Mai bine de un miliard de lei vechi pe an este prejudiciul creat de două bucureştence prin plimbarea unor documente contabile între firmele pe care le deţineau şi la Buzău astfel încât să se piardă urma banilor încasaţi de firme.

Poliţiştii de investigarea criminalităţii economice Buzău, sub coordonarea procurorului de caz, au dispus continuarea urmăririi penale faţă de cele două persoane, în calitate de reprezentante ale unei societăţi comerciale având ca principal obiect de activitate fabricarea articolelor de îmbrăcă­minte.

Cele două bucureştence, cu vârsta de 45 şi 50 de ani, sunt bănuite că, în perioada 2009 –2015, ar fi înregistrat în evidenţele contabile documente care nu reflectă operaţiuni reale, privind prestarea unor servicii de consultanţă şi ­pu­blicitate.

De asemenea, acestea ar fi achiziţionat bunuri de mobilier şi obiecte de uz casnic în valoare de peste 60.000 de lei, pe care le-ar fi utilizat ulterior în interes personal.

Prejudiciul creat astfel se ridică la o sumă mai mare de 600 000 lei, reprezentând sustragerea de la plata impozitului pe profit şi altor obligaţii fiscale de plată către bugetul de stat.

Cercetările continuă în ve­derea documentării întregii activităţi infracţionale şi pentru recuperarea prejudiciului.

DISTRIBUIȚI