Una dintre anchetele incluse în operaţiunea „ZIUA Z”, în cadrul căreia au fost efectuate miercuri percheziţii a vizat o grupare infracţională care ar fi fost condusă de un braşovean, sprijinită la un moment dat de un ofiţer de la Serviciul Judeţean de Protecţie Internă, fostul DIPI sau fostul „Doi şi un sfert“ cum era cunoscut, pentru obţinerea unor documente falsificate pentru imigranţi arabi. Potrivit comunicatului de presă emis de DIICOT miercuri seară, „liderul acestui grup infracţional organizat a avut nevoie în activitatea desfăşurată de o serie de documente de identitate falsificate, iar pentru obţinerea acestora a apelat în anul 2016 la un suspect, care la momentul respectiv era angajat ofiţer al SJIPI Buzău (în prezent pensionat). Astfel, din cercetări s-a stabilit că suspectul făcea parte dintr-un grup infracţional organizat, format din mai multe persoane, profilat pe comiterea infracţiunilor din domeniul criminalităţii informatice şi falsificarea de documente de identitate“.

Potrivit comunicatului DIICOT, bărbatul domiciliat în municipiul Braşov „avea rolul de a falsifica documente de identitate, respectiv cărţi de identitate, paşapoarte, permise de conducere, cărţi de şedere temporară pentru cetăţeni străini (acesta fiind cunoscut drept unul dintre cei mai buni falsificatori de documente din ţară), din grupare făcând parte alte 14 persoane domiciliate pe raza a mai multor judeţe, inclusiv din municipiul Bucureşti”.

Ancheta în acest caz este efectuată de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Buzău şi este legată de destructurarea altor două grupări infracţionale. .

În fapt, potrivit comunicatului, procurorii buzoieni au efectuat 30 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Buzău, Braşov, Ilfov, Bihor, Covasna, Neamţ, Sălaj şi Prahova, într-o cauză vizând destructurarea a trei grupări infracţionale organizate (printre care şi cea condusă de braşovean) care colaborau pentru comiterea infracţiunilor din domeniul fraudelor fiscale (evaziune fiscală), fraude din domeniul criminalităţii informatice, infracţiuni de fals şi uz de fals.

Conform anchetatorilor, un prim grup infracţional organizat era format din trei cetăţeni libanezi şi patru cetăţeni români, care, în perioada 2011-2015, ar fi creat un circuit economic, comercial şi financiar fictiv, între mai multe societăţi comerciale concepute special în scopul eludării obligaţiilor fiscale de plată către bugetul general consolidat al statului român.

Prejudiciul cauzat s-ar ridica la 4.785.134 de lei (din care 2.899.899 de lei cu titlu de TVA şi 1.885.235 lei cu titlu de impozit pe profit).

În urma percheziţiilor şi audierilor efectuate de procurorii DIICOT, zece persoane au fost reţinute fiind puse sub acuzare, printre acestea aflându-se şi fostul ofiţer SJIPI Buzău. Joi seară, toți cei zece inculpați au fost prezentați la Tribunalul Buzău cu propunere de arestare preventivă. Este vorba despre Ionel – Ginel Voicu – ofițer SJIPI Buzău pensionat, Cristian – Daniel Dumitrache, Dincu Ionel, Florea Ioniță, Ioan Buciuleac, Yassin Lachine, Zakaria Lachine, Vasilică Mocanu, Iulian Ivan și Mihai Aldea. Instanța a decis arestarea lor preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia poate fi contestată, cererea urmând să fie judecată la Curtea de Apel Ploiești.

În total, procurorii au reţinut, joi, 80 de persoane în urma operaţiunii „Ziua Z“, care a constat în 238 de percheziţii domiciliare în 28 de judeţe şi în Bucureşti, informează DIICOT.

Alte 20 de persoane au fost puse sub control judiciar, iar în cazul altora două urmează să se solicite arestarea în lipsă.

Percheziţiile au avut loc miercuri, fiind vizaţi 227 de suspecţi din mai multe grupări infracţionale.

Acţiunile au fost rezultatul activităţilor investigative derulate în 20 de cauze penale instrumentate de către 14 structuri teritoriale ale DIICOT şi structura centrală. Operaţiunea ,,ZIUA Z“ s-a derulat concomitent pe teritoriul judeţelor Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Galaţi, Brăila, Vrancea, Covasna, Braşov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Caraş, Hunedoara, Timişoara, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj şi Bistriţa Năsăud şi în municipiului Bucureşti.

Au participat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, inspectoratelor de poliţie judeţene şi luptători ai structurilor de intervenţii şi acţiuni speciale ale Poliţiei Române, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, acţiunea fiind efectuată cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi al Direcţiei Generale Anticorupţie.

3 COMENTARII

  1. Ca cetățean al acestui oraș,ca justițiabil,mă întreb cu groază :,,cum a ajuns acest individ la DIPI,,?Era obligația șefilor să-i descopere comportamentul simulat!Suntem în siguranță cu așa șefi care nu-și descoperă la timp corupții?Cine,,l-a trimis,, la DIPI și de ce?

  2. Prin grija celor care trebuiau sa aiba grija, in perioada ISU, domnul ofiter avea program „la liber”.

  3. Domnul ofițer a lucrat și la I.S.U Buzau și la D.I.Pi Buzau în același timp?Eu nu înțeleg cum au unii noroc în viață!

Comments are closed.