În urmă cu exact un an, procurorii militari au finalizat cercetările în dosarul Mineriadei, după 27 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, şi i-au trimis în judecată, printre alţii, pentru infracţiuni contra umanităţii, pe fostul preşe­dinte Ion Iliescu, pe ex-premierul Petre Roman, pe fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu – proaspăt ales, la 20 mai 1990, senator FSN de Buzău – şi pe fostul şef al Serviciului Român de Informaţii Virgil Măgureanu.

,,În zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care mi­litau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma ­pu­terea politică la acel moment. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării”, se arată în probatoriul administrat de procurori.

Anchetatorii susţin că atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990 şi a avut drept consecinţe moartea prin împuşcare a patru persoane, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a 1.388 de persoane şi privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a 1.250 de persoane.

Represiunea autorităţilor, potrivit Parchetului General, a continuat şi pe 14 şi 15 iunie 1990, printr-un ,,atac sistematic desfăşurat împreună cu mine­rii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii”. Astfel, minerii aduşi în Bucureşti au devastat sediile partidelor politice nou înfiinţate sau reînfiinţate după Revoluţia din decembrie 1989 şi care se aflau în opoziţie. De asemenea, i-au agresat pe locuitorii Bucureştiului şi pe alţi oameni care aveau legătură cu manifestaţiile din Piaţa Universităţii.

Vă prezentăm, în cele ce urmează, câteva dintre contribuţiile buzoienilor la actele de barbarie ordonate de conducerea de atunci a statului, fapte pentru care, bineînţeles, nimeni nu a dat socoteală până în prezent.

Paraşutiştii buzoieni, la ,,curăţarea“ Pieţei Universităţii şi foc cu muniţie de război

Conform documentelor oficale, în zona magazinului ,,Romarta copiilor”, după miezul nopţii de 13 spre 14 iunie 1990, după depresurarea clădirii sediului Ministerului de Interne, pe la ora 1,00 noaptea, detaşamentul de paraşutişti de la UM 01847 Buzău condus de colonelul Constantin Vasile, a deschis focul în această zonă, fapt ce a avut drept consecinţă uciderea prin împuşcare a două persoane şi rănirea mai multor cetăţeni. Este de menţionat că în sera zilei de 13 iunie 1990, în jurul orelor 22,00, preşedintele Ion Iliescu a comunicat că în acea noapte elemente turbulente vor încerca să pătrundă şi în alte obiective, fiind înarmate cu arme şi muniţie şi este necesar ca militarii să aibă baioneta pusă la armă şi să se apere împotriva celor care atacă. Aceată comunicare a fost transmisă în întregime la ora 22,30 generalului Opruţă, comandantul Aviaţiei Militare. Acesta din urmă a raportat, în jurul orelor 23,30, că la aeroportul Otopeni au sosit 200 de militari paraşutişti de la Buzău care, conform ordinului primit, s-au deplasat în zona Ministerului de Interne. Aşa cum am arătat mai sus, în zona Poliţiei Capitalei şi a Ministerului de Interne, a acţionat şi un detaşament din cadrul Regimentului 60 Paraşutişti (UM 01847 Buzău) condus de locotenent-colonel Constantin Vasile care, în confruntarea cu grupul de manifestanţi, a executat foc de avertisment consumând 1.466 cartuşe calibrul 7,62 mm, cantitatea exactă de muniţie consumată fiind stabilită pe baza documentelor gestiunii muniţiei din perioada respectivă.

De altfel, în seara de 12 iunie 1990, în jurul orelor 22,00, din ordinul preşedintelui Ion Iliescu şi al primului-ministru Petre Roman, generalul Mihai Chiţac, ministrul de Interne, a convocat la sediul Poliţiei ­Ca­pitalei o întâlnire la care au luat parte, printre alţii, generalul Mihai Chiţac, ministru de Interne, Virgil Măgureanu, directorul Serviciului Român de Informaţii, generalul Corneliu Diamandescu, şeful Poliţiei Române, Mugurel Florescu, adjunctul procurorului general, colonelul Bunoaica, comandantul trupelor de pază şi ordine, generalii Andriţa şi Penciuc, adjuncţi ai ministrului de Interne, colonelul Dobrinoiu, comandantul Şcolii de ofiţeri de Poliţie de la Băneasa, generalul Romulus Paul, comandantul garnizoanei Bucureşti, precum şi comandantul Pompierilor. Scopul acestei întâlniri a fost prezentarea unui plan de acţiune împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii. Cu această ocazie, generalului Romulus Paul i s-a propus să aducă un efectiv de militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, res­pectiv Poliţia Militară, ca să blocheze Bulevardul Republicii în zona Pieţii Universităţii. Cu aceeaşi ocazie s-a hotărât ca poliţia militară să blocheze şi gurile de acces la staţiile de metrou din Piaţa Universităţii. În aceeaşi seară, generalul Victor Atanasie Stăculescu, proaspăt sosit din străinătate, s-a întîlnit în piaţa din faţa Casei Centrale a Armatei cu: Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru, amiralul Cico Dumitrescu şi colonelul Gheorghe Truţulescu, de la batalionul 404 Cercetare Buzău. Aceştia au făcut un tur al Pieţii Universităţii şi au stabilit în mod concret cum să acţioneze dispozitivele militare împotriva manifestanţilor, după un plan militar.

Trenuri pentru buzoienii chemaţi să-l apere pe Iliescu

La data de 13 iunie 1990, au fost folosite pentru transportul minerilor şi altor cetăţeni convocaţi de liderii FSN la Bucureşti, mai multe trenuri, dintre care unul cu plecare din Gara Buzău: trenul accelerat 628/2 compus din şase vagoane, cu plecare din Buzău, care a transportat la Bucureşti câteva zeci de persoane mobilizate de reprezentanţi ai FSN Buzău.

Unele organizaţii ale Frontului Salvării Naţionale au procedat şi ele, de îndată, la apeluri locale solicitând membrilor şi aderenţilor F.S.N. să se deplaseze la Bucureşti, făcînd demersuri la organele C.F.R. pentru obţinerea de garnituri speciale de trenuri, organizând plecări cu autobuze şi autotu­risme personale. Un astfel de apel, cu demersurile cuvenite apoi către staţia C.F.R. Buzău, au făcut Întreprinderea Meta­lurgica Buzău şi Întreprinderea de Sârmă şi Produse din Sârmă Buzău.

Buzoieni chemaţi să aclame minerii ,,eliberatori“

În ziua plecării majorităţii minerilor din Bucureşti, 15 iunie 1990, persoanele care au aplaudat şi au ovaţionat minerii – în special femei şi pensionari – nu au fost bucureşteni, ci au fost persoane aduse, în dimineaţa zilei ­res­pective, cu autobuze sau cu trenuri, de lideri FSN din provincie (Alexandria, Călăraşi, Galaţi, Slatina, Ploieşti, Buzău ş.a.) la ce­rerea lui Ion Iliescu şi a altor li­deri din FSN. Acele persoane nu ştiau ceea ce au făcut în realitate minerii Bucureşti cu o zi înainte şi nici care au fost revendicările reale ale manifestanţilor din Piaţa Universităţii. Acele persoane au fost victime ale minciunilor, de­zinformărilor şi diversiunilor autorităţilor propagate prin comunicatele Preşedintelui Iliescu şi ale Guvernului Roman, prin şti­rile difuzate de TVR, radio, presa oficială şi cea aservită, precum şi prin declaraţiile şi zvonurile răspândite de membrii FSN şi de răspândacii fostei Securităţi reactivaţi în Serviciul Român de Informaţii, poliţia politică a regimului neocomunist.

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Ce nu cunosc autoritatile, este faptul ca aceiasi conducere de atunci, racolau amarasteni de prin sate, ii imbarcau in autobuse, cativa banuti la buzunar si ii asmutau impotriva minerilor, adusi tot de ei. Metoda folosita si astazi de PSD. Papica, un drum gratis la Bucuresti si asmutit impotriva justitiei si a presidentiei. Prietenul meu din copilarie, Vica, care isi pierduse orice demnitate de la bautura, imi povestea drumul parcurs de la racolare pana la bataia primita de la mineri. Cel putin un autobus ,plin, a fost trimis de pe valea Calnaului si poate si din alte parti ale judetului. Dupa „lamurire” au fugit cu totii inapoi,unde au vazut cu ochii, dar deja bause banii si multe peripetii au patit cu trenul cu drumul de intoarcere, fara bani, ei crezand ca vor fi adusi inapoi cu ce venise. Nu se putea fara un pic de bataie, nu-si avea rostul, demonstrantii din Bucuresti erau pasnici,asa gandea conducerea, musai dorea ceva conflict. Au mai picat la ciomag si bucuresteni, care ulterior s-au plans dar cei veniti cu autobusele , nu le-a mai trebuit nimic.

Comments are closed.