Se tot aud voci din teritoriu care cer capul liderului liberal Ludovic Orban. Se fac scenarii privind înlocuirea acestuia. I se aduc acuzaţii, dintre care cele mai interesante par cele legate de refuzul acestuia de a le da mână liberă parlamentarilor PNL să voteze pentru adoptarea Codului administrativ, dar şi cea legată de neinspiraţia în negocierile cu UDMR pentru sprijinul la moţiunea de cenzură.

Poate că liderii din teritoriu care îl contestă pe Orban au dreptate. Poate că nu. Dar, cu siguranţă, nu au atins un aspect esenţial, care, ce-i drept, interesează mai mult votanţii Partidului Naţional Liberal. Să ne amintim că, imediat după ce a fost ales, Ludovic Orban a cerut ferm liderilor liberali din teritoriu să fie critici cu puterea locală social-democrată. Să nu existe conferinţă de presă fără critici consistente la adresa acesteia. Până acum, sarcina trasată de preşedintele PNL nu prea a fost băgată în seamă de subalternii săi din judeţe. Adică cine a fost ferm în a critica politica din judeţ a PSD, a făcut-o în continuare. Cine nu, nu. Iar structura centrală de conducere a Partidului Naţional Liberal a lăsat lucrurile să curgă în acelaşi mod precum până atunci.

Dar, din punctul meu de vedere, cea mai gravă greşeală a lui Orban este tot legată de moţiunea de cenzură. Şi nu este vorba despre negocierile cu Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, ci de faptul că liderul naţional liberal nu a avut flerul politic de a o retrage în momentul celei de-a doua condamnări a lui Liviu Dragnea. Astfel, îndrăznesc să cred că Orban i-a salvat pielea liderului Partidului Social Democrat.

Să mă explic. Menţinând moţiunea de cenzură – fără a o amâna pentru la toamnă, de exemplu -, liberalii nu au permis oponenţilor lui Dragnea din interiorul PSD să se regrupeze şi să declanşeze o dezbatere internă privind oportunitatea păstrării acestuia în fruntea partidului şi a Camerei Deputaţilor. Și aceasta pentru că, între timp, a apărut un duşman mai mare, Ludovic Orban, care, peste toate, s-a mai şi autopropus premier. Aşa că, dintre două rele, l-au preferat pe cel mai mic pentru ei, pe Dragnea, căruia i-au dat ocazia ca, încercând să-şi scape pielea de problemele penale, ar putea-o scăpa şi pe a multora dintre social-democraţi. Înţeleg chiar că ar fi fost şi solicitări din partea unor lideri PSD către Orban pentru a amâna moţiunea de cenzură, fără rezultat însă.

Bineînţeles că, într-un alt sistem de gândire, pierderea guvernării de către social-democraţi le-ar fi dat ocazia acestora să i-o pună în cârcă lui Dragnea, ca părinte al catastrofalului guvern Dăncilă, şi să scape de el.

 

DISTRIBUIȚI
loading...

2 COMENTARII

  1. Realitatea este că nu mă așteptam ca etniile reprezentate în parlament să nu dea cele două voturi care ar mai fi fost necesare pentru trecerea moțiunii. Lipsa de cuvânt a acestora a modificat scorul. Nu avea dreptate Eminescu?:„spuma asta – nveninată, astă plebe ăst gunoi…”Până când etniile au drepturi mai mari decât autohtonii??Pentru ei se practică „discriminarea pozitivă!” Ia mai terminați odată cu invectivile astea dezonorante…!!!

  2. Dar daca moțiunea trecea, ce ar fi urmat este greu de imaginat. Astăzi am fi asistat la cel mai mare balamuc național.
    Daca privim la Germania, care nu este nici pe departe Romania, din punct de vedere politic, lor le-au trebuit luni bune sa-si facă un guvern, unde sa fim serioși, democrația sau interesul național au alte cote de apreciere. Fragmentarea dreptei, principalul obiectiv al psdistilor, este de fapt cheia rezistentei stângii noastre „de succes”, in rest aceeași incompetenta, aceleași găinării si manevre tipic dâmbovițene.
    Ardelenii care au simțit mai bine valoarea democrației si determinarea mai precisa a interesului național nu înghit deloc gălușca Dragnea, vinovatul tuturor relelor. Cea mai radicala aripa a dreptei, divizata si aici, provine tot din Ardeal. Odată cu apariția facțiunii Ponta, stânga abia acum începe sa ofteze; Ponta a simțit momentul critic si încearcă sa rupă halca cea mai mare, nu ca „diplomatul” Geoană, un fiasco in politica noastră.
    Urmează lunga vara fierbinte!

Comments are closed.