27 de ani
de presa libera
Joi, Noiembrie 23, 2017 16:52 PM

Politic

Cum se va implementa la Buzău plata diferenţiată a parcării

de Călin BOSTAN
Politic  |
11.07.2017, 00:00
1825

   Executivul din Palatul Comunal propune o nouă abordare a problemei locurilor de parcare din municipiu, respectiv tarifarea progresivă, conform unui proiect de hotărâre care a fost deja lansat în dezbatere publică şi care va fi supus aprobării Consiliului Local, în luna august.

   Conform proiectului de hotărâre respectiv, care se referă la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţio­nare a sistemului de administrare a parcărilor publice pe domeniul public al Municipiului Buzău, pe mai multe străzi vor fi amenajate locuri de parcare cu plată, care se vor adăuga celor deja existente; taxa de parcare va fi diferenţiată, în funcţie de timpul şi intervalele orare în care acestea vor fi ocupate de autoturisme.

   Plata pentru parcare ar urma să se facă printr-un sistem electronic sau în baza unor abonamente, după cum se arată în proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice: „Parcarea autovehiculelor în parcările publice cu plată este permisă numai cu plata anticipată a taxei de parcare cu tichete eliberate de automatele de taxare sau în baza abonamentelor, autorizaţiilor şi legitimaţiilor eli­berate de Structura de gestionare a parcărilor publice cu plată şi afişate la loc vizibil în interiorul autovehiculului, în aşa fel ca toate datele înscrise pe acestea să fie vizibile, sau utilizând sistemul de plată a ta­xei de parcare cu telefonul mobil”.

   Pentru limitarea timpului de staţionare în zona centrală, pe bulevardul Unirii şi în zona Drăgaica, vor fi amenajate de Primărie parcări cu tarifare progresivă, care vor fi semnalizate corespunzător. Tarifele vor fi următoarele:

• 00,00 – 07,00: gratuit;

• 07,00 – 17,00: tarifare progresivă, în funcţie de durata ocupării locului de parcare, conform următorului program tarifar:

- primele 30 minute: 2 lei;

- pentru o oră: 5 lei

- pentru două ore: 12 lei

- pentru mai mult de 2 ore: se adaugă 10 lei/oră sau fracţiune de oră suplimentară

• 17,00 – 21,00: tarifare uniformă, indiferent de durata ocupării locului de parcare: 2 lei/oră.

• 21,00 – 24,00: gratuit

Abonamente pentru instituţii/companii: 500 lei /lună.
În parcările cu tarif fix se stabilesc următoarele tarife:
• 00,00 – 07,00: gratuit
• 17,00 - 21,00: tarifare uniformă, indiferent de durata ocupării locului de parcare, conform următorului program tarifar: 2 lei/oră
• 21,00 – 24,00: gratuit
Abonamente pentru instituţii/companii (cu rezervarea locului de parcare în intervalul 07,00 – 21,00): 200 lei/lună
Abonamente pentru rezidenţi, valabile doar în intervalul 17,00 – 07,00, fără rezervarea locului de parcare pentru acest interval: 50 lei/lună

 

Comentarii

Acest articol nu are comentarii! Fii primul care comenteaza in legatura cu acest articol!

Stiri Agerpres

CCR - Belina: Sunt acte administrative individuale; pot face obiectul cercetării privind fapte ce au precedat adoptarea
Joi, Noiembrie 23, 2017 16:43 PM

Curtea Constituțională a României a constatat că Hotărârile Guvernului din dosarul Belina sunt acte administrative individuale, care pot face obiectul cercetării în legătură cu stabilirea existenței unor fapte penale care au precedat sau însoțit adoptarea/emiterea lor.

Țiriac critică proiectul "România în mișcare" și spune că Guvernul ar trebui să aloce sume mai mari sportului
Joi, Noiembrie 23, 2017 16:37 PM

Fostul tenisman Ion Țiriac, în prezent om de afaceri, a criticat, joi, proiectul "România în mișcare", anunțat de ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, în cadrul Conferinței Naționale "Trecut, prezent și viitor în sportul românesc", precizând că suma alocată, 9 milioane de lei, este insuficientă și ar trebui mărită de Guvern.

Muzeul Național Cotroceni deschis publicului de Ziua Națională a României
Joi, Noiembrie 23, 2017 16:37 PM

Muzeul Național Cotroceni sărbătorește pe 1 decembrie Ziua Națională a României printr-o incursiune fascinantă în istoria locului unde Regele Ferdinand a semnat "Proclamația către țară" (15 august 1916), prin care se afirma idealul național - unirea Transilvaniei și Bucovinei cu România, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES.

Actrița Stela Popescu a murit (fișă biografică)
Joi, Noiembrie 23, 2017 16:35 PM

Actrița Stela Popescu a murit, la 23 noiembrie 2017, la vârsta de 81 de ani. Artista a fost găsită decedată la domiciliul său.

Hunedoara: Un nou telescaun a intrat în probe în stațiunea Straja
Joi, Noiembrie 23, 2017 16:28 PM

Un nou telescaun a intrat joi în probe în stațiunea Straja, din Valea Jiului, instalația de transport pe cablu urmând să asigure legătura între cabana veche și Vârful Mutu (1.737 m), ceea ce va permite schiorilor să poată folosi trei dintre cele mai bune pârtii din zonă: Lupului, Canal și Mutu.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
23 Nov, 11:46 si-a vazut sacii-ncaruta
Muzgoci fripturistul a comentat pentru articolul Social-democratul Doru Muzgoci părăsește Consiliul Județean:
Se vorbeste despre o euglena care s-a tarat toata viata sa-i fie cald lui si numai lui.A plecat sa distruga si Patarlagele precum a facut cu Nehoiu.Apropo;a inceput sa functioneze central din Nehoiu?
23 Nov, 11:28 De ce?
sorin a comentat pentru articolul Social-democratul Doru Muzgoci părăsește Consiliul Județean:
StimATA REDACTIE A ZIARULUI de ce nu mai postati comentariile la articolul de mai sus? A telefonat MUZGOCI sau dl.Ciolacu sa nu mai postati.Chiar daca nu mai postati,lumea stie cine este domnul Muzgoci.Dl Muzgoci=superficial,impostor .
23 Nov, 10:24 IMPOSTOR
NEHOIANUL a comentat pentru articolul Social-democratul Doru Muzgoci părăsește Consiliul Județean:
Da paraseste functia de consilier judetean,deoarece vrea sa ajunga dir.la ITM-BUZAU.Sa angajat la primarie la PATARLAGELE sa poata primi calitatea de functionar public.Referitor la spagile care le lua la PDL NEHOIU este perfect adevarat.
Google PageRank Checker