Cele trei fete ale trupei etno au câştigat trofeul secţiunii de folclor al vârstei 15-21 de ani

Au demonstrat din nou că formula aleasă merită! Maria, Ramona şi Bianca au reprezentat Buzăul la unul dintre cele mai importante festivaluri internaţionale de muzică uşoară şi populară din ţară, ce a avut loc între 2-8 septembrie, la Mangalia, şi au adus trofeul acasă, la Nehoiu.

„Acest festival a fost un ţel al nostru pe care ni l-am propus din primăvară, ştiam de popularitatea lui, anul acesta a fost deja a IX-a ediţie şi ne-am pregătit temeinic pentru momentele pe care le-am susţinut vineri, 6 septembrie. Fetele au cântat două melodii compuse de mine şi cu linia melodică a maestrului Constantin Ungureanu, intitulate <Nu e om ca nehoianul> şi <Of, măicuţă>, reuşind să aducem la Buzău cel mai mare premiu al secţiunii de folclor pe categoria lor de vârstă. Au fost foarte bucuroase, şi eu, şi domnul Florentin Lungu, cel care le-a ajutat pe fete, mai ales financiar, să ajungă la asemenea competiţii şi acest trofeu le-a dat cu adevărat speranţa şi încrederea să meargă mai departe, pe acest drum muzical”, a detaliat instructorul casei de cultură din Nehoiu, Titi Vânătorul.

 

    

 

Un nou festival, pe 20 septembrie

 

    

 

Şi cu acest premiu cele trei soliste ce reprezintă acum mândria oraşului Nehoiu nu se vor opri aici. Vizează următorul concurs, organizat de data aceasta la Buzău, ce se intitulează „De la Buzău mai la vale” şi va fi organizat weekend-ul următor, pe 20 septembrie, de către Centrul de Cultură şi Artă Buzău. „Domnul Adrian Petre ne-a anunţat de acest concurs, este la prima ediţie, ne-am înscris cu drag şi chiar ne-am propus să smulgem ceva şi din acest festival, mai ales că sunt foarte multe trupe şi solişti din Buzău şi trebuie să ne cunoaştem concurenţa. Evenimentul va avea loc vinerea viitoare şi sperăm ca trupa Cununiţele Nehoiului să ajungă iar pe podium”, a încheiat optimist instructorul Titi Vânătorul.

{vsig}articole/2013/09/12/cununite{/vsig}

DISTRIBUIȚI
loading...