S-a încheiat concursul pentru ocuparea a 13 posturi la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Săpoca, desfășurat sub semnul suspiciunii, după ce o parte din presa locală – mai precis OPINIA și Campus TV – a semnalat existența unei liste cu nume predestinate a ocupa posturile puse la bătaie. Suspiciuni întărite și de retragerea din calitatea de observator a reprezentantului sindicatului, sub pretextul refuzului de a gira o competiție ale cărei rezultate se cunosc încă dinainte de a începe.

Lista în cauză conținea 12 nume, dintre care opt ale unor candidați care ar fi trebuit să ocupe tot atâtea posturi de muncitor necalificat supraveghere bolnavi psihic periculoși dintr-un total de nouă scoase la concurs, unul pentru postul de spălătoreasă, două pentru pozițiile de auditor, respectiv de economist la biroul de achiziții, și unul pentru cel de asistent medical dietetică și nutriție.

Surpriză, însă, după afișarea rezultatelor probei scrise: doar unul dintre cei opt pretendenți la postul de muncitor necalificat supra­veghere bolnavi psihic ­pe­riculoși de pe lista cu pricina s-au regăsit printre cei care au obținut punctajul minim care le-a permis să susțină și interviul. La postul de spălătoreasă, persoana de pe listă era printre cei doi admiși la interviu, iar pentru celelalte posturi au rămas în cursă doar cei aflați pe listă. Ca să fim cât mai ­ri­guroși, trebuie să spunem că pentru postul de auditor și pentru cel de economist nu au concurat decât persoanele aflate pe listă.

Într-un final, după susținerea interviului, posturile au revenit celor agreați, cu excepția muncitorilor necalificați ­suprave­ghere bolnavi psihic periculoși, unde doar o singură persoană de pe lista cu pricina a fost declarată admisă. Mai trebuie spus că, la această din urmă categorie, au fost înregi­strate trei contestații – nu ale unor concurenți agreați -, care nu le-au adus însă punctajele necesare celor în cauză.

Reamintim că, în urmă cu două săptămâni, managerul interimar al Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Săpoca, directorul directorul financiar al unității, economistrul Lurențiu Nicolae Vlad, s-a prezentat la Ministerul Sănătății pentru a-și prezenta demisia.

Sursele noastre din instituție spun că unul dintre motivele care l-au determinat să facă acest gest este acela că, odată cu preluarea postului, pe biroul de manager i-ar fi fost lăsată și o listă cu nume aparținând celor care ar fi trebuit să obțină posturile scoase la concursul care va fi organizat pentru ocuparea unor posturi din spital, care a avut proba scrisă joi, 5 septembrie, iar interviul luni, 9 septembrie.

DISTRIBUIȚI
loading...