania de Apă. Nici pe cei care au spus că victoria a fost de partea primarului Constantin Toma. Cu atât mai puţin pe cei care consideră că marele câştigător este liderul social-democrat Marcel Ciolacu.

   Şi spun acest lucru pentru că aici ne aflăm în plină poveste a rabinului. În schimb, orice om de bună credinţă trebuie să recunoască un lucru. Compania de Apă nu este o redută uşor de cucerit. Chiar şi în condiţiile în care ,,ordinul de la partid” cere capitularea. Pentru că aici vorbim despre interese care trec dincolo de frica de a pierde o funcţie pe care partidul ţi-a dat-o, în cadrul organizaţiei sau în administraţia locală.

   Mai precis, chiar şi când reduta numită Compania de Apă va capitula, se va ivi ,,rezistenţa”, pe modelul partizanilor din munţi. Şi această rezistenţă este deja în curs de organizare, dacă nu cumva este gata pusă la punct. Şi voi aduce un singur argument în sprijinul acestei idei. La conferinţa de presă care a urmat şedinţei Comitetului Exe­cutiv Judeţean al PSD Buzău, în sală a răsunat, suav, o întrebare: ,,Corpul de Control al primului ministru are dreptul să controleze o companie cu capital al administraţiei publice locale?”. O întrebare care nu a primit un răspuns pe măsură, ci unul mai de după corcoduş. Probabil că acela care trebuia să răspundă mult mai clar a fost luat prin surprindere de acelaşi fapt despre care fac vorbire în aceste rânduri. Şi anume că rezistenţa din Compania de Apă este cel puţin în curs de organizare.

   Aşadar, v-ar surprinde să aflaţi că, într-o zi, directorul Tescaru i-a aruncat în brânci pe treptele Companiei de Apă pe membrii Corpului de Control al premierului, contestându-le dreptul de a avea acces la ­do­cumente şi învocând lipsa vreunei delegări în acest sens din partea Comisiei Europene şi a Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare? Pe mine nu. Căci, după cum spuneam mai sus, aici vorbim despre interese care trec dincolo de frica de a pierde o funcţie pe care partidul ţi-a dat-o, în cadrul organizaţiei sau în adminstraţia locală.

Comentarii

Bine spus! (21 Feb, 09:12)
ionescu o.

Bine spus domnule Călin! Da, în 2020 se vor aplana aceste alegații privitoare la Compania de Apă a Buzăului, cre ne cam țin de vorbă și „vorba lungă-i sărăcia omului”, iar urbea și judeșul nostru sund două sărăcii. Atunci, în 2020, un senator va lua locul lui Toma, care se va retrage liniștit în codrii Harțagului, un deputat se va instala la Consiliul județean iar Neagu va da o masă festivă pe Valea Buzăului, apele se vor liniști și va începe și limpezirea lor..

Raspunde

Stiri Agerpres

Atac la Londra: Poliția britanică vrea informații suplimentare
Duminica, Martie 26, 2017 05:39 AM

Poliția britanică vrea să obțină mai multe informații pentru a stabili circumstanțele exacte în care Khalid Masood a decis să comită atentatul de la Londra, revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic, transmite AFP.

ZILE NAȚIONALE: Republica Populară Bangladesh
Duminica, Martie 26, 2017 05:05 AM

Republica Populară Bangladesh sărbătorește Ziua Națională la 26 martie, dată la care aniversează proclamarea independenței, în anul 1971.

Ziua internațională a luptei împotriva epilepsiei (Purple Day)
Duminica, Martie 26, 2017 04:54 AM

Ziua internațională a luptei împotriva epilepsiei, cunoscută la nivel mondial sub denumirea de Purple Day, este marcată în fiecare an pe 26 martie, vizând creșterea gradului de conștientizare la nivel mondial a bolii.

"Un binecunoscut lider terorist Al-Qaida", ucis de o lovitură americană în Afganistan (Pentagon)
Duminica, Martie 26, 2017 04:47 AM

Pentagonul a precizat sâmbătă că o lovitură a SUA în Afganistan l-a ucis în urmă cu șase zile pe un militant al grupării Al Qaida care era responsabil pentru moartea a doi membri ai serviciilor americane și acuzat pentru implicare în atacul asupra unui autobuz ce transporta echipa de cricket a statului Sri Lanka, în 2009, transmite Reuters.

DOCUMENTAR: 195 de ani de la moartea compozitorului Ludwig van Beethoven
Duminica, Martie 26, 2017 04:46 AM

Compozitorul german Ludwig van Beethoven s-a născut la Bonn, la 16 decembrie 1770.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
25 Mar, 13:09 POLITIA LOCALA
POPESCU LEONTIN a comentat pentru articolul Poliţiştii locali angajaţi ilegal, cu un pas mai aproape de concediere:
DEOARECE UNITATIILE PARTICULARE LUCREAZA CU UN TARIF FOARTE MIC PE CIND UNITATIILE DE STAT PRESTATOARE DE SERVICI LUCTREZA DUPA NORME LEGE .
25 Mar, 13:06 politia locala referitor
popescu leontin a comentat pentru articolul Poliţiştii locali angajaţi ilegal, cu un pas mai aproape de concediere:
Referitor la HAUSUL CARE EXISTA INTRE POLITIA LOCALA POLITIA NATIONALA SI DIRECTIILE PUBLICE DE PAZA ALE STATULUI SINT URMATOARELE . DATORITA UNITATIILOR DIN TARA PRIN DESFINTAREA CORPURIILOR GARDIENILOR PUBLICI SA AJUNS LA HAUS
25 Mar, 08:39 ???
Virgil a comentat pentru articolul Cum a încercat Neagu să îl execute public pe Toma, dar gloanțele l-au nimerit pe Tescaru:
Au inceput lucrarile de primavara in fata locuintei lui Neagu, la Poieni, pe banii primariei. La restul populatiei cand incepe?
Google PageRank Checker