Un deputat social-democrat de Maramureş, Călin Matei, le-a transmis elevilor, printr-un mesaj postat pe Facebook în prima zi a noului an şcolar, că nici lui nu i-a fost dragă şcoala, dar că nu a avut ce face şi i-a îndeamnat: ,,Pune-ţi mâna pe carte!”: ,,Nici mie nu mi-a fost draga şcoala, ca la majoritatea dintre voi. Da nu am avut ce face, tot ca majoritatea dintre voi! Pana la următoarea vacanţa, pune-ţi mâna pe carte, fiţi cuminţi şi nu fumaţi in budă! Succes!”. Ulterior, el şi-a editat mesajul şi a scris corect ,,Puneţi mâna pe carte”. Călin Matei este deputat PSD din 2012, aflându-se la cel de al doilea mandat. În această legislatură, el a avut patru luări de cuvânt, trei declaraţii politice, patru interpelări şi 13 propuneri legislative, din care una a fost promulgată lege, potrivit site-ului Camerei Deputaţilor.

   Călin Matei este parlamentar de Maramureş, la fel ca ministrul Educaţiei, Liviu Marian Pop, cunoscut pentru greşelile gramaticale frecvente. În 2016, Liviu Pop anunţa pe Facebook că s-a ­ope­rat la ,,genunche”, dar nici, ieri în prima zi de şcoală, nu s-a lăsat mai prejos. Discursul acestuia a conţinut greşeli gramaticale, potrivit Antena 3. Camerele de filmat au surprins textul prezentat de Liviu Pop, iar pe foi se vede clar cum sintagma „copiii dumneavoastră” conţine doi „i” în loc de trei. Luat la întrebări, ministrul a susţinut că este vorba despre o greşeală făcută de unul dintre consilierii săi. „E o greşeală pe care mi-o asum. Forma discursului meu este pusă pe blog. Un funcţionar din minister a greşit la transcriere, corectând anumite lucruri. E o greşeală pe care mi-o asum în numele funcţionarului din minister”, a declarat ministrul Educaţiei. Întrebat, într-o intervenţie telefonică la televiziunea citată, ce reprezinta al treilea ,,i” din ,,copiii”, dacă este un articol hotarât sau articol nehotarât, Liviu Pop a răspuns, după o foarte lungă pauză: ,,Vă las pe dumneavoastră să răspundeţi la această întrebare”.

   Am fost curioşi să aflăm cum au marcat parlamentarii de Buzău, pe cel mai la îndemână mijloc de comunicare, reţeaua de socializare Facebook, prima zi de şcoală. Surpriză, însă: doar doi aleşi buzoieni au avut, până luni, la ora 17,00, postări având ca temă începerea anului şcolar.

   Deputatul PSD Sebastian Radu: ,,Un nou an şcolar, o nouă etapă a vieţii plină de provocări atât pentru elevi, cât şi pentru părinţi.  Vă doresc tuturor să aveţi putere de muncă, mintea şi sufletul deschise pentru a învăţa lucruri noi şi discernământul necesar pentru a conştientiza faptul că însuşirea unei educaţii este cel mai mare bine pe care vi-l puteţi face singuri, că acesta este elementul esenţial pentru a vă dezvolta ca persoană şi a avea şansa unui viitor aşa cum vi-l doriţi. Succes!”.

   Deputatul PMP Adrian Mocanu: ,,Succes în noul an şcolar tuturor copiilor care încep astăzi un nou drum. Fiecare început de drum este unul greu, dar şi frumos, de aceea urez tuturor copiilor succes în noul an şcolar ce a început astăzi! Părinţilor le doresc să fie alături de copii lor şi să se îngrijească de educaţia acestora cât mai mult cu putinţă. În loc să desfiinţăm şcolile, cum vor unii, să ne dăm silinţa să le modernizăm şi să le dotăm cu tot ce trebuie pentru un act educaţional conform cu vremurile în care trăim. Să facem ca sistemul nostru de educaţie – unul de renume mondial, să fie cât mai competitiv, modern şi pentru ca să dăruiască ţării şi lumii întregi oameni bine pregătiţi şi cetăţeni model. Avem nevoie de copii ­edu­caţi şi de părinţi responsabili şi cred că numai aşa vom avea un viitor mai bun pentru români. Succes tuturor!”.

   Se vede că şi deputatul Adrian Mocanu a căzut în greşeala mi­nisterială a lui Liviu ,,Genunche” Pop. Chestiune care ne face să parafrazăm celebrul banc legat de ,,funicular” şi ,,furnicular”. Întrebare: cum se spune corect, ,,copiii dumneavoastră/lor” sau ,,copii dumneavoastră/lor”? Răspuns: la ce?

DISTRIBUIȚI