27 de ani
de presa libera
Sambata, Septembrie 23, 2017 05:03 AM
opinia-balcescu

Politic

Cum s-a molipsit un parlamentar buzoian de gramatica ,,ministrului Genunche“

de Călin BOSTAN
Politic  |
12.09.2017, 00:00
625

   Un deputat social-democrat de Maramureş, Călin Matei, le-a transmis elevilor, printr-un mesaj postat pe Facebook în prima zi a noului an şcolar, că nici lui nu i-a fost dragă şcoala, dar că nu a avut ce face şi i-a îndeamnat: ,,Pune-ţi mâna pe carte!”: ,,Nici mie nu mi-a fost draga şcoala, ca la majoritatea dintre voi. Da nu am avut ce face, tot ca majoritatea dintre voi! Pana la următoarea vacanţa, pune-ţi mâna pe carte, fiţi cuminţi şi nu fumaţi in budă! Succes!”. Ulterior, el şi-a editat mesajul şi a scris corect ,,Puneţi mâna pe carte”. Călin Matei este deputat PSD din 2012, aflându-se la cel de al doilea mandat. În această legislatură, el a avut patru luări de cuvânt, trei declaraţii politice, patru interpelări şi 13 propuneri legislative, din care una a fost promulgată lege, potrivit site-ului Camerei Deputaţilor.

   Călin Matei este parlamentar de Maramureş, la fel ca ministrul Educaţiei, Liviu Marian Pop, cunoscut pentru greşelile gramaticale frecvente. În 2016, Liviu Pop anunţa pe Facebook că s-a ­ope­rat la ,,genunche”, dar nici, ieri în prima zi de şcoală, nu s-a lăsat mai prejos. Discursul acestuia a conţinut greşeli gramaticale, potrivit Antena 3. Camerele de filmat au surprins textul prezentat de Liviu Pop, iar pe foi se vede clar cum sintagma „copiii dumneavoastră” conţine doi „i” în loc de trei. Luat la întrebări, ministrul a susţinut că este vorba despre o greşeală făcută de unul dintre consilierii săi. „E o greşeală pe care mi-o asum. Forma discursului meu este pusă pe blog. Un funcţionar din minister a greşit la transcriere, corectând anumite lucruri. E o greşeală pe care mi-o asum în numele funcţionarului din minister”, a declarat ministrul Educaţiei. Întrebat, într-o intervenţie telefonică la televiziunea citată, ce reprezinta al treilea ,,i” din ,,copiii”, dacă este un articol hotarât sau articol nehotarât, Liviu Pop a răspuns, după o foarte lungă pauză: ,,Vă las pe dumneavoastră să răspundeţi la această întrebare”.

   Am fost curioşi să aflăm cum au marcat parlamentarii de Buzău, pe cel mai la îndemână mijloc de comunicare, reţeaua de socializare Facebook, prima zi de şcoală. Surpriză, însă: doar doi aleşi buzoieni au avut, până luni, la ora 17,00, postări având ca temă începerea anului şcolar.

   Deputatul PSD Sebastian Radu: ,,Un nou an şcolar, o nouă etapă a vieţii plină de provocări atât pentru elevi, cât şi pentru părinţi.  Vă doresc tuturor să aveţi putere de muncă, mintea şi sufletul deschise pentru a învăţa lucruri noi şi discernământul necesar pentru a conştientiza faptul că însuşirea unei educaţii este cel mai mare bine pe care vi-l puteţi face singuri, că acesta este elementul esenţial pentru a vă dezvolta ca persoană şi a avea şansa unui viitor aşa cum vi-l doriţi. Succes!”.

   Deputatul PMP Adrian Mocanu: ,,Succes în noul an şcolar tuturor copiilor care încep astăzi un nou drum. Fiecare început de drum este unul greu, dar şi frumos, de aceea urez tuturor copiilor succes în noul an şcolar ce a început astăzi! Părinţilor le doresc să fie alături de copii lor şi să se îngrijească de educaţia acestora cât mai mult cu putinţă. În loc să desfiinţăm şcolile, cum vor unii, să ne dăm silinţa să le modernizăm şi să le dotăm cu tot ce trebuie pentru un act educaţional conform cu vremurile în care trăim. Să facem ca sistemul nostru de educaţie – unul de renume mondial, să fie cât mai competitiv, modern şi pentru ca să dăruiască ţării şi lumii întregi oameni bine pregătiţi şi cetăţeni model. Avem nevoie de copii ­edu­caţi şi de părinţi responsabili şi cred că numai aşa vom avea un viitor mai bun pentru români. Succes tuturor!”.

   Se vede că şi deputatul Adrian Mocanu a căzut în greşeala mi­nisterială a lui Liviu ,,Genunche” Pop. Chestiune care ne face să parafrazăm celebrul banc legat de ,,funicular” şi ,,furnicular”. Întrebare: cum se spune corect, ,,copiii dumneavoastră/lor” sau ,,copii dumneavoastră/lor”? Răspuns: la ce?

Comentarii

? (12 Sep, 07:21)
!

Terminati cu agramatul asta ! Nu vedeti ca face de ras invatamantul?Sa se duca din nou la sindicat, sa urle pe maisan. Asta stie el sa faca cel mai bine. Rusineeee!

Raspunde
Gramatica Magna (12 Sep, 11:34)
Victor Petrini

Adi Mocanu, răsfățatul onestului și cultului electorat buzoian, deputatul de „Smeieni”, și-a scris singur urările către părinți și „copii lor”, deci lui putem să-i explicăm, personal, cum e cu cei 2-3 „i”. Ministrului Pop i-au scris textul consilierii săi, cei aleși după criteriile de selecție a resurselor umane specifice pesedeului, deci furnizăm meditația să le fie de folos in copore. Substantivul „co-pil” are un „i” din forma de singular. Ca să exprime pluralul mai are nevoie de un „i”, numit desinență de plural, „co-pii”. Dacă emitentul vrea să comunice ideea că acei „copii” îi sunt cunoscuți, ex. „copiii vecinului”, mai adaugă un „i”, al 3-lea, care este articol hotărât. În concluzie, pluralul articulat al unor substantive care au un „i” în ultima silabă a formei de singular se scriu și se pronunță cu trei „i”: vi-zi-tiu - vizitiii, geamgiu-geamgiii, zarzavagiu-zarzavagiii, zurbagiu-zurbagiii, ageamiu-ageamiii, etc.

Raspunde
Măgărăscu (12 Sep, 11:37)
Trăznea

Mocanu nu se poate molipsi de la nimeni, fiind el însuși un focar de infecție analafabetă pentru cei din jur.

Raspunde

Stiri Agerpres

G4 cere ONU reformarea urgentă a Consiliului de Securitate
Sambata, Septembrie 23, 2017 03:56 AM

Mai multe țări cer Organizației Națiunilor Unite să își reformeze Consiliul de Securitate. Subiectul, care revine periodic în dezbatere, a fost redeschis de așa-numitul grup G4 cu ocazia celei de-a 72-a Adunări Generale a ONU, relatează AFP.

DOCUMENTAR: Zodia BALANȚEI (23 septembrie -22 octombrie)
Sambata, Septembrie 23, 2017 03:39 AM

Se spune că cei născuți în zodia Balanței ori au o familie numeroasă, ori sunt niște singuratici. La data de 23 septembrie, din punct de vedere astrologic, se face trecerea în această zodie, a 7-a pe cercul zodiacal clasic european, care cuprinde 12 zodii. Se încheie pe 22 octombrie.

ZILE NAȚIONALE: Regatul Arabiei Saudite
Sambata, Septembrie 23, 2017 03:36 AM

Regatul Arabiei Saudite, cel mai mare stat din Orientul Mijlociu, cu o suprafață de peste 2,1 milioane km pătrați, sărbătorește, la 23 septembrie, ziua națională - aniversarea constituirii Regatului Arabiei Saudite, în 1932, conform mae.ro.

CITATUL ZILEI
Sambata, Septembrie 23, 2017 03:31 AM

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 septembrie
Sambata, Septembrie 23, 2017 03:17 AM

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
22 Sep, 23:27 Foarte interesant
Spectaculos! a comentat pentru articolul Buzoianca Anca Neculăiasa a devenit din model, stewardesă!:
Articole platite. Cine Doamne iarta-ma mai e si duduia asta si ce a facut pentru comunitate? Sa fim seriosi!
22 Sep, 19:59 Mizerabil om !
secuiu a comentat pentru articolul Mocanu: ,,Social-democraţii manipulează chiar şi vremea“:
Asta l-a prostit pe Basescu, o data atunci cand a fost pus sa distruga org .jud. PMP, si acum cand incearca disperat sa treaca la PNL sau PSD.Atat de mizerabil este incat nici ciumatii rosii nu-l mai primesc in randul lor.
22 Sep, 15:26 adevarul
max bengosu' a comentat pentru articolul Mocanu: ,,Social-democraţii manipulează chiar şi vremea“:
din textul lui mocanu nu-ti sare-n ochi mai pixelule,n-am spus ca portocalii sau liberalii au fost mai breji,da' judetul ala doar de ciuma aia rosie a fost condus(boscodeala,vasile)
Google PageRank Checker