• Parcursul lui Ovidiu Ionescu la Europenele de tenis de masă, trăit la intensitate maximă!

Titlul de vicecampion european cucerit de buzoianul Ovidiu Ionescu la Alicante continuă să producă reacţii şi emoţii în spaţiul public. Cel ce a adus României singura medalie la Europenele de tenis de masă din Spania a intrat în atenţia presei naţionale şi internaţionale, care i-au dedicat buzoianului spaţii generoase. Şi pentru ­Fe­deraţia Română de Tenis de Masă condusă de Cristinel Romanescu performanţa lui Ovidiu Ionescu a reprezentat o imensă satisfacţie, preşedintele FRTM recunoscând chiar că nu s-a aşteptat la un astfel de rezultat din partea sportivului cu dublă legitimare, TSV Mullhausen (Germania) – SCM Gloria Buzău. În sala de la Alicante, emoţiile au fost şi mai puternice, iar Beatrice Romanescu, PR Manager FRTM, a descris, pentru site-ul Federaţiei cum a trăit parcursul lui Ovidiu, care a eliminat în drumul spre finală mari nume ale tenisului de masă european şi mondial. „Pentru Ovidiu Ionescu, parcursul la Alicante a început cu o tragere la sorţi dură. Rând pe rând, au cedat în faţa lui Ovidiu, Lebesson (FRA), campionul european en titre, Groth (DEN) şi Samsonov (BLR), moment în care am izbucnit în urale şi lacrimi de bucurie. Serios şi devotat, Ovidiu nu numai că s-a dezlănţuit într-o demonstraţie de forţă rar întâlnită, dar a salvat onoarea echipei României, devenind primul nostru semifinalist la Alicante. În echipa perfectă cu antrenorul său, Andrei ­Fi­limon, ne-au făcut să scan­dăm Olé după fiecare victorie.

Da, am fost în al nouălea cer. România ajunsese în semifinala la simplu masculin! Proba care până acum ne ţinuse de fiecare dată departe de masa centrală şi ne aruncase sus în tribune, ca simpli spectatori, ne-a transformat de data asta în protagonişti. Wow, Ovidiu în faţa suedezului Karlsson în semifinală, ce provocare! Imediat au început să curgă statisticile: de câte ori au jucat, cine a învins. Amândoi tineri şi hotărâţi să câştige. Miza era prea mare ca jocul lor să nu se transforme într-un spectacol. Şi Ovidiu nu ne-a lăsat să rămânem doar aici. Şi-a ascultat antrenorul. Tactic, a jucat perfect. Ne-a uimit cu arsenalul său tehnic şi fizic şi caracterul cu adevărat de campion. Fantastic! Ovidiu Ionescu în finala Campionatelor Europene de Seniori! Cine e Ovidiu?, a început să întrebe presa din România. În nici 24 de ore, lumea a aflat totul despre Ovidiu şi numele lui ajunsese pe buzele tuturor. Finala cu Timo Boll a fost o poveste frumoasă care s-a scris în setul al doilea, când Ovidiu avea 1-0 la seturi. A fost la un pas de a-l câştiga pe al doilea. Acolo, însă, Timo s-a scuturat şi ce a urmat a fost o demonstraţie de tenis de masă la cel mai înalt nivel. ARGINT pentru Ovidiu Ionescu!!! Bucuria ne-a reunit strâns încă o dată: GO TEAM ROMANIA!”, a scris Beatrice Romanescu.

DISTRIBUIȚI
loading...