Înființată în anul 2014 special pentru a gestiona activitatea stației-pilot pentru procesarea deșeurilor din construcții și demolări – obiectiv de investiții realizat cu fonduri europene – situată pe raza comunei Vernești, SC Domenii Prest Serv SRL a Consiliului Județean Buzău a devenit  un fel de Urbis al municipiului Buzău. Pe parcursul anului trecut, întreaga activitate a societății a fost direcționată pe asigurarea serviciilor publice de întreținere, administrare și exploatare a drumurilor județene. Astfel de servicii i-au adus venituri de peste 20 de ­mi­liarde lei vechi, doar datorită comenzilor administrației județului.

Dacă până în 2016 societatea a funcționat doar pe pierdere, în 2017 lucrurile s-au mai îndreptat, iar în 2018, aproape toți banii încasați de pe urma serviciilor prestate, în special la solicitarea acționarului majoritar, s-au cheltuit pe salarii. Potrivit bilanțului pe 2018 ce urmează să fie supus votului în ședința de miercuri a Consiliul Județean, 2.063.782 lei s-au cheltuit pe salarii, iar 46.177 lei pe contribuțiile la asigurările sociale, în condițiile în care veniturile din serviciile prestate au fost de 2.549.862 lei. La final de an financiar s-a tras linie iar profitul a fost de 4.295 lei.

Mult timp de la înființare, Domenii Prest Serv a funcționat mai mult pe pierdere și nu și-a dovedit utilitatea.

Înființată în anul 2014 a funcționat până în 2016 doar pe pierdere. În 2017 însă, societatea a scos, inexplicabil, un profit de 153.949,6 lei, reușindu-se astfel, potrivit raportului de gestiune al administratorului unic și situațiilor financiare la 31 decembrie, să se acopere pierderile din anul anterior, de 101.403 lei.

Potrivit documentelor de care Consiliul Județean a luat act în ședința din septembrie 2018, veniturile realizate de societate în anul trecut au fost de 2,1 milioane lei, mai mici decât ce se prognozase, din cauză că Stația-Pilot pentru valorificarea deșeurilor din construcții și demolări nu a colectat și procesat cantitatea estimată. Uluitor însă, deși în acest scop a fost înființată societatea în urmă cu patru ani, stația nu a produs decât 5.824,80 lei, venituri provenite din vânzarea materialelor rezultate prin procesul de eliminare a DCD, respectiv material inert și materiale feroase.

Potrivit conducerii societății, conform dării de seamă în fața asociatului unic, Consiliul Județean Buzău, veniturile astfel obținute au asigurat parțial plata salariilor, celelalte cheltuieli fiind asigurate din alte surse financiare ale societății. De altfel, potrivit aceluiași raport prezentat consilierilor județeni, pe toată durata de funcționare a serviciului CD din Stația Pilot Vernești, „costurile salariale au fost diminuate prin acoperirea funcționalității complete a structurii organigramei cu personalul existent, respectiv activitatea de pază fiind asigurată de personalul direct productiv și prin sistemul de monitorizare video. De asemenea, reducerea costurilor cu exploatarea Stației Pilot din Vernești s-a realizat și prin asigurarea deplasărilor personalului angajat, în scopul promovării serviciului public și a funcționării optime a acestuia, cu singurul autovehicul aflat în proprietatea societății“.

Cu toate acestea, cheltuielile societății s-au cifrat la 1.942.000 lei, din care 1.172.000 lei au fost cheltuieli cu salariile și bonusurile.

Din cauza activității neperformante, Domenii Prest Serv a fost subiect de scandal de nenumărate ori în  ședințele de Consiliu județean. De exemplu, în  2016, firma a făcut obiectul unui audit financiar, după ce o parte dintre consilierii județeni au pus la îndoială funcționalitatea sa. A fost momentul  când fostul subprefect Vasile Alecu a ales să își desfășoare activitatea ca inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, dându-și demisia din funcția de administrator unic la Domenii Prest Serv. În locul său a fost numit interimar chiar șeful Stației deșeuri de la Vernești, Bogdan Gabriel Ene, pe o perioadă de doi ani, până la 23 aprilie 2018, mandatul său fiind prelungit până la numirea unui Consiliu de Administrație, iar apoi până la desemnarea unui director pentru societate, el fiind singurul candidat pentru această funcție.

DISTRIBUIȚI
loading...